Sâmbăta aceasta credincioșii din comuna Borlești, județul Neamț, au luat parte la sfintele slujbe săvârșite cu prilejul sfințirii bisericii Parohiei „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Ruseni.
Doi ani de când părintele Teofil Lefter a plecat la Domnul
La Mănăstirea Pângăraţi din judeţul Neamţ a fost oficiat sâmbătă, 1 februarie 2014, Parastasul pentru părintele Teofil Lefter, care a păstorit pentru o vreme această aşezare monahală. În urmă cu doi ani, de sărbătoarea Întâmpinării Domnului, arhim. Teofil Lefter, stareţul Mănăstirii Pângăraţi, a plecat la Domnul, după o lungă suferinţă. Arhim. Teofil Lefter s-a născut pe 7 martie 1959 în localitatea Letea Veche din judeţul Bacău. Pe 5 august 1986 a intrat în monahism la Mănăstirea Bistriţa din judeţul Neamţ. A fost călugărit pe 2 februarie 1987, iar în luna octombrie a aceluiaşi an a fost hirotonit ierodiacon. În ziua pomenirii Sfintei Cuvioase Parascheva din anul 1987, a fost hirotonit ieromonah. În anul 1990 a intrat în obştea Mănăstirii Pângăraţi, iar şase ani mai târziu a fost numit stareţ al acestei aşezări monahale. După 1996, arhim. Teofil Lefter s-a îngrijit de restaurarea picturii Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie“, care a fost resfinţită în anul 2002. Tot atunci s-a pus temelia bisericii noi a aşezării monahale închinată Sfinţilor Simeon şi Amfilohie şi Sfinţilor Români. Târnosirea sfântului lăcaş a avut loc pe 12 septembrie 2010 şi a fost oficiată de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi, în prezenţa a mii de credincioşi. Arhim. Teofil Lefter a trecut la Domnul pe 2 februarie 2012, fiind înmormântat în apropierea noii biserici a Mănăstirii Pângăraţi. (C.C.)