Astăzi, 8 mai, în ziua pomenirii Sfântului Ioan Evanghelistul, Mănăstirea Vlădiceni din judeţul Iaşi și‑a cinstit ocrotitorul. Cu această ocazie, Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoşăneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârșit Sfânta Liturghie. Așezământul monahal de aici este singurul din Arhiepiscopia Iașilor care îl are ocrotitor pe „Apostolul iubirii”.
Duminica Sfintei Cruci la o mănăstire din județul Arad
În Duminica Sfintei Cruci, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a fost prezent în mijlocul obştii monahale de la Mănăstirea „Sfântul Simeon Stâlpnicul”, Arad-Gai, județul Arad.
Cu acest prilej, chiriarhul a săvârşit Sfânta Liturghie în biserica nouă a așezământului monahal, împreună cu protos. Clement Iordache, duhovnicul mănăstirii, și pr. Pavel Goldiș. Obştea monahală, în frunte cu maica stareţă Ecaterina Joldeș, l-a întâmpinat cu multă bucurie, ca de fiecare dată, pe arhipăstorul arădenilor.
Cuvântul de învăţătură rostit de chiriarh a fost despre „Cinstirea Sfintei Cruci” (în baza pericopelor scripturistice: Evr. cap. 4; Marcu cap. 8).
La finalul slujbei, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei i-a binecuvântat pe cei prezenţi, întărindu-i duhovnicește în continuarea postului.