Astăzi, 8 mai, în ziua pomenirii Sfântului Ioan Evanghelistul, Mănăstirea Vlădiceni din judeţul Iaşi și‑a cinstit ocrotitorul. Cu această ocazie, Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoşăneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârșit Sfânta Liturghie. Așezământul monahal de aici este singurul din Arhiepiscopia Iașilor care îl are ocrotitor pe „Apostolul iubirii”.
Festival de colinde la Urziceni
Protopopiatul Urziceni a organizat sâmbătă, 15 decembrie, cea de a 16-a ediţie a Festivalului de colinde populare româneşti „Deschide uşa, creştine!”. Invitatul special din acest an a fost Corul bărbătesc „Cantus Domini”, dirijat de arhid. Răzvan Constantin Ștefan. „Festivalul de colinde populare românești a fost deschis de Corala «Anton Pann» a Protopopiatului Urziceni, dirijată de părintele Ovidiu Dincă. Următoarele cete de colindători, constituite din grupurile de cateheză parohiale, au bucurat zecile de ialomițeni prezenți la acest eveniment. Cei 170 de colindători au primit din partea Protopopiatului Urziceni pachete cu dulciuri și produse igienico- sanitare. Invitatul special al acestei ediții a fost Corul bărbătesc «Cantus Domini», dirijat de părintele arhid. Răzvan Constantin Ștefan. În liniște și cu bucurie în suflet, fiecare dintre cei prezenți a căutat să nu întineze cu nimic perfecțiunea interpretării magistrale a acestui grup. Emoții, lacrimi, entuziasm și fericire – toate aceste sentimente au caracterizat din plin starea sufletească a credincioșilor prezenți la acest moment”, ne-a transmis părintele protoiereu Aurel Berbec, protopop de Urziceni.