Biserica Olari din București, în parteneriat cu Protoieria Sector 2 Capitală, organizează concursul „Răsună toaca pe pământ și‑n cer”, ediția a 5‑a, duminică, 2 iunie 2024, ora 15, la Biserica Olari de pe strada Olari nr. 6, sector 2, București. Concursul se organizează pe următoarele categorii de vârstă: 1. copii până la 10 ani; 2. copii între 10 şi 14 ani; 3. tineri între 14 şi 18 ani; 4. tineri între 18 şi 30 ani. La ediția anterioară, 2023, au participat 35 de concurenți care au încântat auditoriul cu prestațiile lor.
Hramul Bisericii „Intrarea Domnului în Ierusalim” din Florești
La praznicul Intrării Domnului în Ierusalim, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a slujit la Biserica „Intrarea Domnului în Ierusalim” din Florești, Protopopiatul Cluj I, cu prilejul hramului.
Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei a săvârşit Sfânta Liturghie şi a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat „Cine-i Împăratul slavei? Domnul tare şi viteaz, Care-a biruit în luptă cel mai fioros grumaz”, vorbindu-le credincioșilor prezenți despre starea omului de după căderea în păcat și izbăvirea sa din robia păcatului și a morții, prin Mântuitorul Hristos. Ierarhul a spus că odată cu intrarea păcatului în lume, acesta l-a transformat pe omul cel frumos și nemuritor, creat de Dumnezeu, în om bătrân, urât și muritor şi a explicat că Domnul Hristos a venit în lume ca Domn al Vieții, Care biruiește moartea și inaugurează Împărăția cea nesfârșită odată cu Învierea Sa.
În cadrul slujbei, diaconul Alexandru Ioan Circa a fost hirotonit preot pe seama Parohiei Guga cu filia Valea Gugii, din Protopopiatul Dej. La chinonic, interpretele de muzică populară Adina Hada, Anicuța Mariana Roșu, Daria Mariș și Larisa Pașca au interpretat mai multe pricesne specifice perioadei prepascale. La finalul slujbei, pr. paroh Sebastian Rusu a mulțumit ierarhului şi i-a oferit o icoană cu Mântuitorul Iisus Hristos, iar noului preot hirotonit, Alexandru Ioan Circa, i-a dăruit un Sfânt Chivot. Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei le-a acordat diplome de aleasă cinstire celor implicați în buna gospodărire a parohiei.