În Catedrala sacră a Cuvântului

Cuvintele au fost date de Dumnezeu omului pentru a exprima valori ale spiritului, pentru a comunica. Asemănarea omului cu Dumnezeu constă, firesc, în: libertate, voinţă liberă, raţiune, posibilitatea de a câştiga veşnicia prin sfinţenie, comunicare şi comuniune, ştiut fiind că fără Dumnezeu omul e singur.

Dar şi prin... cuvânt.

Cuvântul poate fi folosit pentru a binecuvânta, a învăţa, a ne ruga, dar şi pentru a tortura sau blestema. Conştiinţa omenirii a fost pătată şi petele s-au transmis în limbaj. Petele lingvistice sunt de fapt pete spirituale.

Prin cuvânt poţi manipula mase întregi. Exemplul cel mai concret îl dă psihologia reclamei publicitare, cuvântul frumos rostit, construcţiile deosebite, persuasive, arta de a vorbi frumos folosind un stil ales, într-un cuvânt "retorica", cea care a fost şi în vechime la mare preţ. Nu te puteai numi cu adevărat om de cultură fără studii retorice.

Cuvântul ucide sau zideşte!

La Dumnezeu, cuvântul concentrează în sine o mare putere, căci doar prin cuvânt a creat Dumnezeu lumea. Şi cuvântul omenesc poartă în sine o mare putere. Cuvântul rău sau murdar poate distruge nu numai relaţia cu celălalt, ci şi fiinţa celuilalt.

Întunericul din cuvinte vine din întunericul din sufletul nostru. În gura omului, cuvântul s-a demonetizat, s-a devalorizat din cauza minciunii şi păcatului.

Mântuitorul spunea discipolilor săi: "Iar cele ce ies din gură pornesc din inimă şi acelea spurcă pe om. Căci din inimă ies gânduri rele, ucideri, desfrâuri, furtişaguri, mărturii mincinoase, hule. Acestea sunt cele ce spurcă pe om".

Înjurăturile lovesc noţiuni sfinte ale credinţei: Paşti, Cruce, Biserică, Dumnezeu, anaforă. Statisticile spun că noi, românii, suntem printre primii în Europa la acest capitol.

Mai mult, inventivi cum suntem, nu ne-am mulţumit cu deja celebrul "go to hell", auzit în neştire la toate filmele occidentale, ci am inventat ceva ce nu există - "pe mama lui" - pentru a fi şi mai convingători.

Din păcate...

Şi limbajul pornografic este des folosit în societate şi în şcoală. În gimnaziu, în liceu, facultăţi şi chiar la... grădiniţă, el a devenit a doua natură.

Sfânta Scriptură ne învaţă că pentru orice cuvânt vom fi judecaţi de Dumnezeu. Logosul - Cuvântul Hristos - S-a întrupat în istorie pentru a ne ridica la Dumnezeu, iar preotul este chemat să înalţe cuvântul la demnitatea pentru care a fost creat.

În Taina Pocăinţei, prin cuvântul care mărturiseşte păcatul suntem dezlegaţi, iar prin dregerea cuvântului cu "sarea pământului", preotul dă gust şi sens existenţei umane.

De altfel, pentru preot, profesor, poet, ziarist, cuvântul este principalul instrument de lucru, fie el vorbit sau scris. Fiind de origine divină, cuvântul trebuie folosit pentru a binecuvânta, a zidi şi nu pentru a blestema, pentru că blestemul este cădere din har.

Trebuie să revitalizăm cuvântul, punând egal între cuvânt şi faptă, între cuvânt şi gând, căci cuvintele nu au fost făcute să ascundă gândurile.

Cuvântul este chipul gândului şi expresia simţămintelor noastre; ca urmare, din cuvânt se cunoaşte starea lăuntrică, sufletească a omului care vorbeşte.

Un cuvânt îngăduitor este în stare să potolească mânia, iar o vorbă grosolană poate provoca tulburare.

Minciuna, înjurăturile şi vorba murdară sunt, de fapt, accidente ale limbii române.

Poetul necuvintelor afirmă despre limba română că este patria în care s-a născut şi, continuă el, atunci când gândeşte, scrie sau vorbeşte româneşte se simte ca într-o zi de sărbătoare, zi de Duminică a sufletului său. Să vorbim aşadar, să scriem şi să trăim ca şi cum am fi mereu în Catedrala sacră a Cuvântului întrupat pentru a nu ne refuza îndumnezeirea, pentru care şi suntem mereu chemaţi.

Mare minune este Cuvântul!