Astăzi, 8 mai, în ziua pomenirii Sfântului Ioan Evanghelistul, Mănăstirea Vlădiceni din judeţul Iaşi și‑a cinstit ocrotitorul. Cu această ocazie, Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoşăneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârșit Sfânta Liturghie. Așezământul monahal de aici este singurul din Arhiepiscopia Iașilor care îl are ocrotitor pe „Apostolul iubirii”.
Liturghie arhierească la Râmnicu Sărat
În Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Râmnicu Sărat, județul Buzău, Sfânta Liturghie a fost săvârșită duminică de IPS Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei. Cântările liturgice au fost interpretate de Corul psaltic-misionar „Sfântul Roman Melodul” al eparhiei. „Pentru a fi capabili să-l iertăm pe fratele nostru, se cuvine mai întâi să-l iubim. Și ca să reușim să-l iubim pe semenul nostru, indiferent de credință și de neam, trebuie să-L iubim pe Dumnezeu”, a explicat ierarhul în cuvântul de învățătură. Locașul de cult a fost ridicat în anul 1849. De-a lungul timpului, s-au realizat mai multe lucrări de renovare a bisericii.