La Biblioteca Județeană „ASTRA” din Sibiu a avut loc luni, 20 mai, vernisajul expoziției „Troițele din Mărginimea Sibiului”, în care sunt adunate peste 20 de lucrări în acuarelă realizate de etnograful
Masterclass-ul internațional de cânt bizantin de la Iași, la ediția a 16-a
Orașul celor șapte coline din Moldova este, începând de luni, gazda celei de a 16-a ediții a celui mai mare eveniment din România dedicat exclusiv predării și interpretării artei psaltice, Masterclass-ul internațional de cânt bizantin.
Deschiderea oficială a evenimentului a avut loc în dimineața zilei de 10 iulie, în Sala „Iustin Moisescu” a Ansamblului Mitropolitan Iași, în prezența invitaților, a organizatorilor, precum și a participanților aflați atât în sală, cât și online.
Evenimentul este organizat de Asociația Culturală Byzantion, Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, Mitropolia Moldovei și Bucovinei și Primăria Municipiului Iași, în parteneriat cu Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților.