La Biblioteca Județeană „ASTRA” din Sibiu a avut loc luni, 20 mai, vernisajul expoziției „Troițele din Mărginimea Sibiului”, în care sunt adunate peste 20 de lucrări în acuarelă realizate de etnograful
Meditaţii despre Sfânta Liturghie la Protopopiatul Sibiu
În cadrul şedinţei lunare administrative a preoţilor din parohiile Protopopiatului Sibiu, organizată la sediul instituţiei joi, 18 octombrie, şi prezidată de pr. protopop Ioan Coşa, a avut loc şi o meditaţie pe tema Sfintei Liturghii. Prezentarea a fost susţinută de pr. Radu Gârbacea, paroh la Cisnădioara, şi a fost prilejuită de lansarea noii ediţii a Liturghierului tipărit cu aprobarea Sfântului Sinod şi cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Protopopul Ioan Coşa a amintit cuvântul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel din prefaţa noului Liturghier: "Cel mai folositor pentru noi toţi este să participăm la viaţa liturgică a Bisericii, cu multă smerenie, evlavie şi dragoste de Dumnezeu, spre a dobândi pacea, bucuria şi mântuirea în lumina sfinţitoare a Preasfintei Treimi, Izvorul vieţii şi al fericirii veşnice".