Biserica Parohiei Bogonos din comuna ieșeană Lețcani, cu hramul „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, împlinește 100 de ani de la târnosire. Marcarea acestui moment aniversar s‑a făcut prin
Moaștele Sfântului Cuvios Neofit la Catedrala Patriarhală
Credincioșii care participă mâine, 3 septembrie 2022, la Sfânta Liturghie săvârșită la Catedrala Patriarhală se vor putea închina și la moaștele Sfântului Cuvios Neofit de la Mănăstirea Stânișoara, pomenit în această zi, împreună cu Sfântul Cuvios Meletie, de la același așezământ monahal. Cinstitele moaște ale Sfântului Cuvios Neofit au fost așezate spre cinstire din seara aceasta, înainte de slujba Vecerniei.
Sfântul Cuvios Neofit s-a născut în veacul al 16-lea din părinţi credincioşi. A fost tuns în monahism la Mănăstirea Cozia şi după câţiva ani a plecat să se nevoiască în pustie. S-a nevoit în jurul anului 1600 în munții din preajma Mănăstirii Cozia, aflată pe Valea Oltului.