Biserica Olari din București, în parteneriat cu Protoieria Sector 2 Capitală, organizează concursul „Răsună toaca pe pământ și‑n cer”, ediția a 5‑a, duminică, 2 iunie 2024, ora 15, la Biserica Olari de pe strada Olari nr. 6, sector 2, București. Concursul se organizează pe următoarele categorii de vârstă: 1. copii până la 10 ani; 2. copii între 10 şi 14 ani; 3. tineri între 14 şi 18 ani; 4. tineri între 18 şi 30 ani. La ediția anterioară, 2023, au participat 35 de concurenți care au încântat auditoriul cu prestațiile lor.
Paraclis pentru deţinuţii din Vânjuleţ
Persoanele private de libertate, aflate în custodia penitenciarului din localitatea mehedinţeană Vânjuleţ, au de săptămâna aceasta un nou spaţiu în care se pot ruga şi pot beneficia de consiliere duhovnicească. Este vorba despre un mic paraclis amenajat într-una din curţile interioare ale unităţii de detenţie.
Preotul misionar Ionuţ Bratu, cel care propovăduieşte mesajul Evangheliei lui Hristos în sânul acestei comunităţi speciale de credincioşi din cadrul Penitenciarului Vânjuleţ, din Episcopia Severinului şi Strehaiei, a depus eforturi susţinute pentru reabilitarea şi împodobirea noului paraclis cu catapeteasmă, obiecte liturgice, icoane şi pictură. Încununarea ostenelilor sale s-a făcut joi, 27 noiembrie, prin slujba de sfinţire săvârşită de către Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei. Ierarhul locului a efectuat o vizită pastorală la unitatea teritorială de detenţie, prilej cu care a dăruit locaşului de cult din incinta acesteia un Sfânt Antimis pentru oficierea ceremoniilor euharistice. Prima Liturghie a fost slujită chiar după rânduiala sfinţirii, Părintele Episcop fiind înconjurat de un ales sobor de preoţi şi diaconi, din care au făcut parte protoiereul Constantin Brumar şi consilierul Sectorului social-filantropic al Episcopiei Severinului şi Strehaiei, pr. George Zmeu.
La finalul Liturghiei, Părintele Episcop a hirotesit întru duhovnic pe tânărul preot Eugen Alexandru Păcuraru de la Parohia Traian. De asemenea, pentru laborioasa activitate misionară, PS Părinte Nicodim a oferit preotului Ionuţ Bratu rangul de iconom stavrofor.
În cuvântul de învăţătură, ierarhul mehedinţenilor a vorbit despre jertfa cea tainică, săvârşită pe altarele sfintelor locaşuri, prin care credincioşii sunt chemaţi la comuniunea cu Mântuitorul, Care a primit moarte pe Cruce pentru întregul neam omenesc. Preasfinţia Sa a arătat că ocrotitorul spiritual al paraclisului va fi Sfântul Mucenic Varvar, un tâlhar întors la pocăinţă, care a primit mucenicia şi a dobândit Împărăţia lui Dumnezeu.