La Școala Gimnazială „Maica Domnului” din sectorul 2 al Capitalei s‑au desfășurat joi, 30 mai 2024, mai multe evenimente educaționale. A avut loc vernisarea expoziției „Înțelepciunea și iubirea mea e
Părintele Sofian Boghiu, comemorat la Antim
Părintele arhimandrit Sofian Boghiu a fost comemorat sâmbătă, 11 septembrie, la Mănăstirea Antim din Capitală, cu prilejul împlinirii a opt ani de la trecerea la Domnul. După slujba de pomenire, cei care l-au cunoscut sau l-au avut ca duhovnic au mers în pelerinaj la mormântul său de la Mănăstirea Căldăruşani, din apropierea Bucureştiului. Acolo a fost săvârşită slujba Trisaghionului şi a fost susţinut un cuvânt în care au fost evocate personalitatea părintelui Sofian, precum şi activitatea sa duhovnicească şi culturală.