Biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Dragalina, comuna Cristinești, județul Botoșani, va fi resfințită duminică, 26 mai. Slujba va fi săvârșită de Preasfințitul Părinte Nichifor
Parohia Botiza în mare sărbătoare
În zilele de 7 şi 8 noiembrie, de sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, în Parohia Botiza din Episcopia Maramureşului şi Sătmarului vor avea loc importante manifestări religioase şi culturale. Astfel, în ziua de 7 noiembrie, după Sfânta Liturghie, se va săvârşi slujba de pomenire a preotului Emil Fucec, conducătorul delegaţiei din Plasa Şugatag la Marea Adunare de la Alba Iulia din 1918, urmată de dezvelirea unei plăci memoriale, simpozionul „Maramureşul şi Unirea”, lansarea monografiei „Botiza-nouă izvoare”, realizat de Vasile Lechinţan şi Anamaria Narcisa Berbecar-Petreuş, precum şi vernisajul expoziţiei „Biserici bucureştene translate în perioada 1982-1988 după proiectul inginerului Eugen Iordăchescu”. Pe 8 noiembrie, va fi săvârşită Sfânta Liturghie arhierească, după care se va desfăşura un program artistic susţinut de membrii comunităţii.