Astăzi, 8 mai, în ziua pomenirii Sfântului Ioan Evanghelistul, Mănăstirea Vlădiceni din judeţul Iaşi și‑a cinstit ocrotitorul. Cu această ocazie, Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoşăneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârșit Sfânta Liturghie. Așezământul monahal de aici este singurul din Arhiepiscopia Iașilor care îl are ocrotitor pe „Apostolul iubirii”.
Praznicul Învierii Domnului sărbătorit de timișoreni
La cea mai importantă sărbătoare creștină, mii de timişoreni au venit la Catedrala Mitropolitană „Sfinţii Trei Ierarhi” din capitala Banatului, pentru a participa la slujba de Înviere, oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.
Potrivit rânduielii liturgice, slujba a debutat cu chemarea de a lua lumină, continuând apoi cu tradiţionala procesiune de înconjurare a sfântului lăcaş. Şi în acest an, prin purtarea de grijă a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, mai multe eparhii din ţară au primit Lumina Sfântă, adusă de la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim de o delegaţie a Patriarhiei Române.
La finalul Utreniei Învierii, potrivit obiceiului îndătinat, credincioșii au primit „Paştile”, adică pâinea şi vinul binecuvântate cu apă sfințită.
Liturghia pascală a fost săvârşită duminică dimineaţa, de către Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Ioan, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa a numeroşi credincioşi. La finalul acesteia, Înaltpreasfinţia Sa a vorbit despre semnificația praznicului, spunând: „De astăzi, nimănui să nu-i mai fie frică de moarte și nici de veșnicia ei. Moartea nu mai este o sentință definitivă, Hristos ne arată că este o trecere, un Paște al nostru, al fiecăruia. Astăzi, Hristos deschide izvorul vieții veșnice, care a fost ferecat de satan cu lanțurile păcatelor noastre. De astăzi este dezlegare la viață veșnică. Veniți de luați lumină și cu ea să călătoriți în această lume până la porțile cerului!”