La Catedrala Patriarhală au debutat în această seară, 20 mai, cu slujba Privegherii, evenimentele liturgice și duhovnicești dedicate hramului istoric al lăcașului de rugăciune de pe Colina Bucuriei, închinat Sf
Profesorul Hinshaw la Cluj-Napoca
Profesorul Daniel Hinshaw de la Universitatea din Michigan a susţinut la Cluj-Napoca un seminar despre îngrijirea paliativă. Profesorul Hinshaw este specialist în chirurgie şi directorul Serviciului de consultanţă în domeniul îngrijirilor paliative de la Centrul Medical din Michigan. Acesta a fost însoţit de soţia lui, Janne, medic psihiatru la Universitatea de Medicină din Michigan. Cursurile s-au desfăşurat între 2-6 septembrie, la sediul Centrului de îngrijire paliativă „Sfântul Nectarie“. Au participat angajaţii centrului, personalul medical, voluntari şi preoţi de slujire caritativă din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului. „În cadrul seminarului s-a discutat despre îngrijirea paliativă oferită pacienţilor bolnavi de cancer, pornind de la cazuri concrete. Totodată, s-au vizitat pacienţii internaţi la Centrul «Sfântul Nectarie» şi s-a discutat cu personalul medical despre tratamentul oferit acestora“, a spus consilierul misionar social Liciniu Câmpean.