Sâmbăta aceasta credincioșii din comuna Borlești, județul Neamț, au luat parte la sfintele slujbe săvârșite cu prilejul sfințirii bisericii Parohiei „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Ruseni.
„Rugăciunea pentru semeni însănătoșește și sufletul nostru”
Duminică, 24 iulie 2022, Preasfințitul Părinte Antonie, Episcopul de Bălţi, a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la Biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” din localitatea Burlăneşti, raionul Edineţ, păstorită de părintele Nicolae-Iulian Pânzariu. În cuvântul de învățătură, ierarhul s-a referit la textul Evangheliei din Duminica a 6-a după Cincizecime (Vindecarea slăbănogului din Capernaum) și i-a mulțumit părintelui Nicolae pentru activitatea pastoral-misionară desfășurată la Burlănești.
În cadrul Sfintei Liturghii au fost înălţate rugăciuni către Bunul Dumnezeu pentru încetarea războiului din Ucraina. PS Antonie i-a îndemnat pe cei prezenţi să înmulţească rugăciunea pentru pace în lume şi să aibă grijă de sănătatea lor.