Astăzi, 8 mai, în ziua pomenirii Sfântului Ioan Evanghelistul, Mănăstirea Vlădiceni din judeţul Iaşi și‑a cinstit ocrotitorul. Cu această ocazie, Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoşăneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârșit Sfânta Liturghie. Așezământul monahal de aici este singurul din Arhiepiscopia Iașilor care îl are ocrotitor pe „Apostolul iubirii”.
Şedinţa preoţilor din Protopopiatul Zalău
Şedinţa administrativă lunară a preoţilor din Protopopiatul Zalău a avut loc luni, 10 iunie. La întâlnire a participat şi pr. Alexandru Horvat, consilierul pe probleme social-filantropice al Episcopiei Sălajului, ca delegat al Preasfinţitului Petroniu, Episcopul Sălajului. La iniţiativa protopopului Ştefan Lucaciu şi la invitaţia pr. Silviu Pop, paroh la Parohia Bocşiţa, şedinţa a avut loc în biserica Parohiei Bocşiţa. În cadrul şedinţei, pr. Ciprian Porumb de la Parohia Moigrad a susţinut conferinţa cu tema „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena - susţinători ai Bisericii“.
După încheierea discuţiilor pe această temă şi a comunicărilor făcute de protopopul Ştefan Lucaciu, părinţii prezenţi la şedinţă au vizitat parohiile Bocşa, Bocşiţa, Chilioara, Coşei şi biserica de piatră din Guruslău.