Mănăstirea prahoveană Ghighiu își va sărbători hramul în vinerea Săptămânii Luminate, 10 mai 2024, când Biserica Ortodoxă prăznuiește sărbătoarea Izvorului Tămăduirii. Pelerinii care vor participa la
Slujbă arhierească în mijlocul comunității din Băhrinești
Duminică, 18 februarie, Preasfințitul Părinte Antonie, Episcopul de Bălţi, a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în mijlocul comunității Bisericii „Naşterea Maicii Domnului” din satul Băhrinești, raionul Florești, păstorită de preotul Andrian Agapi.
Potrivit Biroului de presă al eparhiei, în cuvântul de învățătură, ierarhul s-a referit la textul Evangheliei din Duminica a 17-a după Pogorârea Duhului Sfânt. În cadrul Sfintei Liturghii, PS Părinte Antonie a înălţat rugăciuni către Bunul Dumnezeu pentru încetarea războiului din Ucraina și i-a îndemnat pe cei prezenți să înmulţească rugăciunea pentru pace în lume.