Mănăstirea Stavropoleos din Centrul Vechi al Capitalei a sărbătorit astăzi, 1 iunie 2024, împlinirea a 300 de ani de la întemeiere. Sfânta Liturghie a fost săvârșită, în ziua pomenirii Sfântului Iustin
Târnosire la Mănăstirea Măriuş, Satu Mare
Duminică, 20 octombrie, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul ortodox român al Maramureşului şi Sătmarului, împreună cu Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar, au târnosit noua biserică a Mănăstirii Măriuş, judeţul Satu Mare, după care au săvârșit Sfânta Liturghie. Cu prilejul târnosirii, biserica nouă a Mănăstirii Măriuş a primit, pe lângă hramul vechi „Adormirea Maicii Domnului”, un nou hram, „Sfântul Ierarh Nicolae”. Cu acest prilej, protos. Gherontie Nergheş, stareţul Mănăstirii Măriuş, a fost hirotesit arhimandrit. Preasfinţitul Părinte Iustin i-a oferit starețului „Crucea Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul din Maramureş”, ocrotitorul episcopiei. Pr. Viorel Pop, din Satu Mare, a fost hirotesit iconom. Au fost acordate distincţii binefăcătorilor locaşului de cult.