Biserica Parohiei Bogonos din comuna ieșeană Lețcani, cu hramul „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, împlinește 100 de ani de la târnosire. Marcarea acestui moment aniversar s‑a făcut prin
Un nou protopop a fost instalat în Beclean
Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, l-a instalat joi, 11 februarie, pe preotul Dragoș Cristian în demnitatea de protoiereu al Protopopiatului Beclean.
Ceremonia de instalare a noului protopop a avut loc în Biserica „Sfântul Apostol Andrei” și „Sfinții Martiri Brâncoveni”, cunoscută și sub denumirea de catedrala din Beclean. Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Andrei a săvârşit o slujbă de Te Deum, apoi a arătat principalele atribuții ale slujirii de protoiereu și i-a adresat noului protopop câteva gânduri la început de drum. Evenimentul a avut loc în prezența preoților din Protopopiatul Beclean și a unor oficialități, cu respectarea îndrumărilor bisericești și a regulilor impuse de autorităţi în perioada stării de alertă.
Preotul Dragoș Cristian s-a născut în 12 aprilie 1980, în satul Valea Loznei, județul Sălaj. Este absolvent de licenţă şi master al Facultăţii de Teologie „Andrei Șaguna” din Sibiu. A fost hirotonit preot în luna februarie a anului 2005, pe seama Parohiei Budești, iar din 2015 până în prezent slujeşte comunitatea ortodoxă a Parohiei „Buna Vestire” din Beclean. Din 2007, dirijează Corala „Osana” a preoților din protopopiatele Bistrița și Beclean, alături de care a participat la festivaluri, concerte şi concursuri de muzică sacră, obținând diplome și premii
Reînființarea Protopopiatului Beclean
Fostul protopop de Beclean, preotul Vicențiu Doru Zinveliu, s-a pensionat începând cu data de 1 ianuarie 2021, retrăgându-se din activitatea administrativă, dar continuându-și pe mai departe misiunea sacerdotală. Pentru întreaga activitate pastoral-misionară și administrativă desfășurată în cei 49 de ani de preoție, dintre care 10 ani ca protopop, pr. Vicențiu Doru Zinveliu a primit, în a treia zi de Crăciun, 27 decembrie 2020, din partea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, „Crucea Patriarhală”, cea mai înaltă distincție a Patriarhiei Române.
Distincția i-a fost înmânată de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei, care l-a felicitat pentru realizările sale, evidențiind edificarea catedralei din Beclean (1995-2013), reînființarea în anul 2011 a Protopopiatului Beclean, desființat de regimul comunist în anul 1961, și ctitorirea Mănăstirii Pantocrator, cu hramul „Sfântul Paisie Aghioritul”, situată în cartierul Valea Viilor din orașul Beclean.