Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, în perioada 15‑19 mai 2024, la Craiova s‑a desfășurat Olimpiada națională interdisciplinară
Unitatea Militară din Brad la un secol de la înființare
Unitatea Militară din Brad a sărbătorit marţi, 1 august, 100 de ani de la înființare. La sediul Batalionului 26 Cercetare Supraveghere Montană „Avram Iancu”, Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, a săvârșit Sfânta Liturghie la Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din cadrul Unității Militare.
Ierarhul a sfinţit apoi noua troiță şi a rostit un cuvânt de învățătură despre Sfânta Cruce care, prin răstignirea Mântuitorului Iisus Hristos, din element de tortură a devenit Altar de jertfă și armă împotriva diavolului.
A urmat un ceremonial militar religios, în cadrul căruia PS Părinte Gherontie Hunedoreanul a săvârșit slujba de Te Deum împreună cu soborul de preoți. În cuvântul adresat celor prezenți, ierarhul i-a îndemnat ca fiecare, acolo unde este rânduit, să se ostenească să-și împlinească datoria deplin, pentru a călca cu demnitate pe pământul țării sfințit cu sângele strămoșilor și eroilor. Manifestarea s-a încheiat cu defilarea Gărzii de onoare.