Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Vizită de prezentare a Facultății de Teologie Ortodoxă din Craiova

Vizită de prezentare a Facultății de Teologie Ortodoxă din Craiova

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Știri
Un articol de: Diac. Andrei Butu - 10 Aprilie 2024

Facultatea de Teologie din Craiova desfășoară în această perioadă un amplu proiect de promovare a ofertei educaționale în rândul liceelor din cuprinsul Mitropoliei Olteniei. O vizită s-a desfășurat marți, 9 aprilie, la Colegiul Național „Elena Cuza” din Craiova, unde cadre didactice de la secțiile de Teologie Pastorală și Arte Vizuale au prezentat opțiunile de studiu în mediul universitar ale instituției de învățământ teologic.

La vizita de promovare desfășurată marți au participat pr. conf. dr. Constantin Băjău de la Secția Teologie Pastorală, împreună cu conf. dr. Emilia Burlan, de la Secția de Arte Vizuale, care le-au prezentat elevilor oferta educațională, ne-a transmis pr. Ioniță Apostolache.

Au fost evidențiate datele de conținut general privind numărul de locuri, baza materială, programa și calendarul de admitere, precum și elementele de specific ale facultății. „Facultatea de Teologie din Craiova este un loc închinat lui Dumnezeu. Cea mai importantă motivație este de a cunoaște și de a învăța despre Dumnezeu. Vă invităm să veniți alături de noi pentru a ne bucura împreună și pentru a pătrunde mai adânc în taina icoanei ortodoxe, pentru a învăța cele rânduite de Sfinții Părinți și de Biserică despre Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, pentru a lua aminte la chemarea cea din adâncul sufletului nostru și pentru a reuși ca într-o bună zi să ajungem la vârsta desăvârșită a chemării pe care o avem”, a spus pr. conf. dr. Constantin Băjău.

Facultatea de Teologie din Craiova dispune de două programe de studiu pentru licență: Teologie Pastorală și Arte Vizuale (Artă Sacră și Arte Plastice - Pictură/Sculptură), și trei programe de masterat: „Teologie și Cultură”, „Conservare și Restaurare” și „Pictură - Explorări cromatice”.

Examenul de admitere se va desfășura în două sesiuni, în lunile iulie și septembrie.

Pentru mai multe informații suplimentare și detalii, cei interesați pot consulta „Ghidul de înscriere online pentru admiterea la Facultatea de Teologie Ortodoxă”, afișat pe site-ul instituției de învățământ teologic, teologie. ucv.ro, accesând „Admitere” din meniul de navigare.

 

Citeşte mai multe despre:   Facultatea de Teologie Craiova