Un nou transport cu ajutoare umanitare pentru sinistraţi a ajuns la Galaţi vineri, 1 noiembrie, din partea Mănăstirii Hadâmbu, din cadrul Arhiepiscopiei Iaşilor.
Un nou transport cu ajutoare umanitare pentru sinistraţi a ajuns la Galaţi vineri, 1 noiembrie, din partea Mănăstirii Hadâmbu, din cadrul Arhiepiscopiei Iaşilor.
În urma inundațiilor masive care au afectat mai multe provincii din sud‑estul Spaniei, în special regiunile Valencia, Castilla‑La Mancha și Andalucia, Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al
Produse alimentare neperisabile au fost oferite Centrului de asistență medico-socială din Bucșani, județul Dâmbovița, miercuri, 30 octombrie 2024, de către parohiile Mărcești, Cornești, Gheboaia, Finta, Ulmi și Frasin, din Protoieria Târgoviște Sud, prin intermediul preoților și al unor tineri din comitetele parohiale. Acest ajutor face parte din cadrul proiectului filantropic de sprijinire a instituțiilor sociale din județul Dâmbovița, la inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, Mitropolit onorific și Exarh patriarhal, ne-a transmis Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei.
În Arhiepiscopia Dunării de Jos continuă în această perioadă ajutoarea sinitraţilor din judeţul Galaţi cu oferirea de sobe şi lemne de fag pentru iarnă. După ce săptămâna trecută 100 de sobe au fost
La Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi” şi „Sfântul Bartolomeu” din Braşov, cartierul Bartolomeu, a început un nou proiect social pentru nevoiaşii din comunitate. Astfel, în fiecare zi de joi a săptămânii, în intervalul orar 12:00-13:30, la demisolul bisericii se oferă masă caldă pentru 50 de persoane cu nevoi sociale.
Într-o scrisoare către preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, peste 60 de europarlamentari au cerut renunţarea la ora de vară, transmite dpa. Documentul, publicat cu o zi înainte de revenirea la ora de
Mulți români așteaptă cu nerăbdare campania de reduceri de Black Friday, care le permite să cumpere mai avantajos produsele de care au nevoie. Studiile de piață arată că bugetul mediu pe care îl vor aloca cei
O misiune a Fondului Monetar Internaţional (FMI), condusă de Jan Kees Martijn, a început ieri o vizită la Bucureşti, pentru a analiza ultimele evoluţii economice şi financiare şi a revizui prognozele
Roxana Mînzatu, propusă pentru funcţia de comisar european pentru oameni, competenţe şi pregătire, a răspuns ieri întrebărilor adresate în Parlamentul României, la comisiile pentru afaceri europene şi cele pe
30.662 de locuri de muncă sunt disponibile la nivel naţional şi 152 în străinătate prin intermediul reţelei EURES România, a anunţat Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă. Cele mai multe
În ultimul timp, la tot pasul (mediatic) supraviețuirea ne este amenințată fie prin războiul ideologic și economic, cu încălzirea globală, cu o viitoare foamete, cu sistarea încălzirii cu gaz sau lemn și a
Pentru prima dată, România are o Strategie naţională pentru susţinerea părinţilor (SNSP), elaborată la iniţiativa Ministerului Educaţiei (ME), în colaborare cu alte trei ministere, şi aprobată în şedinţa
Fundaţia World Vision România, în parteneriat cu Oscar Downstream, derulează şi în acest an şcolar proiectul „Mândru să fiu fermier”. Elevii şi profesorii din cinci licee agricole vor face vizite de studiu
Începând cu acest an universitar, limba română face parte din oferta educaţională a patru universităţi din afara ţării: Cambridge (UK), Mohammed V (Rabat-Maroc), Sf. K. Ohridski (Sofia-Bulgaria) şi
Ministrul educaţiei, Ligia Deca, a explicat că transferurile elevilor de la o şcoală la alta se pot realiza şi pe timpul vacanţelor din modulele de învăţare, însă cu îndeplinirea unor
La Muzeul Satului Bănățean din Timișoara (MSBT) este deschisă, până în data de 20 noiembrie 2024, expoziția „Îngeri cu altițe”. Publicul vizitator poate admira o colecție de picturi realizate de artista
Expoziţia „Tezaurul de aur al Băncii Naţionale a României trimis la Moscova şi niciodată returnat - o creanţă mai veche de un secol” a fost deschisă, la 30 octombrie 2024, la reşedinţa ambasadorului
Muzeul Judeţean „Ştefan cel Mare” Vaslui va găzdui, în perioada 5 noiembrie 2024 - 28 februarie 2025, expoziţia temporară „Alexandru Ioan Cuza 150”, organizată de Muzeul Naţional de Istorie al României
La Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara şi Iaşi se desfăşoară, în perioada 3-10 noiembrie 2024, Festivalul internațional de muzică contemporană „Meridian 2024”, cu tema Sonimagicon - Sunet, Imagine, Magie, Ic
Teatrul „Ion Creangă” din Bucureşti anunță un nou titlu în repertoriul reprezentațiilor pentru copiii cu vârste peste 4 ani. „Peter Pan” se joacă pentru prima dată la Teatrul „Ion Creangă” și tot
Peste trei sferturi din cazurile de infecții recurente de tract urinar (ITU) sunt cauzate de bacteria Escherichia coli, care are o capacitate deosebită de a adera la pereții tractului urinar, ceea ce le face dificil
De câţiva ani, şi în România se cresc struţi, în ferme speciale. E adevărat că această pasăre nu este foarte populară la noi, însă are potenţial să fie apreciată. Carnea de struţ, dar şi grăsimea
Una dintre problemele cu care se pot confrunta viitoarele mame este diabetul gestațional, care dispare în mod normal după nașterea copilului, dar crește riscul mamei de a dezvolta diabet zaharat de tip 2 pe
Scăderea auzului este considerată în general o evoluție firească odată cu înaintarea în vârstă. Studii recente au demonstrat însă că problemele de auz netratate ne pot afecta semnificativ starea generală de
Tinerii și adolescenții pasionați de tehnologia VR (realitate virtuală) pot afla ce este un accident vascular cerebral (AVC), care sunt simptomele și cum pot acorda primul ajutor, prin intermediul unui joc educativ
Munteancă în copilărie, ieșeancă la vârsta studiilor și a maturității, cu o carieră medicală împlinită la Cabinetul stomatologic „Sfântul Pantelimon” al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, doamna dr. Aurelia Luchian
Conflictele militare care clocotesc lumea de astăzi, dublate de războiul știrilor, de duelul informației bine șlefuite care dorește să țintească și să modifice în masă păreri și conștiințe, ne fac să
Preafericitul Părinte Gheorghe, Arhiepiscop de Noua Justiniana și al Întregului Cipru, este în aceste zile oaspetele Bisericii Ortodoxe Române cu prilejul sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou,
Sfinții Părinți ai Bisericii vorbesc adesea despre cele dumnezeiești în termeni medicali. „Biserica este spital, nu tribunal”, ne amintește Sfântul Ioan Gură de Aur. Sfântul Ignatie Teoforul spune că
Ionuț Bursuc este antreprenor și consultant cu o vastă experiență în gestionarea și implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene nerambursabile în diverse domenii, inclusiv restaurarea și
Într-o perioadă dominată de campania pentru Palatul Cotroceni, ne-am îndreptat și noi pașii într-acolo. Fără pretenții, însă, pentru funcția supremă în stat, căci ținta noastră era Muzeul Național Cotroceni, aflat în aceeași incintă cu Administrația Prezidențială, în a cărei subordine se află. Un muzeu încărcat de istorie, dar și de artă, în care spațiile de expunere sunt la fel de admirabile ca exponatele din interiorul lor.
Biserica „Sfântul Ștefan”-Cuibul cu Barză din București a organizat, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în perioada 10-14 octombrie 2024, cea de-a doua ediție a weekendului catehetic
Pelerinaje desfăşurate în parohii din Arhiepiscopia Bucureştilor la împlinirea, în 13 iulie 2024, a 250 de ani de la aducerea moaștelor Sfântului Dimitrie cel Nou la Bucureşti, Ocrotitorul spiritual
O jumătate de veac, părintele Ioan Gheorghe Țeugea, în prezent îmbisericit în Parohia „Sfânta Fecioară Maria” din București, a slujit cu răbdare, permanent și necondiționat, semenilor, cu cuvântul și
În Căminul pentru persoane vârstnice „Academician Nicolae Cajal”, aparținând de Primăria Municipiului București, își duc traiul în jur de 80 de seniori. Căminul a fost înființat în 2012 într-o
poem sub acoperire… Dan Anghelescu să te adăpostești/ în ființa unei/ interogații când puterea/ ascunsă a tuturor/ întrebărilor îți lasă/ odată cu toate spusele/ lor ceva/ aducând cu o/
SUFLETUL DE MUSELINĂ Când te detașezi de toate, precum un pustnic supus doar tainei și lui Dumnezeu, ierți lumii răutatea, propriului suflet bunătatea, minții, puterea de a îndrăzni, timpului, goana meta
să terminăm poemul acesta început în doi lăsându-L pe Dumnezeu între noi ca un strigăt de ajutor răstignit de la pământ până-n cer * a trecut vremea când puteam
De ce ne temem de schimbare? Fără îndoială, pentru că ne temem de necunoscut. Schimbările aduc nota lor de neprevăzut, pe lângă inevitabile renunțări și pierderi. Cum le facem față ușor, mai ales acelora
Apărut la Editura Neuma din Apahida/ Cluj în 2023, în colecția „Arca”, volumul de poezii „Elemente provocatoare” reprezintă cea de-a zecea creație a scriitoarei Carmen Tania Grigore, noua culegere lirică
Mare și folositoare este această Sfântă Taină atât pentru cei care participă, cât și pentru cei care sunt pomeniți, dar puțini participă la ea. Dacă, într-o zi, toți oamenii bolnavi deplasabili s-ar
Episcopul martir Nicolae Popovici a fost al doilea ierarh al Episcopiei Ortodoxe a Oradiei, reînființată în 1920. Ierarh cu desăvârșită trăire duhovnicească, dublată de o solidă cultură teologică, el a
Am avut bucuria să îl cunosc cândva pe blândul Părinte Sofian Boghiu, a cărui canonizare, aprobată deja de Sfântul Sinod, se va împlini pământește anul viitor. Mărturisesc, m-au impresionat și prezența sa
Ideea zidirii unei catedrale monumentale la Iaşi aparţine domnitorului Mihail Sturza şi Mitropolitului Veniamin Costache (1768-1846). Actul de naştere este consemnat în hrisovul domnesc emis de Ioniţă Sandu Sturza în 8 august 1826. Catedrala a fost zidită pe locul unde au fost zidite alte două biserici: Biserica Albă, în secolul al 15-lea, şi Biserica Stratenia în secolul al 17-lea, folosindu-se planurile arhitecţilor Gustav Freywald, Bucher şi Mihai Singurov. În 23 mai 1857, bolta centrală s-a prăbuşit. A fost pusă o altă piatră de temelie, iar noul proiect a fost întocmit de arhitectul Alexandru Orăscu. A fost terminată în anul 1886, având formă dreptunghiulară, cu stil arhitectonic inspirat din formele târzii ale Renaşterii, cu elemente decorative în interior şi exterior, dominate de baroc. Pictura cu peste 250 de figuri a fost realizată în cea mai mare parte de Gheorghe Tattarescu (1820-1894) într-un an şi jumătate.
Ajutorarea celor ce suferă de boli psihice trebuie să fie variată. Într-o serie de cazuri aceștia trebuie să se supună, cu nădejdea în milostivirea lui Dumnezeu, tratamentului medicamentos. Tratamentul medical
Comunitatea din Satu‑Nou (Belceşti), județul Iași, atât de frumos unită în jurul părintelui paroh Andrei Florariu şi al preotului slujitor Vasile Florariu, va participa sâmbătă, 9 noiembrie, la sfinţirea ca
Comunitatea din Satu‑Nou (Belceşti), județul Iași, atât de frumos unită în jurul părintelui paroh Andrei Florariu şi al preotului slujitor Vasile Florariu, va participa sâmbătă, 9 noiembrie, la sfinţirea ca
Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal și Secretarul Sfântului Sinod, a primit în audiență marți, 5 noiembrie 2024, la Palatul Patriarhiei, pe Înaltpreasfințitul Părinte Lukijan, Arhiepiscop și Mitropolit al Budei și administrator al Episcopiei Ortodoxe Sârbe de Timișoara, însoțit de părintele vicar protoiereu-stavrofor dr. Marinco Marcov, de părintele protosinghel Varnava Kzezevic și de părintele protodiacon Miodrag Iovanovici.
Preasfințitul Părinte Ieronim, Episcopul Daciei Felix, a fost prezent duminică în Parohia românească „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din orașul Panciova, Serbia. Credincioșii ortodocși români din această comunitate, dar și din împrejurimi, au participat la Sfânta Liturghie săvârșită de către ierarhul lor în această zi.
Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, a săvârşit duminică Sfânta Liturghie în Parohia Românași, Protopopiatul Zalău, județul Sălaj. Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, ierarhul i-a oferit preotului paroh Gabriel-Viorel Gârdan „Crucea Patriarhală”, cea mai înaltă distincție acordată preoților din Biserica Ortodoxă Română.
Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a împlinit în ziua de 3 noiembrie 2024 57 de ani. Ierarhul și‑a serbat aniversarea săvârşind Sfânta Liturghie la biserica Parohiei „Izvorul
În Arhiepiscopia Timișoarei au debutat luni, 4 noiembrie, conferințele preoțești consacrate Anului comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți. În biserica Parohiei Iosefin din Timișoara, cu hramul „Nașterea Maicii Domnului”, s-au întâlnit clericii din protopopiatele Timișoara 1 şi 2, precum și cei din Protopopiatul Deta, județul Timiș.
București, 4 noiembrie 2024 Preafericitului Părinte Anastasie, Arhiepiscopul Tiranei, Durresului și al Întregii Albanii Preafericirea Voastră, Vă felicităm călduros cu ocazia împlinirii a 95 de ani de viață, exprimându-ne aprecierea pentru bogata lucrare pastorală și misionară a Preafericirii Voastre întreprinsă în slujba Sfintei Biserici Ortodoxe a Albaniei.
Preasfințiile Voastre, Preacuvioși și Preacucernici Părinți, Potrivit hotărârii Sfântului Sinod, în al doilea semestru al anului 2024, activitatea pastoral-misionară a Bisericii Ortodoxe Române va include o aprofundare a dimensiunii pastoral-misionare și hagiografic-liturgice a cinstirii Sfinților tămăduitori fără de arginți (ἀνάργυροι), ca modele ale îmbinării harului vindecător cu slujirea dezinteresată a aproapelui suferind, așa cum accentuează și imnografia bisericească: „Toată nădejdea punându-și în ceruri, vistierie nefurată loruși sfinții și-au agonisit; în dar au luat, în dar dau celor bolnavi tămăduiri”1.
Am primit cu profundă durere sufletească vestea trecerii neașteptate din această viaţă a părintelui arhimandrit Nicolae Moldovan, starețul Mănăstirii Nicula, din județul Cluj. Înzestrat de Dumnezeu cu daruri deosebite, a adăugat la acestea strădaniile sale personale, fiind un mare iubitor al slujirii Sfântului Altar, al comuniunii monahale şi al credincioșilor. Dăruirea şi spiritul său misionar, conştiinţa puternică a lucrării jertfelnice, precum şi zelul său administrativ pot fi un model de înțelegere a slujirii Bisericii lui Hristos şi a aproapelui.
Bucureşti, 2 noiembrie 2024 Preafericirii Sale, Preafericitului Părinte PORFIRIE, Arhiepiscopul de Pec, Mitropolitul de Belgrad-Karlovci, Patriarhul Serbiei Preafericirea
Patriarhia Română adresează un mesaj de solidaritate creștină din partea clerului și a credincioșilor Bisericii Ortodoxe Române pentru poporul spaniol, în semn de compasiune pentru oamenii grav afectați de ploile torențiale căzute în regiunile Valencia, Malaga și Castilla-La Mancha din Spania și de inundațiile care au urmat, cauzând până acum decesul a 95 de oameni, dispariția multor altor persoane - printre care se află și 22 de români - și producând pagube materiale considerabile.
- Mioara Velicu la 60 de ani de cântec și 80 de ani de viață - Împreună cu importante instituţii de stat şi de cultură din România omagiem astăzi pe îndrăgita artistă populară Mioara Velicu, la împlinirea a 80 de ani de viaţă şi 60 de ani de activitate artistică, desfăşurată în slujirea folclorului muzical românesc.
Mare și folositoare este această Sfântă Taină atât pentru cei care participă, cât și pentru cei care sunt pomeniți, dar puțini participă la ea. Dacă, într-o zi, toți oamenii bolnavi deplasabili s-ar
Ajutorarea celor ce suferă de boli psihice trebuie să fie variată. Într-o serie de cazuri aceștia trebuie să se supună, cu nădejdea în milostivirea lui Dumnezeu, tratamentului medicamentos. Tratamentul medical
Prevenţia este foarte importantă, pentru că este mai ieftin să preîntâmpini anumite afecţiuni decât să le tratezi. Iar costurile sunt cuantificabile nu doar în bani, ci şi în consum emoţional. La nivel de teorie, lucrurile par pe deplin înţelese, însă în practică ne lovim de obstacole care îngreunează acest demers al prevenţiei: lipsa educaţiei, a timpului, distanţa faţă de un centru medical, familii numeroase şi, de foarte multe ori, lipsa banilor. În astfel de cazuri intervine Fundaţia Medicală „Providenţa”, care, prin proiectele pe care le derulează, încearcă să vină în ajutorul celor care nu pot ajunge la medic.
Nimeni nu se poate nega pe sine, nu poate renunța la tot pentru a urma lui Hristos, dacă nu vede, fie pe chipul unui singur om, strălucirea slavei dumnezeiești a vieții veșnice. Ar trebui să încercăm să trăim
Anul 2024, proclamat în Patriarhia Română ca Anul omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor, a prilejuit diferite manifestări spirituale și științifice menite să ne reamintească că viața și
Centrul de îngrijiri socio-medicale la domiciliul pacienților incurabili din cadrul Protopopiatului Brașov își desfășoară activitatea de peste 21 de ani. Mai mult de 600 de pacienți au beneficiat de-a lungul ani
În ziua de vineri, 25 octombrie 2024, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-a desfășurat ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
1. Pelerinajul este un act liturgic, misionar și social. Este un act liturgic pentru că poartă în el bucuria rugăciunii și căutarea sfințeniei. Este un act misionar pentru că împărtășim lumii bucuria
Bucuria pelerinajului din acest an prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor (27 octombrie), organizat de Patriarhia Română şi Arhiepiscopia Bucureştilor, va fi sporită de aducerea din Cipru a raclei cu moaștele Sfântului și Dreptului Lazăr și se va desfășura în perioada 20-28 octombrie 2024, după următorul program.
Având în vedere avertizările meteorologice referitoare la mari furtuni şi ploi abundente, care vor cuprinde mai multe regiuni din România, Patriarhia Română îndeamnă clericii și credincioșii din toate eparhiile la rugăciune și solidaritate.
Anul acesta, alături de cinstitele moaște ale Sfintei Cuvioase Parascheva vor fi aduse spre închinare și cele ale Sfântului Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon. Anul acesta, alături de sfintele
Luni, 30 septembrie 2024, Biserica Ortodoxă Română sărbătorește 17 ani de la întronizarea Preafericitului Părinte Daniel în demnitatea de Patriarh.
Episcopul martir Nicolae Popovici a fost al doilea ierarh al Episcopiei Ortodoxe a Oradiei, reînființată în 1920. Ierarh cu desăvârșită trăire duhovnicească, dublată de o solidă cultură teologică, el a
Am avut bucuria să îl cunosc cândva pe blândul Părinte Sofian Boghiu, a cărui canonizare, aprobată deja de Sfântul Sinod, se va împlini pământește anul viitor. Mărturisesc, m-au impresionat și prezența sa
Ideea zidirii unei catedrale monumentale la Iaşi aparţine domnitorului Mihail Sturza şi Mitropolitului Veniamin Costache (1768-1846). Actul de naştere este consemnat în hrisovul domnesc emis de Ioniţă Sandu Sturza în 8 august 1826. Catedrala a fost zidită pe locul unde au fost zidite alte două biserici: Biserica Albă, în secolul al 15-lea, şi Biserica Stratenia în secolul al 17-lea, folosindu-se planurile arhitecţilor Gustav Freywald, Bucher şi Mihai Singurov. În 23 mai 1857, bolta centrală s-a prăbuşit. A fost pusă o altă piatră de temelie, iar noul proiect a fost întocmit de arhitectul Alexandru Orăscu. A fost terminată în anul 1886, având formă dreptunghiulară, cu stil arhitectonic inspirat din formele târzii ale Renaşterii, cu elemente decorative în interior şi exterior, dominate de baroc. Pictura cu peste 250 de figuri a fost realizată în cea mai mare parte de Gheorghe Tattarescu (1820-1894) într-un an şi jumătate.
În primele decenii ale secolului al XX-lea, Biserica Stavropoleos a intrat într-un necesar program de restaurare și consolidare, iar acest fapt s-a dovedit a fi fost crucial pentru permanența acesteia peste
Opera teologică a doamnei Anca Manolache se alătură scrierilor câtorva admirabile femei precum Natalia Manoilescu-Dinu, Anastasia Popescu ori Olga Greceanu - toate, personalități ale laicatului creștin-ortodox din
Pe la 1724, într-un București care nu uitase încă martiriul tragic din urmă cu un deceniu al lui Constantin Brâncoveanu, domnul creștin care a dat numele unei epoci pline de belșug, de armonie și în care
Marți, 22 octombrie 2024, părintele profesor Ernst Christoph Suttner a trecut la cele veșnice, la vârsta de 91 de ani. S‑a născut în data de 4 octombrie 1933, la Regensburg. A studiat teologia catolică la
Vestea trecerii la cele veşnice a teologului şi filosofului Christos Yannaras a activat în mine parfumul desfătării întâlnirii, prin intermediul cărţilor sale, nu numai cu o minte sclipitoare, care făcea
La începutul lunii august, mai precis în ziua praznicului Schimbării la Față a Domnului, s-au împlinit 40 de ani de la trecerea la cele veșnice a celui ce a fost arhipăstor al Eparhiei Aradului, Episcopul dr. Vis
Cu câteva zile în urmă, o veste foarte tristă a trecut Oceanul și a ajuns până la noi. Regizorul, scenaristul, dramaturgul și jurnalistul Timotei Ursu „s-a mutat de pe pământ la cer și din moarte la
Ziua de 25 iunie 2024 a fost una de rugăciune și aducere aminte a vrednicului de pomenire istoric Paul Păltănea (25 iunie 1924, București - 25 ianuarie 2008, Galați), cel care a cercetat, îndreptat, editat și
Soborul scriitorilor români contemporani este în doliu, căci unul din cei mai apreciați autori nemțeni, Cristian Livescu, remarcabil eseist, jurnalist, critic literar și de artă, a pășit în ziua cea
Medicii români au fost mereu apreciați în Europa și în lume. Chiar și în perioada comunistă, când era foarte greu să ieși din țară, aceia care reușeau totuși să se stabilească în străinătate erau
De Ziua Armatei Române, 25 octombrie, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a fost sfințită troița de lângă Monumentul Eroilor din Miren-Kostanjevica, Slovenia. Aceasta a fost ridicată în anul 2010, în memoria ostașilor români din Regimentul 43 Caransebeș, căzuți pe pământ sloven în Primul Război Mondial.
Comunitatea românilor ortodocși de la Biserica românească „Sfânta Maria”, cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului”, din Dacula, Georgia, SUA, l‑a primit duminică, 20 octombrie, pe Înaltpreasfințitul
Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, a vizitat în perioada 18-21 octombrie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, mai multe parohii din Germania, săvârșind Sfânta Liturghie și alte sfinte rânduieli în mijlocul conaționalilor ortodocși.
Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei, a săvârșit duminică, 20 octombrie, Sfânta Liturghie în Parohia „Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei” din localitatea Ca
Orașul Viena a găzduit, în perioada 11-13 octombrie, cea de-a 17-a întâlnire anuală a Asociației Tinerilor Ortodocși Români din Germania, Austria și Luxemburg (ATORG), un eveniment de amploare care a reunit circa 400 de participanți. Manifestarea s-a desfășurat în cadrul Campusului școlar catolic „Mater Salvatoris” și a fost organizată de Parohia românească „Pogorârea Sfântului Duh” și „Sfântul Ștefan cel Mare” din Viena, sub îndrumarea părintelui paroh Emanuel Nuțu, consilier eparhial și vicepreședintele ATORG pentru Austria.
Duminica a 25-a după Rusalii (Pilda samarineanului milostiv) Luca 10, 25-37 În vremea aceea a venit la Iisus un învăţător de lege, ispitindu-L şi zicând: Învăţătorule, ce să fac ca să moştenesc viaţa
„Zis-a Domnul: Pentru ce Mă chemați: Doamne, Doamne, și nu faceți ce vă spun? Oricine vine la Mine și aude cuvintele Mele și le face, vă voi arăta cu cine se aseamănă: Asemenea este unui om care,
Fraților, sunt încredințat în Domnul că eu însumi voi veni în curând. Am socotit de grabnică nevoie să vă trimit pe Epafrodit, cel împreună cu mine lucrător și luptător, care este și trimisul vostru și
Sfântul Ierarh Pavel, marele mărturisitor al lui Hristos Iisus, s-a născut în Tesalonic şi a fost notar şi scriitor al Sfântului Alexandru, Patriarhul Constantinopolului. De asemenea, a fost şi diacon al Marii Bi
Sfântul Petru Damaschinul, Învățături duhovnicești, Cuvântul 2, în Filocalia (2001), vol. 5, pp. 181-182 „Credința, de care a spus Apostolul că este temelia faptelor celor după Dumnezeu, am primit-o de
Una din constatările devenite clasice în limbajul curent vorbește despre un Occident decadent și secularizat. Fără a intra în comparații statistice sau chiar sterile - în comparație cu cine?, raportat la ce
Harul lui Dumnezeu continuă să lucreze în lume și în zilele noastre, dovedind că Biserica rămâne „laborator al Învierii” și „spital duhovnicesc”. Așa cum în primele secole au strălucit Sfinții
Creștinismul reprezintă baza culturii şi civilizaţiei româneşti. El este elementul esenţial al identităţii noastre. România nu poate fi separată de sensul existenței sale ca naţiune creştină. Conservarea
Copiii pot experimenta frica la orice vârstă, unele dintre temeri având chiar un rol în dezvoltarea lor firească. Frica și anxietatea se învață fie în interacțiunea cu părinții, fie prin experiențele