An omagial
Adaosul Filioque în discuţiile sinoadelor locale

Adaosul Filioque în discuţiile sinoadelor locale

Adrian Agachi, 05 Octombrie 2010

Discuţiile cu privire la adaosul Filioque petrecute în vremea Sfântului Fotie cel Mare nu au rămas fără urmări. Deşi a existat o pauză de mai bine de un secol şi jumătate, lucrurile au luat o turnură negativă odată cu aprobarea introducerii adaosului în Crez în cadrul Liturghiei celebrate la Roma.

De asemenea, un alt moment de tensiune maximă s-a consumat în 1054 la anatemizarea reciprocă petrecută între cardinalul Humbert şi patriarhul Mihail Kerularios. Filioque a reprezentat şi el un subiect de bază în acest conflict. Discuţiile au continuat apoi cu sinoadele de la Lyon, petrecut în 1274, şi cel de la Constantinopol (Blacherne) din 1285. Vom discuta pe larg aceste evenimente în cele ce urmează.

Introducerea adaosului în Crezul liturgic

În 1014, după încoronarea regelui Henric al II-lea, adaosul Filioque a fost utilizat pentru prima dată în textul Crezului în cadrul Liturghiei la care participa şi episcopul Romei. Cercetătorii consideră că acest fapt a însemnat practic ratificarea adaosului drept corect de episcopul Romei. Includerea în textul Crezului rostit la Sfânta Liturghie, deşi trecuseră două secole în care papii se opuseseră în această direcţie, reflecta totodată şi faptul că împăraţii apuseni aveau o putere ceva mai mare decât în trecut (The Filioque: A Church-Dividing Issue? An Agreed Statement of the North American Orthodox-Catholic Theological Consultation, St Vladimirâs Theological Quarterly 48:1 (2004), p. 105). În definitiv, episcopul Romei nu se mai bucura de o putere politică atât de extinsă ca în vremea lui Carol cel Mare. Cu toate acestea, în perioada respectivă, episcopii Romei au început să considere că puterea lor jurisdicţională şi decizională se poate extinde şi asupra Răsăritului creştin (The Filioque: A Church-Dividing Issue?..., p. 105). Decizia de anatemizare reciprocă petrecută în 1054 din nou între patriarhul Constantinopolului şi reprezentanţii papei nu mai apare astăzi drept un mare mister.

"Marea" Schismă şi Cruciada a IV-a

În aproximativ 150 de ani, între 1054 şi 1204 au avut loc câteva evenimente care au aprins şi mai mult disputa între Răsărit şi Apus cu privire la adaosul Filioque şi, în general, cu privire la diferenţele tot mai pregnante între obiceiurile tradiţionale creştine ale celor două regiuni. Astfel, anatemizarea reciprocă petrecută între cardinalul Humbert şi patriarhul Constantinopolului, Mihail Kerularios, din 1054, a condus la o dispută şi asupra adaosului Filioque. Cardinalul Humbert era atât de convins că adaosul este corect, încât i-a criticat pe bizantini pentru faptul de a-l fi scos din textul Crezului! Patriarhul Kerularios nu s-a lăsat intimidat şi a răspuns la fel, anatemizând introducerea adaosului în Crez. Cercetătorii consideră, însă, că acest eveniment este supralicitat istoric, el nereprezentând în realitate adevărata mare schismă între Răsărit şi Apus, ci doar o etapă în realizarea ei concretă. "Acest schimb de excomunicări nu a condus la o schismă formală între Roma şi Constantinopol, în ciuda părerilor unor istorici cu renume. Cu toate acestea a contribuit la adâncirea diferenţelor dintre Roma şi Constantinopol" (The Filioque: A Church-Dividing Issue?..., p. 106). Un al doilea moment dificil s-a consumat în anul 1204, atunci când a IV-a cruciadă apuseană a întors armele împotriva fraţilor creştini din Constantinopol provocând pagube enorme oraşului imperial. Schisma a început să devină tot mai evidentă în momentul în care Constantinopolul a fost pus sub conducere apuseană timp de 57 de ani, având şi un arhiepiscop apusean drept conducător spiritual! Dublarea conducerii spirituale însemna mai mult decât o schismă, era şi o dovadă de ambiţie politică. O ambiţie politică lipsită de sens în momentul în care, în 1261, Constantinopolul era recucerit de bizantini.

Sinodul de la Lyon (1274)

În ciuda acestor momente dificile atât politice, cât şi religioase, dintre Roma şi Constantinopol au existat câteva discuţii cu privire la adaosul Filioque. Astfel, în 1136, episcopul Anselm de Havelberg a avut un dialog cu mitropolitul Nicetas de Nicomidia în privinţa diferenţelor liturgice şi dogmatice dintre Răsărit şi Apus. Filioque s-a numărat printre temele discutate. Concluzia a fost că diferenţele nu sunt chiar atât de mari şi că o eventuală schismă nu are sens. Alte discuţii au mai existat între patriarhul Germanos II (1222-1240) şi papa Grigorie al IX-lea (1227-1241), culminând cu un dialog deschis între teologi apuseni şi răsăriteni petrecut la Niceea în 1234. De asemenea, împăratul Ioan Vatatzes (1222-1254) a întreprins un schimb de scrisori cu papa Inocenţiu al IV-lea (1243-1254). Însă, după recucerirea Constantinopolului, petrecută în 1261, era clar că ameninţarea turcilor devenise greu de suportat pentru bizantini. Aveau nevoie de un ajutor militar. De aceea, a fost nevoie de organizarea Sinodului de la Lyon în 1274 pentru a putea primi o eventuală susţinere militară din partea Occidentului. Episcopii bizantini aflaţi în inferioritate nu au putut nici măcar să susţină părerea lor împotriva adaosului Filioque. Acesta a fost votat drept corect de majoritatea celor prezenţi şi declaraţia finală de unire între Roma şi Constantinopol a fost prezentată de papa Grigore al X-lea (1271-1276). Imperiul Bizantin, însă, nu a acceptat niciodată această unire formală şi, prin urmare, lucrurile au rămas aproape la fel ca înainte. De altfel, într-o scrisoare omagială a papei Paul al VI-lea la 700 de ani de la acest sinod, în 1974, se specifică: "Latinii au ales texte şi formule care exprimau o eclesiologie creată şi dezvoltată în Apus. Este de înţeles aşadar (...) de ce unirea nu a putut fi acceptată de creştinii răsăriteni" (The Filioque: A Church-Dividing Issue?..., p. 107).

Sinodul de la Blacherne (1285)

În 1285, patriarhul Grigorie al II-lea al Constantinopolului (1282-1289), recunoscut în istorie şi drept Grigorie de Cipru, a convocat un sinod menit să discute unirea de la Lyon şi teologia pro-latină a patriarhului precedent, Ioan al XI-lea Bekkos (1275-1282) (The Filioque: A Church-Dividing Issue?..., p. 108). Ambele subiecte au fost tratate în amănunt, fiind respinse în bloc. "Acest sinod a produs o declaraţie semnificativă împotriva adaosului Filioque. Respingând dubla purcedere a Duhului Sfânt de la Tatăl şi de la Fiul, a proliferat o eternă strălucire a Sfântului Duh prin Fiul. Acest rezultat obţinut de patriarhul Grigorie al II-lea Cipriotul a deschis calea către o înţelegere mai adâncă şi mai complexă a relaţiei dintre Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh atât în Răsărit, cât şi în Apus. Grigore Palama (1296-1359) va fi cel care va dezvolta această opinie în contextul diferenţierii sale dintre Fiinţa şi energiile dumnezeieşti necreate" (The Filioque: A Church-Dividing Issue?..., p. 108). Desigur, acest rezultat al discuţiilor din cadrul Sinodului de la Blacherne are o mare importanţă, dar, cu toate acestea, nu a jucat un rol important în disputele teologice ulterioare. "Din nefericire, aceste direcţii noi au avut un efect limitat asupra discuţiilor asupra originii Duhului Sfânt, atât în Răsărit, cât şi în Apus. În ciuda atenţiei sporite a teologilor bizantini, începând cu Fotie, de a se opune adaosului Filioque şi introducerii sale în Crez, nu există nici o referire la acesta în Sinodiconul Ortodoxiei, o colecţie care conţine mai mult de 60 de anatematisme privind deciziile dogmatice ale sinoadelor din Răsărit în cursul secolului al XIV-lea" (The Filioque: A Church-Dividing Issue?..., p. 108). Vom observa în materialele următoare cum au decurs discuţiile la Sinodul de la Ferrara-Florenţa şi modul în care Sfântul Marcu al Efesului a criticat introducerea adaosului Filioque în textul Crezului. De altfel, tratatele notate de Sfântul Marcu sunt până în prezent cele mai complete cu privire la părerea ortodoxă legată de adaosul Filioque şi consecinţele grave ale utilizării acestuia. Însă a fost nevoie de aproape 900 de ani pentru ca Răsăritul să poată exprima o părere completă şi competentă în acest sens, exceptând scrierile Sfântului Fotie cel Mare şi hotărârile Sinodului de la Blacherne. Lipsa de comunicare şi-a dovedit cu prisosinţă influenţa...


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!