Moldova
„Ajută mama şi copilul! Ei depind de tine“

„Ajută mama şi copilul! Ei depind de tine“

În perioada 1–31 martie 2017, în numeroase oraşe şi localităţi din România şi Republica Moldova, se va desfăşura Luna pentru viaţă 2017 - „Ajută mama şi copilul! Ei depind de tine“, având ca punct culminant Marşul pentru viaţă 2017 - „Ajută mama şi copilul! Ei depind de tine“, organizat sâmbătă, 25 martie 2017.

Marşul pentru via­ţă este la a VII-a ediţie naţională. Tema „Ajută ma­ma şi copilul! Ei depind de tine“ oferă posibilitatea dezbaterii ne­cesităţii, posibilităţii şi efici­en­ţei sprijinirii femeilor afla­te în criză de sarcină.

La nivel naţional, aceste ma­nifestări nu au un organizator unic, ci în fiecare oraş sau localitate există organizatori locali independenţi, care repre­zin­tă diferite organizaţii şi instituţii pro-viaţă locale.

Iată câteva aspecte care motivează tema aleasă pentru a­cest an.

România ocupă locul a doi­lea în lume în statistica numă­ru­lui de avorturi raportat la po­pu­laţia actuală (Rusia este pe lo­cul întâi): 22.743.390 de avorturi legale, chirurgicale, doar în spitalele de stat, în perioada 1958–iunie 2016, faţă de o po­pu­­­laţie de 19.760.000 de persoane la 1 ianuarie 2016.

În condiţiile în care civilizaţia tradiţională şi spiritualitatea românească nu au valo­rizat problematica avortului, numărul uriaş de avorturi este cauzat de ignorarea crizei de sar­cină şi de existenţa unei men­talităţi publice pro-avort, ambele cu rădăcini în perioada şi în ideologia comunistă.

Criza de sarcină

Criza de sarcină apare în momentul în care o femeie ia în considerare întreruperea cur­su­lui firesc al sarcinii, care s-ar concretiza prin naşterea copilului, şi se gândeşte la posibilita­tea de a face avort. Criza de sar­cină se datorează unor pro­bleme exterioare cărora ea nu reuşeşte să le facă faţă.

Cel mai des întâlnite cauze ale crizei de sarcină sunt:

l tatăl copilului nu îşi do­reşte copilul;

l tatăl copilului o părăseşte pe mamă;

l femeia depinde financiar de tatăl copilului, care îi cere să facă avort;

l femeia trăieşte într-o re­laţie violentă din care nu se poa­te desprinde;

l femeia este necăsătorită şi se teme de ostracizarea din spa­ţiul public dacă va naşte copilul.

Criza de sarcină este accentuată de presiunea din partea altor persoane pentru a face avort: 64% dintre femeile care au făcut avort s-au simţit presate să facă avort, potrivit unui studiu publicat într-o presti­gi­oa­să revistă medicală1.

În majoritatea cazurilor, femeile în criză de sarcină doresc să aibă şi alte opţiuni în afara avortului. Dar aceste opţiuni devin disponibile doar dacă o altă persoană o sprijină. Lipsa sprijinului duce la lipsa de alte opţiuni. Astfel, alegerea avortului nu mai este o alegere propriu-zisă, ci pare singura cale de ieşire din criza de sarcină. De­cizia de avort în criza de sar­cină este sintetizată cel mai po­trivit de scriitoarea americană Frederica Mathewes-Green: „O femeie nu doreşte să facă avort aşa cum îşi doreşte o îngheţată sau un Porsche, ci ca un animal prins în cursă care îşi roade picioarele pentru a scăpa“.

Relatările persoanelor care au făcut avort (www.avorturire gretate.ro) şi relatările persoanelor care au ales să nască copilul, deşi au luat în calcul şi avortul (www.femeifericite.com), arată cât de traumatizantă este criza de sarcină. În plus, în cazul avortului, ea se continuă adesea cu tulburarea de stres postavort, care poate ajunge până la sinucidere. Studiile arată că femeile care au făcut avort prezintă un risc de suicid de 6 ori mai mare2.

Mentalitatea pro-avort

Legalizarea avortului la ce­rere de către regimul comunist prin Decretul 463 din 1957 nu a avut impact doar asupra persoanelor care doreau să facă avort, ci a transformat mentali­tatea publică şi societatea în ansamblu. Aşa se explică curba ascendentă a numărului de avorturi în primii ani de după legalizarea avortului la cerere în România:

1958: 112.100

1959: 578.000

1960: 774.000

1961: 865.000

1962: 967.000

1963: 1.037.000

1964: 1.100.000

Prin asocierea „este legal, deci este corect“ şi prin prezen­tarea avortului ca o emancipare oferită de comunism femeii în comparaţie cu regimul anterior, avortul a fost valo­rizat pozitiv. Astfel s-a ajuns la o mentalitate publică pro-a­vort, potrivit căreia avortul es­te opţiunea unică, sigură şi eficientă în criza de sarcină.

După căderea comunismului, avortul a fost prezentat ca o emancipare faţă de societatea comunistă, care îl restricţio­na­se în 1967 din cauza scăderii populaţiei.

Instaurarea mentalităţii pro-avort în societate a eliminat aproape complet înţelege­rea corectă a crizei de sarcină, existenţa alternativelor la a­vort şi firescul de a sprijini o femeie în criză de sarcină. Din punct de vedere practic, membrii societăţii au dezvoltat indi­fe­renţă faţă de femeile în criză de sarcină, iar legislaţia nu s-a dezvoltat în direcţia stimulării alternativelor la avort.

Mentalitatea pro-avort în spa­ţiul public a dus la:

l lipsa de informare despre deplina umanitate a copilului în fiecare etapă a vieţii intrau­terine;

l lipsa de informare despre realitatea dureroasă şi comple­xă a crizei de sarcină;

l lipsa de sprijinire într-o măsură suficientă a femeii aflate în criză de sarcină;

l minimalizarea vocilor pu­blice pro-viaţă şi incriminarea acestora ca fiind anti-femeie.

În aceste condiţii, în lipsa informaţiei şi a sprijinului, femei­le sunt practic împinse să facă a­vort, iar protejarea vieţii co­piilor nenăscuţi este privită ca o dovadă de lipsă de civilizaţie.

În realitate, avortul este o dovadă de lipsă de civilizaţie, o lipsă de compasiune şi de respect, o lipsă de dragoste pentru femeie şi pentru copil!

Avortul a afectat România mai mult decât orice război

În anul 2018, România va sărbători 100 de ani de la U­ni­rea din 1918. Pentru România, implicarea în Primul Război Mon­dial, prin care s-a reuşit U­ni­­rea, a însemnat circa 1.125.000 de români care au murit pentru a fi posibil actul de la 1 Decembrie 1918. Însă nu în acest război3 şi-au pierdut viaţa cei mai mulţi ro­mâni. Cei mai mulţi români şi-au pierdut viaţa prin avort: 22.743.390 de avorturi chirurgicale doar în spitalele de stat din ţară:

l 7.521.100 avorturi în peri­oa­da de liberalizare 1958–1966 (9 ani);

l 7.298.402 avorturi în peri­oa­da de restricţionare 1967–1989 (23 de ani);

l 7.925.888 avorturi în peri­oada de liberalizare 1990–iunie 2016 (27 de ani).

Media în primele 6 luni din 2016 a fost de 185,4 avorturi chi­rurgicale efectuate pe zi în spitalele de stat.

Dar la aceste date trebuie a­dăugate următoarele categorii de avorturi care nu sunt raportate în statisticile din România:

l avorturile care se efectu­ea­ză în clinicile particulare;

l avorturile medicamentoa­se, prescrise în spitalele de stat şi în clinicile particulare;

l avorturile făcute în străi­nătate de persoanele tinere şi mature aflate la muncă în străi­nătate, care reprezintă o parte însemnată din populaţia României aflată în perioada de fertilitate.

Nu este cunoscut nici numă­rul avorturilor ilegale din perioada regimului comunist, dar şi după 1990.

Dacă s-ar avea în vedere şi aceste avorturi, care nu sunt în­registrate în statistici, probabil că s-ar ajunge la un număr to­tal al avorturilor dublu faţă de cel din statistici.

În Republica Moldova, a că­rei populaţie la 1 ianuarie 2016 era de 3.553.056 locuitori, statisticile arată că în perioada 1960–1 ianuarie 2016 au fost înregistrate 2.112.158 avorturi chirurgicale în spitalele de stat. Aceste date fac ca Republica Moldova să se afle pe locul 10 în lume în privinţa raportului număr de avorturi/populaţia ac­tuală a ţării. Şi pentru Basa­rabia, în statistica reală ar trebui adăugate avorturile medi­ca­­mentoase şi avorturile făcute de către persoanele tinere şi ma­ture aflate la muncă în străinătate.

Un proiect de ţară: preţuirea darului vieţii şi sprijinirea femeilor în criză

În aceste condiţii, consi­de­răm că proiectul de ţară vital al românilor din dreapta şi din stânga Prutului este responsa­bilizarea societăţii faţă de darul vieţii, înfăptuit concret prin sprijinirea femeilor în cri­ză de sarcină şi a copiilor lor.

În primul rând, fiecare persoană poate să ajute o femeie în criză de sarcină! Experienţa celor care s-au implicat arată că sprijinul din partea tatălui copilului, a unei prietene, a unui psiholog sau a unui cleric poate face diferenţa între avort şi naşterea copilului.

În al doilea rând, societatea, în ansamblu, poate crea instru­men­­te prin care să sprijine fe­me­­ia în criză de sarcină, precum:

l acordarea, după a 14-a săptămână de sarcină, a unei indemnizaţii pentru femeia însărcinată, care să o sprijine în acoperirea nevoilor speciale care apar în perioada sarcinii ;

l înfiinţarea de centre de spri­jin a femeii însărcinate, unde femeile în criză de sar­ci­nă să poată beneficia, la cerere, de consiliere psihologică gra­tui­tă şi de sprijinul unui a­sistent social specializat în criză de sarcină;

l legiferarea plasării de instalaţii speciale de tip „baby box“ în zidurile exterioare ale spitalelor, unde mamele care consideră că nu îşi pot îngriji copiii îi pot depune în condiţii de siguranţă – ca ultimă soluţie la o situaţie de criză. Aceste instalaţii pot preveni pruncuciderea şi abandonul copiilor nou-născuţi; aceste dispozitive sunt prezente în numeroase ţări din lume.

l legiferarea posibilităţii, la cererea mamei care a pierdut sarcina, de a înmormânta legal copilul; posibilitatea oficierii la cerere a unei slujbe religioase adecvate, cum se procedează în cazul copiilor decedaţi la scurt timp după naştere şi nebotezaţi;

l crearea posibilităţii legale ca femeia însărcinată care consideră că nu poate creşte copi­lul să îl încredinţeze spre adop­ţie imediat după naştere, după mo­delul adopţiei începute în perioada de sarcină care este u­ti­lizat în SUA, Marea Bri­ta­nie, Australia;

l legiferarea adopţiei deschise, care ar putea determina mai uşor încredinţarea spre a­dopţie sau acceptul pentru a­dop­ţia copiilor care nu pot fi în­grijiţi de părinţii sau de rudele biologice;

l valorizarea în societate a tuturor celor implicaţi în adop­ţie, în vederea eliminării menta­li­tăţii dispreţuitoare la adre­sa co­piilor adoptaţi, a părinţilor a­dop­­tivi şi, mai ales, la adresa ma­­melor sau părinţilor care îşi în­­credinţează copiii spre adop­ţie când consideră că nu se pot ocu­pa corespunzător de creş­te­rea lor.

Fără o informare corectă şi fără înfiinţarea la nivel naţio­nal de centre de sprijin a femei­lor în criză de sarcină, trauma avortului va afecta în continuare copiii, mamele, familiile şi societatea în general.

Luna pentru viaţă şi Marşul pentru viaţă sunt apolitice şi neconfesionale, dar sunt deschise participării tuturor confesiunilor religioase şi forma­ţiu­nilor politice.

Prin Marşul pentru viaţă nu promovăm interzicerea legală a avortului şi nici un fel de vio­lenţă împotriva femeii, ci promovăm conştientizarea socie­tă­ţii şi sprijinirea femeii să nască viaţa pe care o poartă în ea.

Posibilităţile enumerate mai sus nu vizează în primul rând statul şi instituţiile lui, ci mai ales societatea, în diferitele ei for­me de organizare, precum or­ganizaţiile non-guvernamentale. Nu putem aştepta de la stat să facă ceea ce noi, indivi­dual şi prin posibilităţile asociative existente astăzi, nu facem! Aceasta înseamnă solidaritate, iubire şi civilizaţie.

Dinamica organi­zării Mar­şu­lui pentru viaţă în ultimii trei ani a fost următoarea:

2014: 40 de oraşe din Ro­mânia;

2015: 77 de oraşe (75 din Ro­mânia, 2 din Republica Mol­dova);

2016: 130 de oraşe (110 din România, 20 din Republica Mol­­dova).

Începând cu 1 martie 2017, pe site-ul www.marsulpentruvia ta.ro vor fi accesibile infor­ma­­ţii­le de la organizatorii locali.

În Bucureşti, Luna pentru via­ţă 2017 – „Ajută mama şi co­pi­lul! Ei depind de tine“ şi Mar­şul pentru viaţă 2017 – „Ajută mama şi copilul! Ei depind de tine“ sunt organizate de către A­sociaţia Studenţi pen­tru Viaţă.

1 VM Rue et. al., „Induced abortion and traumatic stress: A preliminary comparison of American and Rus­sian women,“ Medical Science Mo­nitor 10(10): SR5-16 (2004).

2 M Gissler et. al., „Pregnancy Associated Deaths in Finland 1987-1994 — definition problems and benefits of record linkage,“ Acta Obse­tricia et Gynecologica Scandinavica 76:651-657 (1997); and M. Gissler, „Injury deaths, suicides and homici­des associated with pregnancy, Fin­land 1987-2000,“ European J. Public Health 15(5):459-63 (2005).

3 Şi nici celelalte conflicte armate din perioada modernă: în Războiul de Independenţă au murit circa 4.300 de români, în al Doilea Război Mon­dial au murit circa 833.000 de ro­mâni. 


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!