Actualitate religioasă
Albac, mănăstirea dintr-o cutie de chibrituri

Albac, mănăstirea dintr-o cutie de chibrituri

Sabin Vodă, 24 Iulie 2011

La Mănăstirea "Sfântul Prooroc Ilie" de la Albac din judeţul Alba se nevoieşte o obşte de maici. În 1999, Înalt Preasfinţitul Andrei a hotărât să-l numească preot aici pe părintele duhovnic Dionisie Ignat, care a acceptat să ne răspundă la câteva întrebări.

Cum de s-a ctitorit această mănăstire, aici, în mijlocul munţilor Apuseni?

Începutul acestei mănăstiri se situează în anul 1992, când Înalt Preasfinţitul Andrei, în ziua Sfântului Prooroc Ilie, în 20 iulie, împreună cu domnul prefect, Rus, de atunci, care de loc este din Albac, au pus piatra de temelie în locul acesta. Iniţial, doi fraţi, Irineu Toader şi preotul Vasile Toader, de la Schitul Crasna de Prahova, de loc erau din Albac şi după Revoluţie, prin anii '90, s-au gândit să întemeieze o mănăstire sau un aşezământ monahal pe plaiurile natale, având în vedere şi faptul că moţii din zona Arieşului superior nu aveau nici un aşezământ de închinăciune, nici o mănăstire, şi cei care erau doritori să meargă la mănăstiri trebuiau să ajungă până la Râmeţ sau până la Lupşa.

Înalt Preasfinţitul Andrei şi-ar fi dorit o mănăstire mai lângă şosea, care să lucreze şi în plan misionar. S-a găsit locul acesta donat de un fost primar, în Albac, domnul Pleşa Gheorghe, el s-a oferit să doneze 1.000 de metri pătraţi pentru aşezământ. La început, am slujit într-un altar de vară, improvizat. În 1994, am adus un buldozer, am nivelat locul şi am pregătit terenul pentru construcţie. Dumnezeu a rânduit să avem un izvor foarte puternic aici, în zonă, încât nu aveam nevoie să aducem apă din altă parte. La fel, Dumnezeu şi Sfântul Ilie au rânduit să fie un platou de stâncă pe zona unde este mănăstirea şi am început să săpăm şanţurile pentru fundaţie.

Oameni în locul uneltelor

În fiecare an, de Sfântul Ilie, din 1992, Înalt Preasfinţitul Andrei a fost prezent aici la hram. În 1999, a hotărât Înalt Preasfinţitul să mă numească preot aici şi am adus patru măicuţe de la Mănăstirea Clocociov, judeţul Olt. Începutul a fost destul de greu. Maicile, toate patru, dormeau pe o dormeză, eu am dormit pe o uşă pe nişte bolţari. Aveam un bordei în care ţineam sculele şi am scos sculele afară şi ne-am instalat noi în locul uneltelor. Încet, încet, cu lacrimi şi cu efort, a început să prindă contur. Chiar de Sfântul Ilie, în 1999, biserica era ridicată şi acoperită. Prin 7-8 august 1999, am început lucrările la chilii şi în noiembrie era terminată casa cu chilii. Am încercat să obţinem fonduri, sponsorizări. Toţi ne spuneau: "Părinte, aţi început târziu, deja am ajutat pe alţii, nu mai avem de unde să vă dăm" şi, aşa, totul o mers pe banul văduvei. Părintele duhovnic spunea: "E, dacă ai hramul Sfântului Prooroc Ilie, atunci du-te şi apucă-te de lucru că el este Înaintemergătorul celei de-a doua veniri şi te va ajuta". Şi atunci, de la părintele, am avut prima donaţie de 300 de lire sterline, cu care am acoperit bordeiul în care stăteam şi de atunci vă spun că de multe ori am văzut minuni prin care Dumnezeu ne trimitea ajutor fie material, fie financiar, dar erau perioade în care nu aveam bani şi maicile insistau să meargă cu colecta. Mergeţi la biserică, vorbiţi cu preotul, dacă vrea să organizeze o colectă în parohie, bine, dar prin pieţe, pe la colţuri de stradă, aşa ceva, nu! Şi aşa a rânduit Dumnezeu, de mult ne-am ajutat din pomelnice de la oameni, colectele care erau de la oameni. Sponsori prea puţini, nu prea am avut, să zic că au donat bani extraordinar de mulţi.

Încet, încet, în fiecare an prindea contur câte ceva. Aici, când am venit eu în zonă, în 1992, oamenii, glumind, mă speriau: "Părinte, aici e şapte luni iarnă şi cinci luni, frig". Şi cam aşa era. Noi, din octombrie nu mai puteam lucra, că deja e frig şi îngheţa. Erau opt luni în care orice bănuţ care venea îl păstram, apoi cumpăram materiale. Când venea meşterul, din mai până în octombrie, lucram.

Timp de înălţat mănăstirea şi timp de rugăciune

Cum descrieţi mănăstirea de la Albac?

Dacă mi se întâmplă să fiu plecat în altă parte, să vizitez alte mănăstiri şi din ţară, şi din alte părţi, dacă trec 10 zile şi nu văd mănăstirea, parcă simt ceva. Până la urmă este copilul, nu zic al meu, în primul rând e al Înalt Preasfinţitului, şi după aceea e al nostru. Noi am văzut fiecare firicel de iarbă care a crescut, noi l-am plantat, pomii, tot ce este în grădină, florile, tot. Numai când ştiu că ne scula la trei noaptea, "părinte, am venit cu cărămida" şi apucă-te cu patru fete, la trei noaptea, să descarci un camion de cărămidă. Odată, un nene zice : "V-am adus 16 metri cubi de BCA-uri. Las maşina aici, în curte, şi vin mâine, poate până mâine o descărcaţi". În 20 de minute, până o mâncat omuâ şi o băut o cafea, camionul era descărcat. Omul îşi făcea cruce: "Nu-mi vine să cred", zicea, dar chiar era un spor, aşa, cumva.

Eu nu am ştiut un lucru care acuma îl spun aşa, cu mare convingere, pentru că l-am auzit de la un mare duhovnic, părintele Zaharia de la Mănăstirea Essex. Spunându-i cum eram noi, la început, şi cum munceam, el spunea: "Părinte, a fost harul ctitorilor". Eu nu am ştiut că există aşa ceva, un har al ctitorilor, care îţi dă puterea asta, să umbli, să ridici, să nu oboseşti, culmea că aveam timp şi de rugăciune, rugăciunea nu a încetat, Liturghia şi toate celelalte slujbe.

Nu există persoană care să intre în mănăstire şi să nu exclame: "Parcă e un colţişor de Rai!"

Suntem destul de înghesuiţi, cineva zicea: "Parcă sunteţi într­o cutie de chibrituri aici", că e foarte mic spaţiul, dar toate au fost făcute cumva, ca să nu le mai mişti a doua oară, parcă toate au fost gândite că acolo trebuie să fie. Şi vă spun că nu am avut arhitect, ci arhitect iar a fost Dumnezeu. Şi ce am mai sesizat din caracterizările pe care le făceau oamenii că este linişte, deşi suntem lângă drum, că este pace multă şi, bineînţeles, m-am silit, cât am fost acasă, să fac Liturghia în fiecare zi. Participă toată obştea la slujbă, indiferent ce ascultări am avea, bucătărie sau grădină sau orice altceva.

Ce obşte este acum la Albac şi care e programul de slujbă?

Am început cu patru maici, acum sunt zece maici. Mai este un frate pe post de paznic, mâna mea dreaptă. Începem slujbele la ora 7:00, Utrenia şi Sfânta Liturghie. Seara, la ora 18.00, începem cu Ceasul Nouă, Vecernia şi Pavecerniţa cu Paraclisul Maicii Domnului sau Canoanele Maicii Domnului din carte. Nu am făcut Ceasurile şi Miezonoptica, am încercat odată cu maicile să facem şi program de noapte şi să ne trezim mai de dimineaţă, dar totuşi e destul de greu. Am spus: "Nu facem slujbă de noapte la biserică, dar la chilie nu vă opreşte nimeni".

Sărbătoarea moţilor, de Sfântul Ilie

De 19 ani, pe 20 iulie, moţii de pe Valea Arieşului Mare, de la Câmpeni şi până la Arieşeni, coboară cu mic cu mare de pe dealuri, la Albac. Dacă sărbătoarea moţilor era Târgul de fete de pe Muntele Găina, cu timpul, sărbătoarea duhovnicească a moţilor a devenit praznicul Sfântului Ilie.

Închinători din zonă şi de mai departe au venit la slujba de Sfinţire a apei şi la săvârşirea Tainei Sfântului Maslu. Bucuria cea mare şi momentul mult aşteptat a fost primirea, pentru prima dată la acest praznic, a Înalt Preasfinţiei Sale Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, de către un sobor frumos de douăzeci de preoţi şi doi diaconi. Cântarea psaltică a grupului "Lumina lină" din Alba Iulia, condus de profesorul Laurenţiu Truţă, i-a încântat pe cei prezenţi. IPS Irineu i-a îndemnat pe credincioşi "să nu ţinem adevărul pe gheaţă, ci pe foc. Pe focul râvnei pentru dragostea lui Dumnezeu, asemenea Proorocului Ilie. Să nu fim reci ca şi gheaţa, ci să avem râvnă mistuitoare".


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!