Patristica
Amintirile despre viitor şi secularismul

Amintirile despre viitor şi secularismul

Nicușor Deciu, 07 Martie 2016

Cunoaştem cu toţii faptul că amintirile joacă un rol extrem de important în viaţa omului. Ne structurează existenţa, ne învaţă să evităm greşeli trecute şi, pe scurt, constituie cea mai însemnată avere sufletească a omului: experienţa de viaţă. Credinţa creştină, însă, posedă nu numai amintiri despre întâmplări trecute, ci şi, în mod uimitor pentru unii, amintiri despre fapte şi evenimente viitoare.

Amintirile despre viitor constituie pentru creştin nu doar o experienţă, ci coordonate, motivaţii şi sensuri existenţiale determinante, la care cei „din afara uşilor Bisericii” nu au acces. În acest sens, în duminica a treia a Triodului ni s‑a reamintit evenimentul Înfricoşatei Judecăţi, ce va avea loc la sfârşitul istoriei. Punctul central al acestei neobişnuite anamneze este constituit de cadrul în care se va desfăşura Judecata, precum şi de evaluarea faptelor bune sau rele ale oamenilor şi a urmărilor acestora. Nimic altceva nu va vădi Mântuitorul la această Instanţă decât ceea ce a făcut fiecare în viaţa sa. Iar Judecata se închide cu vorbele Sale netrecătoare: „Şi vor merge aceştia (cei de‑a stânga) la osândă veşnică, iar drepţii la viaţă veşnică” (Mat. 25, 46).

Şi după Judecată ce urmează? Raiul şi iadul. Judecata Universală este Instanţa care doar evaluează faptele oamenilor şi le dă un sens veşnic, aşa cum fiecare a ales să şi le orienteze încă din viaţa pământească. Oare acesta nu e un lucru foarte firesc? Ba aş zice că nu se vede nimic groaznic, nimic pedepsitor, ci doar o arătare publică şi definitivă a ceea ce a ales fiecare în mod liber să preţuiască. Aşadar, la sentinţele Judecăţii au condus propriile noastre fapte, iar nu deciziile părtinitoare ale vreunui Dumnezeu crud; tot aşa cum se întâmplă şi la tribunalele omeneşti. Oare un criminal are îndrăzneala să‑l învinuiască pe judecătorul lumesc pentru pedeapsă? Nicidecum, ci chiar faptele lui grăiesc despre acea pedeapsă pe care judecătorul doar o pronunţă.

Iată de ce pedepsele veşnice, potrivit tradiţiei ortodoxe, reprezintă expresia a tot ce noi am acumulat pe parcursul vieţii pământeşti şi nu sunt altceva decât chinurile exercitate de propriile fapte rele şi de demonii cu care ne‑am asemănat făptuindu‑le. Astfel se înţelege de ce pe un creştin iminenţa Judecăţii nu‑l poate lăsa indiferent faţă de viaţa lui, faţă de ceea ce alege să facă, întrucât are cunoştinţă de sensul final al tuturor faptelor omului.

Iar dacă suntem oneşti, mai avem cunoştinţă şi de o altă judecată, omenească, care este însă nearătată, lăuntrică, personală. Este vorba de acea realitate atotprezentă care ne însoţeşte până în clipa morţii; zilnic, ceas de ceas, în funcţie de conştiinţa fiecăruia, facem cunoştinţă cu judecata, deoarece fiecare faptă a noastră are un efect de rai sau iad de intensitate relativă în sufletul nostru. E posibil să ignorăm sentinţele conştiinţei noastre, însă nu putem ignora şi cu atât mai puţin elimina dispoziţii sufleteşti ce urmează acestora. Nu le putem ignora întrucât le simţim. Aceasta e sursa variatelor stări psihice ce se succed în adâncul nostru. Tristeţea, de pildă, nu este produsă doar de evenimente triste, ci este şi consecinţa diferitelor fapte greşite, egoiste, păcătoase. În acest sens, se poate afirma că ne pregătim pas cu pas, încă din această viaţă, raiul sau iadul veşnic, fie că suntem religioşi, fie atei. Judecata, aşadar, este o realitate universală, trebuie doar să nu ne minţim şi s‑o observăm în viaţa noastră.

Iată de ce aş zice, profitând de temă, că obiecţiile anumitor umanişti secularişti, foarte vocali, cu privire la groaza pe care ar insufla‑o învăţătura creştină despre iad sunt nefondate şi neargumentate. Ba chiar sunt rupte cu bună ştiinţă de orice realitate a vieţii. Deoarece revelaţia creştină nu face altceva decât să spună că fiecare va primi ceea ce el însuşi liber a semănat încă din această viaţă, nimic altceva. Şi de aceea aş întreba pentru ce aceiaşi secularişti nu bat din picior ca să fie scoase de pe canalele TV sau din cinematografe toate filmele cu psihopaţi criminali, vampiri, zombi sau desenele animate cu roboţi, monştri şi vrăjitori hidoşi? Căci toate aceste pelicule absurde şi reclamele lor nu au nici o raţiune, nici un sens, nimic uman, nici o perspectivă educativă, ci urmăresc să inducă senzaţii de groază, doar cu scopul de a‑l deforma sufleteşte pe privitor. Aşadar, unde se află în acest caz grija pentru semeni a seculariştilor, care militează, chipurile, pentru valorile umaniste?


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!