Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a săvârșit duminică, 24 noiembrie, Sfânta Liturghie la Paraclisul arhiepiscopal „Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat, Ocrotitorul
Anul dedicat icoanelor şi iconarilor, Patriarhului Justinian și apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului
Cu dragoste în Hristos, Vă aducem la cunoștință că Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa sa de lucru din 28‑29 octombrie 2015, la care s-au adăugat şedinţele din 25 februarie 2016 şi 16 decembrie 2016, a examinat referatul Cancelariei Sfântului Sinod cu privire la iniţiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel de a declara anul 2017 ca Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor şi al pictorilor bisericeşti şi Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română.
În referatul prezentat s‑a precizat că iniţiativa privind proclamarea în anul 2017, atunci când se împlinesc 1.230 de ani de la Sinodul VII ecumenic (787), a Anului omagial al sfintelor icoane, al iconarilor şi al pictorilor bisericeşti doreşte să aducă în centrul misiunii Bisericii: reafirmarea importanţei cinstirii sfintelor icoane, ca mijloace de mărturisire a credinţei ortodoxe în Întruparea Fiului lui Dumnezeu şi ca ferestre spre Împărăţia cerurilor, evidenţierea rolului liturgic şi catehetic al sfintelor icoane în viaţa Bisericii, punerea în lumină a importanţei lucrării pictorilor de icoane şi de biserici pentru misiunea Bisericii, promovarea tradiţiei în dezvoltarea şcolii iconografice româneşti, precum şi sublinierea importanţei sfintelor icoane în mentalul colectiv al poporului român. Totodată, iniţiativa privind proclamarea în anul 2017 a Anului comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului are drept scop cinstirea împlinirii a 40 de ani de la mutarea la Domnul a vrednicului de pomenire Preafericitului Părinte Justinian, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române între anii 1948‑1977, precum şi a tuturor acelora (ierarhi, preoţi şi mireni) care au mărturisit şi apărat credinţa ortodoxă în timpul regimului comunist.
Prin această iniţiativă se doreşte pregătirea din timp a evenimentelor dedicate atât omagierii iconarilor şi a pictorilor bisericeşti, cât şi comemorării vrednicului de pomenire Patriarh Justinian şi apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului prin publicarea de studii, articole, cărţi şi organizarea de manifestări cu caracter liturgic, duhovnicesc, cultural‑educativ şi teologic‑ştiinţific la nivelul eparhiilor, parohiilor şi mănăstirilor din Patriarhia Română, precum şi prin organizarea de congrese, colocvii, seminarii, conferinţe preoţeşti. Evidenţierea temelor şi a activităţilor organizate se va face prin media bisericească şi prin mijloacele publicistice ale Bisericii Ortodoxe Române. Evaluarea, la încheierea anului, a modului de aducere la îndeplinire în eparhii, parohii şi mănăstiri, a programului‑cadru de celebrare a celor două teme propuse pentru anul 2017, va fi prezentată în şedinţa solemnă a Sfântului Sinod din toamna anului 2017.
În vederea materializării acestei iniţiative, Cancelaria Sfântului Sinod, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a întocmit următorulprogram‑cadru pentru realizarea proiectului religios‑pastoral, cultural‑editorial şi mediaticintitulat „2017 - Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor şi al pictorilor bisericeşti şi Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului”:
I.Sub genericul Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor şi al pictorilor bisericeşti vor fi tratate următoarele teme:
1. Apariţia icoanei şi a picturii bisericeşti în Biserică.
2. Teologia icoanei (aspecte dogmatice şi liturgice).
3. Prevederi canonice, juridice (regulamentare) şi ermineutice (din trecut şi de azi), privitoare la icoane şi pictura bisericească.
4. Icoana în cultul ortodox: afirmare a credinţei ortodoxe, memorial biblic şi eclesial, chemare la rugăciune şi sfinţenie, frumuseţe a Casei Domnului.
5. Icoana în viaţa creştinului ortodox: comuniune cu sfinţii şi cu Biserica Ortodoxă.
6. Icoana în şcoală: semn al iubirii lui Dumnezeu pentru oameni (ca şi Sfânta Cruce).
7. Pictorul de icoane/de biserici: pregătire teologică, artistică şi duhovnicească.
8. Stiluri şi tehnici de pictură bisericească/materiale folosite în pictură.
9. Tradiţia iconografică românească, fidelitate dogmatică universală şi specific naţional.
10. Actualitatea, importanţa şi necesitatea sfintelor icoane pentru viaţa şi misiunea Bisericii azi.
11. Sfântul Evanghelist Luca, Sfântul Ioan Damaschin și Sfântul Teodor Studitul sunt figuri emblematice ale Anului omagial al sfintelor icoane, al iconarilor și al pictorilor bisericești
II. Sub genericul Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului vor fi tratate următoarele teme:
A. Patriarhul Justinian
1. 2017 - împlinirea a 40 de ani de la trecerea la cele veşnice - prezentare biografică.
2. Înţelept apărător al Bisericii în timpul unui regim ostil religiei şi Bisericii.
3. Iniţiator şi coordonator al „Statutului pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române” din 19‑20 octombrie 1948 şi al colecţiei de regulamente intitulate „Legiuiri bisericeşti”.
4. Iniţiator al primelor canonizări de sfinţi din Biserica Ortodoxă Română (1950 şi 1955) şi promotor al generalizării cultului sfinţilor cu moaşte în România.
5. Ctitor de biserici şi restaurator de biserici, mănăstiri şi monumente istorice.
6. Promotor al misiunii social‑filantropice a Bisericii prin organizarea de aşezăminte sociale la: Mănăstirea Dealu, Mănăstirea Viforâta, Mănăstirea Techirghiol.
7. Organizator al parohiilor ortodoxe româneşti din diasporă.
8. Promotor al dialogului panortodox şi intercreştin.
9. Reorganizator al învăţământului teologic ortodox din România (6 seminarii şi 2 institute teologice de grad universitar în toată ţara; a trimis tineri teologi la studii în străinătate; în prezent, Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti îi poartă numele).
10. Apărător al mănăstirilor (a salvat foarte multe mănăstiri de la desfiinţare prin înfiinţarea în cadrul acestora de ateliere meşteşugăreşti şi de şcoli monahale; pentru a salva Mănăstirea Radu Vodă din Capitală de la demolare şi‑a exprimat dorinţa prin testament de a fi înmormântat în perimetrul mănăstirii).
B. Chipuri de ierarhi, preoţi şi mireni din toate eparhiile, care au mărturisit şi apărat credinţa ortodoxă în Hristos în timpul regimului comunist (prin înţelepciune şi tact pastoral, prin curaj şi fermitate în transmiterea credinţei, prin mărturisire jertfelnică în timp de prigoană sau detenţie).
III. Materializarea programului‑cadru naţional bisericesc în Patriarhia Română se va realiza prin următoarele activităţi:
1. Centrul de Presă BASILICA al Patriarhiei Române (Radio TRINITAS, TRINITAS TV, Ziarul Lumina) va realiza programe şi emisiuni, filme documentare, materiale publicistice pentru promovarea, în anul 2017, a Anului omagial al sfintelor icoane, al iconarilor şi al pictorilor bisericeşti şi a Anului comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului. În acest scop se va solicita colaborarea centrelor eparhiale pentru identificarea celor mai frumoase, reprezentative şi cunoscute icoane, picturi şi fresce, mozaicuri şi vitralii, dar şi identificarea şi promovarea iconarilor şi pictorilor de biserică români, din ţară şi străinătate. De asemenea, va fi prezentată viaţa, opera şi activitatea Patriarhului Justinian Marina, cu accent pe apărarea Ortodoxiei în timpul comunismului.
Tot cu sprijinul centrelor eparhiale, va fi identificată şi evidenţiată lucrarea misionar‑pastorală, catehetică, social‑filantropică şi apologetică, din fiecare eparhie, din ţară şi străinătate a Patriarhului Justinian şi a altor ierarhi, preoţi şi mireni în timpul regimului comunist.
2. Realizarea de studii, comentarii, bibliografii şi volume cu conţinut biblico‑patristic, dogmatic‑moral, liturgic, catehetic, pastoral, social‑filantropic şi cultural istoric pentru prezentarea Anului omagial al sfintelor icoane, al iconarilor şi al pictorilor bisericeşti şi a Anului comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în cadrele prezentate la părţile I şi II, precum şi tipărirea acestora în publicaţiile bisericeşti centrale şi eparhiale, în volume şi monografii editate de tipografiile Patriarhiei Române şi ale centrelor eparhiale.
3. La nivelul Patriarhiei Române se va organiza un congres internaţional, iar la nivelul eparhiilor şi al instituţiilor de învăţământ teologic se vor organiza congrese, colocvii şi seminarii pe tema Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor şi al pictorilor bisericeşti. Rezultatele vor fi publicate în volume academice. De asemenea, se va organiza un simpozion naţional dedicat Anului comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului, precum şi congrese, colocvii şi seminarii în eparhii şi instituţiile de învăţământ teologic pentru valorificarea moştenirii misionare a Patriarhului Justinian.
4. În cursul anului 2017, în Biserica Ortodoxă Română, se vor organiza expoziţii de icoane, fresce, mozaicuri, vitralii pentru a pune în valoare frumuseţea artei creştin‑ortodoxe. De asemenea, muzeele eparhiale, parohiale şi din cadrul mănăstirilor vor expune şi scoate în evidenţă icoanele vechi şi de patrimoniu pe care le deţin.
5. Sectorul cultură şi patrimoniu religios împreună cu Sectorul teologic‑educaţional ale Patriarhiei Române vor organiza, în continuare, la nivel naţional, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Concursul național „Icoana ortodoxă - lumina credinţei”. De asemenea, secţiile de artă sacră ale facultăţilor de teologie ortodoxă vor organiza ateliere de creaţie.
6. În cursul anului 2017, se vor organiza pelerinaje în ţară şi străinătate la bisericile şi mănăstirile care sunt înzestrate cu icoane şi picturi renumite pentru frumuseţea lor şi reprezentative pentru arta creştin‑ortodoxă.
7. Ca parte a programului‑cadru naţional bisericesc, la Conferinţa pastoral‑misionară semestrială din primăvara anului 2017 se va trata tema „Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor şi al pictorilor bisericeşti”, în cadrele prezentate la punctul I, iar la Conferinţa pastoral‑misionară semestrială din toamna anului 2017 se va trata tema „Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului”, în cadrele prezentate la punctul II, cu posibilitatea aprofundării acestora şi la conferinţele preoţeşti administrative lunare pe care le va stabili fiecare eparhie, precum şi în cadrul cercurilor pastorale.
8. În luna octombrie din anul 2017, la Palatul Patriarhiei, se va organiza o şedinţă solemnă a Sfântului Sinod cu tema Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor şi al pictorilor bisericeşti şi Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului.
Cu binecuvântare şi dragoste în Hristos,
† Daniel
Arhiepiscopul Bucureștilor,
Mitropolitul Munteniei și Dobrogei,
Locțiitorul Tronului
Cezareei Capadociei și
Patriarhul Bisericii
Ortodoxe Române
Secretarul Sfântului Sinod
† Varlaam Ploieșteanul
Episcop‑vicar patriarhal