Arhimandritul Mina Dobzeu, apărător al unităţii de credinţă şi neam

Anul 2017 a fost dedicat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept an comemorativ al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului, iar 2018 a fost declarat an omagial al unităţii de credinţă şi neam şi an comemorativ al făuritorilor Marii Uniri - 1918. Între preoţii luptători pentru apărarea unităţii de credinţă şi neam, se numără şi arhimandritul Mina Dobzeu, care, în tot cursul vieţii sale, a luptat pentru cele trei idealuri. Pe de o parte, mă face să retrăiesc real trecutul, iar pe de altă parte, trecutul nu este reînviat fără întoarcere, apărând conştiinţa că acest trecut este absent. De aici şi tristeţea care însoţeşte memorialul natural. Sensul memoriei (al amintirii), ca dar tainic şi specific omului, de a „reînvia trecutul"¹ şi de a păstra cunoştinţele despre aceasta. Acest memorial nou este recunoaşterea plină de bucurie a lui Hristos cel înviat, dar şi întâlnirea şi experienţa vie a comuniunii cu El.

Prin comemorarea trecutului Mântuitorului Hristos, noi recunoaştem că Cel comemorat este viu, că El se sălăşluieşte întru noi. „Nu poate exista recunoştinţă fără memorial (amintire), nici amintire fără cunoaşterea celui comemorat"². Prin pomenirea pe nume a unei persoane noi ne amintim de aceasta, adică ne-o aducem în memorie, o facem să fie vie în mintea şi inima noastră şi în rugăciunea noastră. „Pomenirea pe nume este începutul comuniunii cu persoana pomenită, ca o necesitate implicată în natura persoanei"³.

În acea perioadă grea pentru Biserica Ortodoxă Română, „peste 1.800 de preoţi au fost arestaţi şi anchetaţi, întemniţaţi, trimişi să lucreze la Canalul Dunăre-Marea Neagră sau chiar deportaţi"⁴. Patriarhul Daniel numeşte credinţa lor puternică şi curajul de a-L mărturisi pe Hristos drept rezistenţa activă a Bisericii împotriva ateismului militant. Creştinismul a cunoscut multe epoci de greutăţi şi de criză, dar niciuna cu tâlcul celei din secolul trecut. De la Nero la Stalin, se înşiră pe veacuri opoziţii şi persecuţii sângeroase, lovituri şi sfâşieri dureroase, martiri şi mărturisitori, apostaţi fricoşi sau cinici, nedreptăţi, batjocuri şi profanări scandaloase. „Insulte grave aduse lui Iisus Hristos şi Bisericii, nu numai a oamenilor care cred, ci a lui Dumnezeu Însuşi, în care cred aceştia."⁵
Prigoana asupra Bisericii a fost de lungă durată şi a cunoscut o deosebită furie în momentul în care Partidul Comunist a reuşit să acapareze întreaga putere şi în teritoriu. Potrivit consemnărilor din dosarele întocmite de poliţia politică, comuniştii au aflat în preoţii Bisericii oponenţi, inclusiv în procesul de colectivizare, în fapt a unei răpiri a pământului şi bunurilor ţăranilor şi „chiaburilor". De asemenea, preoţii au luat poziţie şi atunci când comuniştii îi scoteau pe oameni la muncă în duminici şi sărbători. Însă au existat situaţii când regimul s-a dezlănţuit cu o neînchipuită violenţă asupra unor oameni care nu arătau nicio împotrivire făţişă, ci doar una tăcută. Aşa s-a întâmplat, după cum se ştie, cu participanţii grupului „Rugul Aprins"⁶ de la Mănăstirea Antim, întrucât acei oameni erau prin viaţa şi gândirea lor indezirabili regimului ateu.

Părintele Mina Dobzeu, fiu al Basarabiei, tuns în monahism la Huşi

Au fost urmăriţi îndeaproape şi preoţii din zona Huşilor, iar alţii au fost arestaţi şi condamnaţi politic, aşa cum a fost şi arhim. Mina Dobzeu⁷. S-a născut la data de 5 noiembrie 1921, în satul Grozeşti, judeţul Lapuşna (Basarabia). La 13 ani intră ca frate de mănăstire la Mănăstirea Hâncu, unde a vieţuit până în anul 1938. Fiind trimis la Mănăstirea Căldăruşani, vreme de doi ani, face ucenicie în a deprinde meşteşugul sculpturii bisericeşti. În anul 1940 revine la casa părintească pe care o găseşte pustiită de ocupaţia sovietică. A luptat pe front la Timişoara şi în Ungaria. După război urmează cursurile Şcolii de cântăreţi bisericeşti cu durata de patru ani, la Constanţa. „În 1948 este tuns în monahism la Schitul Brădiceşti, în Episcopia Huşilor, şi fiind hirotonit ierodiacon în acelaşi an"⁸. Primeşte Taina Preoţiei în 1955⁹.

Datorită scopului misionar- pastoral, slujeşte la Mănăstirea Nicula şi Parohia Jimbor. Perioada care a urmat, 1960-1967, este marcată profund de prezenţa şi activitatea cu totul remarcabilă a preotului paroh Mina Dobzeu, ajuns astăzi la rangul de arhimandrit. În timpul şederii lui la Jimbor, s-au plantat în jurul bisericii mai mulţi nuci şi meri pentru a opri astfel alunecarea de teren. La Fânaţe a ajutat la construirea casei pentru Ilişca Mândrean, apoi la acoperirea casei locuitoarei Iliana Dascăl. Pentru filia Buza-Cătun, a construit o biserică nouă. „De la Jimbor s-a retras la mănăstirea din Huşi"¹⁰. În 1969, încetează perioada Bobâlna, după 5 ani de preoţie de o înaltă ţinută morală şi civică, având sprijinul Episcopului Teofil de la Cluj.

Lupta împotriva regimului comunist

Părintele Dobzeu susţine că a luptat de trei ori împotriva regimului comunist, şi de trei ori a fost închis din acest motiv. Anul în care a fost hirotonit diacon, 1948, a fost şi anul în care s-a răzvrătit pentru prima dată împotriva regimului.

1. „În anul 1948 m-am revoltat împotriva regimului, care a scos religia din şcoală, icoanele din biserici şi mănăstiri. „Am răspândit nişte afişe împotriva regimului. Am fost închis şi dus la Galaţi, pentru 11 luni şi apoi 5 ani am stat în arest la domiciliu."¹¹

2. A doua oară a fost arestat pentru atitudinea sa contra Decretului 410/1959 „privind desfiinţarea mănăstirilor şi reducerea personalului monahal". Comunismul s-a arătat în toată măreţia sa aici, în Episcopia Huşilor şi a Romanului. A desfiinţat toate mănăstirile, l-au otrăvit pe Episcopul Grigore Leu. „Eu eram în acel moment la Securitate, mă întrebau de ce bat clopotele. Şi eu am răspuns că probabil a murit episcopul, pentru ca era bătrân. Am scris în toate centrele ţării împotriva acestui decret: Am fost închis 5 ani la Jilava şi la Gherla, cu veteranii de război din răsărit". A fost exclus din mănăstire şi în 1959, exmatriculat din facultatea de teologie ortodoxă (fiind în anul II de studiu) pe care o începuse în urmă cu doi ani la Bucureşti, fiind trimis în detenţie la Jilava. „Era către sfârşitul lunii februarie, când deja avusese loc procesul meu la Tribunalul Militar din Bucureşti. În plină noapte, cu ochii legaţi, un număr de deinuţi sântem transportaţi în duba de la Securitatea de pe Uranus, la închisoarea Jilava. Dupa zăngăniturile de arme ale soldaţilor de pază şi figurile încruntate, după înjurături şi lovituri, urma dezechiparea şi percheziţia amănunţită. Apoi eram conduşi în celulă, în picioarele goale, pe zăpadă, având pe noi numai indispensabilii."¹²

15 martie 1960, ziua când părintele Mina l-a botezat pe scriitorul Nicolae Steinhardt

Aici îl întâlneşte pe Nicolae Steinhardt, închis pentru că refuzase să depună mărturie împotriva filosofului Constantin Noica. Părintele Mina scrie că motivul pentru care a fost condamnat Steinhardt atunci era acela că făcea parte din grupul intelectualilor, pentru clubul şi convingerile lor creştine, în contradicţie cu ideologia materialistă atee. „Era un om respectuos şi cu bune maniere. Deşi nu era creştin, şi nici de naţionalitate română, scriitorul Steinhardt s-a dovedit a fi un om cu demnitate, rămânând alături de colegii lui din Uniunea Scriitorilor, apărând alături de ei o cauză dreaptă", mărturiseşte părintele. În penitenciar, părintele Mina l-a botezat la 15 martie 1960 pe scriitorul evreu, fapt ce avea să rămână în memoria tuturor şi să-l recomande pe călugărul Mina ca pe un bun părinte ortodox. Între cei încarceraţi, erau preoţi de diferite confesiuni: romano-catolici, preoţi ortodocşi, pastori calvini, evanghelişti, unitarieni, baptişti, adventişti, martori ai lui Iehova. Însă de nici unul dintre aceştia nu s-a ataşat aşa de mult. La dorinţa lui, fără zăbavă, „i-am administrat botezul", îşi aminteşte acum părintele Mina Dobzeu.¹³

Nicolae Steinhardt imortalizează această întâlnire providenţială în paginile Jurnalului Fericirii: „Acest călugăr m-a creştinat la Jilava, înfruntând şi eu, şi el rigorile restricţiilor şi dispoziţiilor care interziceau astfel de manifestări şi convertiri. Cu acest prilej mi-am schimbat şi numele din Aurel în Nicolae".¹⁴

Referindu-se la anii de detenţie, viitorul călugăr de la Rohia spunea: „N-avem încotro. Se cuvine să înţelegem că orice am face şi oricât ne-am strădui tot supărăm. Singura soluţie e resemnarea. Ce putem face? Să tăcem, să tăcem. Să nu facem răul, şi nici binele cu sila. Dar şi trecând, tăcând, tot nemulţumiţi. Odată pentru totdeauna se cade să ne băgăm bine în minte: deranjăm doar pentru că suntem prezenţi. Şi să nu ne oprim aici: mai trebuie să recunoaştem că şi ei ne deranjează pe noi! Gând înfiorător"¹⁵. În data de 30 martie 1989, înainte să apuce să vadă sfârşitul comunismului, a murit în spitalul din Baia Mare. Cel care îl botezase, colegul său de celulă, „părintele Mina Dobzeu, i-a fost alături în ultimele zile."¹⁶

A ieşit din închisoare în 1964, iar cinci mai târziu a început să slujească la Mănăstirea „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" din Huşi – Catedrala Episcopală. În 1971 reuşeşte să încheie studiile de licenţă în Teologie (întrerupte de condamnarea din 1959). „Între anii 1978-1988 a fost stareţul mănăstirii"¹⁷, ocupându-se de buna administrare şi păstrare a vieţii duhovniceşti din oraşul Huşi.

3. În anul 1988 intră din nou în detenţie, pentru 8 luni, fiind acuzat de „uneltire împotriva siguranţei statului"¹⁸, în urma celor şapte scrisori adresate direct dictatorului Nicolae Ceauşescu, cu privire la morala poporului român şi la ateismul pe care comunismul voia să-l impună. Între anii 1996-2002 a îndeplinit funcţia de consilier cultural-misionar al Episcopiei Huşilor, sub păstorirea vrednicului de pomenire Preasfinţitul Ioachim Mareş. De-a lungul anilor a scris 12 cărţi.

Cu ocazia sărbătorii Sfintei Parascheva şi a anului omagial 2017, închinat mărturisitorilor credinţei ortodoxe în vremea comunismului, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, îi oferă arhimandritului Mina Dobzeu, în numele dumneavoastră, la etatea de 96 de ani, distincţia «Crucea Moldavă» pentru tot ceea ce părintele a făcut, şi prin fapte şi prin rugăciune, în vremurile grele de atunci, dar şi în vremurile pline de dificultate ale zilelor noastre.¹⁹

1 † Laurentiu, Mitropolitul Ardealului, „Rugăciunile de mijlocire din cadrul Sfintei Liturghii", în Telegraful Roman-Sibiu, vineri, 14 iulie 2017;
2 Ibidem;
3 Pr. prof. D. Stăniloae, „Chipul nemuritor al lui Dumnezeu", Craiova, 1987, p. 9;
4 Gheorghe Anghel, „Clerici vasluieni în temniţele comuniste", în basilica.ro, 3 februarie 2017;
5 Comemorarea marelui teolog şi mărturisitor Teodor M. Popescu, „Metode de persecuţie şi prigoană" în Cuvântul Ortodox", 2016;
6 Nicuşor Deciu, „O lucrare importantă despre mărturisitorii din perioada comunistă", în Ziarul Lumina din 6 mai 2017;
7 Prof. Nicolae Ionescu „Preoţi din judeţul Vaslui urmăriţi de Securitate în timpul regimului comunist";
8 Arhim. Mina Dobzeu „Dumnezeu şi savanţii", Editura Axa, 2006, p.4;
9 Ibidem;
10 „Istoricul Parohiei Jimbor" - Protopopiatul Ortodox Român Beclean, site-ul oficial al Protopopiatului Beclean;
11 Arhim. Mina Dobzeu, „Rugăciunea inimii pentru toţi", Editura Axa, 2005, p.3;
12 Ibidem;
13 Pr. Mina Dobzeu „Volum cu interviurile detinuţilor politici ai închisorilor comuniste", Cuvântul Ortodoxiei din 5 decembrie 2014;
14 Părintele Nicolae Steinhardt. „Jurnalul Fericirii", Editura Dacia Cluj-Napoca, 2002;
15 „Să nu facem răul, dar nici binele cu sila", părintele Nicolae Steinhardt, Cuvinte duhovniceşti, 13 august 2014;
16 „Martirii credinţei în închisorile comuniste" „România Liberă" din 26 aprilie 2008;
17 Ionela Cristina Răciu, Părintele Mina Dobzeu – „botezătorul" lui N. Steinhardt şi mărturisitor al credinţei ortodoxe în închisorile comuniste, în doxologia.ro, 14 octombrie 2017;
18 Arhim. Mina Dobzeu. Op.cit., p.4;
19 Ionela Cristina Raciu, pr. Mina Dobzeu, mărturisitor al credinţei ortodoxe în închisorile comuniste, a primit distincţia „Crucea Moldavă", în cadrul Sfintei Liturghii arhiereşti dedicate sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva, doxologia.ro, din 14 octombrie 2017.