Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Oltenia Asociația „Vasiliada” la ceas aniversar

Asociația „Vasiliada” la ceas aniversar

Galerie foto (6) Galerie foto (6) Oltenia
Un articol de: Gabriela Firu - 16 Iunie 2016

Săptămâna aceasta, Asociaţia „Vasiliada”, ONG patronat de Arhiepiscopia Craiovei, a împlinit 15 ani de activitate neîntreruptă. Evenimentele festive au început de ieri, 15 iunie, prin mai multe activităţi desfăşurate în mediul social.

În cei 15 ani de activitate socială, Asociația „Vasiliada” a devenit una dintre cele mai reprezentative organizații caritabile din Oltenia. Rezultatele obţinute au fost deosebite, asigurându-se servicii sociale pentru numeroase categorii de persoane aflate în dificultate, precum: copii aflați în situații de risc, tineri cu dizabilități, persoane vârstnice sau fără adăpost, persoane de etnie romă sau aflate în căutarea unui loc de muncă etc. De asemenea, Asociația „Vasiliada” a inițiat numeroase parteneriate cu instituții publice și private pentru a dezvolta proiecte și campanii, la care s-au alăturat și numeroase persoane publice: baroneasa Emma Nicholson de Winterbourne, Paula Seling, Tudor Gheorghe, Felicia Filip, Liana Stanciu, Cristian Mihăilescu, Ducu Bertzi, Ovidiu Cuncea, Natașa Raab, Diana Țugui.

Recunoaștere la nivel național

Datorită implicării în viața socială a comunităților și a oamenilor aflați în dificultate din Oltenia, cu profesionalism și dragoste față de semeni, „Vasiliada” a fost desemnată la începutul anului 2016 drept „Instituția anului în domeniul asistenței sociale din România”, premiu oferit în cadrul Galei Naționale a Excelenței în Asistența Socială. Recunoașterea publică la nivel național a avut loc și în cadrul Galei „Oameni pentru oameni”, când a primit premiul pentru „Cea mai bună campanie de strângere de fonduri”, datorită transparenței și eficienței cu care a gestionat donațiile în cadrul Campaniei „Gesturile mici fac oamenii mari”. „În cei 15 ani de activitate, Asociația «Vasiliada» a devenit nu doar o instituție contabilă vie, pregătită mereu să vină în sprijinul semenilor aflați în dificultate, ci și un promotor al sentimentelor de dragoste și responsabilitate socială, exprimate prin numeroase programe filantropice. În acest moment, privim cu bucurie spre proiectele care au schimbat în bine viața multor oameni aflați în suferință și nădăjduim că, în anii care vor urma, vom fi și mai mulți preocupați să facem, împreună, Binele bine”, a declarat pr. Adrian Stănulică, preșe­din­tele Asociației „Vasiliada”.

Roadele unei munci responsabile

„Vasiliada” oferă de asemenea servicii sociale și educative copiilor aflați în dificultate, în cadrul centrelor de zi din Craiova, Filiași, Lipovu și Târgu Jiu; asigură suport persoanelor cu dizabilități în cadrul Centrului „Sfânta Ecaterina” din Craiova și sprijin în regim rezidențial persoanelor fără adăpost, în cadrul singurului centru specializat din regiunea Olteniei. Doar în ultimul an, activitatea Asociației „Vasiliada” poate fi rezumată în cifre astfel: 3.000 de persoane ajutate în mod direct, 18 așezăminte și proiecte sociale, 37 de specialiști angajați, 87 de voluntari, 48 de parteneriate comunitare.

Sărbătoare la 15 ani de activitate

Pentru a marca împlinirea celor 15 ani de activitate socială, Asociația „Vasiliada” organizează până la sfârșitul anului o serie de evenimente publice. Primul dintre acestea a avut loc pe data de 15 iunie, în Piața Frații Buzești din Centrul Vechi al Craiovei (vizavi de Banc Post - Lipscani). Evenimentul a fost organizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Craiova, al Teatrului pentru copii și tineret „Colibri”, al Grupului `Generația Folk”, al Clubului de fotografie `Mihai Dan Călinescu” și al laboratoarelor „Foto TEO” și „DIGI Print”.

La împlinirea celor 15 ani de activitate, Asociația „Vasiliada” dorește să mulțumească tuturor partenerilor și finanțatorilor alături de care a dezvoltat proiecte sociale de succes, precum și tuturor donatorilor sau voluntarilor care au văzut în „Vasiliada” locul unde pot să înfăptuiască binele ca expresie a iubirii aproapelui. Detalii despre activitatea Asociației „Vasiliada” pot fi găsite şi pe www.AsociatiaVasiliada.ro; https://www.facebook.com/asociatia.vasiliada.