„Astăzi firea apelor se schimbă“

Diac. George Aniculoaie, 05 Ianuarie 2009

Astăzi Hristos primeşte în apele Iordanului botezul de la Sfântul Ioan. Acest eveniment este strâns legat de prima arătare a Sfintei Treimi. Când Ioan a turnat apă pe creştetul Mântuitorului Hristos, S-a arătat Sfântul Duh în chip de porumbel, iar vocea Tatălui a mărturisit tuturor, de pretutindeni şi din toate timpurile: „Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit!“. „Astăzi firea apelor se schimbă“, se spune în slujba Aghezmei mari. Apa care se sfinţeşte în toate bisericile ortodoxe astăzi primeşte „harul izbăvirii şi binecuvântarea Iordanului... izvor de nestricăciune, dar de sfinţenie, dezlegare de păcate, vindecare de boli, diavolilor pieire, îndepărtare a puterilor celor potrivnice, plină de putere îngerească. Ca toţi cei ce se vor stropi şi vor gusta dintr-însa să o aibă spre curăţirea sufletelor şi a trupurilor, spre vindecarea patimilor, spre sfinţirea caselor şi spre tot folosul de trebuinţă...“

Primul mare praznic împărătesc pe care Biserica noastră îl serbează la începutul anului (pe 6 ianuarie) este Boboteaza sau Botezul Domnului. Acest praznic se mai numeşte şi „Arătarea Domnului“, „Descoperirea Cuvântului Întrupat“, „Epifania“ sau „Teofania“, deoarece reaminteşte, rememorează momentul când Mântuitorul Iisus Hristos a fost botezat de Sfântul Ioan Botezătorul în apele Iordanului, ocazie cu care s-a arătat lumii Sfânta Treime. Tot atunci, Hristos Domnul s-a descoperit tuturor ca Mesia cel mult aşteptat.

Până la acest eveniment, despre Mântuitorul nostru Sfintele Evanghelii nu dau prea multe detalii. Aflăm modul minunat în care S-a născut din Fecioara Maria, tăierea-împrejur şi fuga în Egipt, întoarcerea şi apariţia la 12 ani împreună cu părinţii la templul din Ierusalim, când a uimit pe toţi învăţătorii templului. Mai ştim că, până la vârsta de 30 de ani, Iisus Hristos a locuit în casa părinţilor Săi din Nazareth, unde a învăţat mesteşugul dulgheriei de la dreptul Iosif. În toată această perioadă, copilul Iisus „sporea cu înţelepciune şi cu vârsta şi cu harul înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor“ (Luca 2, 52).

Dar, la evrei, la vârsta de 30 de ani bărbatul devenea matur, având dreptul să vorbească şi să îşi expună ideile în locurile publice. De aceea Dumnezeu, în atotştiinţa Sa, Şi-a ales ca prilej al dezvăluirii Sale minunate primirea botezului de la Ioan.

Ioan boteza pe cei care se pocăiau

Ioan era un prooroc care trăia în pustiul Iordanului şi a cărui învăţătură era cunoscută de majoritatea evreilor. A atras mulţi dintre aceştia, cu toate că nu aducea nimic nou, pentru că vorbea tot despre Legea lui Moise, dar avea un curaj diferit de al celorlalţi prooroci. Spunea pe faţă şi reamintea permanent că „S-a apropiat împărăţia cerurilor“ şi că Mesia, căruia nu era vrednic să-I dezlege cureaua încălţămintelor şi care „va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc“, a venit. Toţi cei care ascultau cuvintele Sfântului Ioan şi se pocăiau erau botezaţi de acesta în apele Iordanului. Dar Iisus Hristos nu a venit la Iordan pentru a se pocăi sau pentru a se curăţi de păcate, ci pentru a-Şi arăta pentru prima dată divinitatea, locul în Sfânta Treime şi misiunea pentru care a venit pe pământ.

Sfântul Ioan, pe lângă pseudonimul de Botezătorul, a mai primit şi titulatura de „Înaintemergătorul Domnului“, pentru că a fost cel care a pregătit mulţimile să înţeleagă şi să primească învăţătura lui Hristos Dumnezeu. Spunea că „Se află în mijlocul vostru Acela pe voi nu-L ştiţi“ (Ioan 1, 26), pe care „nici eu nu-L ştiam, dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a zis: peste Care vei vedea Duhul coborându-Se şi rămânând peste El, Acela este Cel ce botează cu Duh Sfânt. Şi eu am văzut şi am mărturisit că Acesta este Fiul lui Dumnezeu“ (Ioan 1, 33-34).

„Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit!“

În ziua când Hristos a intrat în apa Iordanului să fie botezat de ultimul prooroc al Legii celei Vechi, Duhul Sfânt i-a deschis ochii. Recunoscându-l, Îl arată mulţimilor, zicând: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii“ (Ioan 1, 29). Hristos îi cere lui Ioan să-L boteze, dar acesta se împotriveşte. Într-un final, ascultă porunca divină şi primeşte. După botezul lui Iisus cerurile s-au deschis, Duhul lui Dumnezeu S-a coborât în chip de porumbel şi a stat peste El, iar Tatăl a mărturisit: „Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit!“ (Matei 3, 17). Ioan Evanghelistul insistă mai mult asupra momentului identificării lui Iisus ca „Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatele lumii“, ca recunoaştere a mesianităţii lui Iisus şi legitimizarea activităţii Sale pământeşti. Imediat după acest moment, mânat de Duhul Sfânt, Hristos pleacă în pustie, unde 40 de zile posteşte, apoi este ispitit de diavol. După această arătare, ucenicii lui Ioan Botezătorul l-au urmat pe Iisus, unii dintre ei devenind chiar apostoli.

Despărţirea Crăciunului de Bobotează

Sărbătoarea Bobotezei este amintită încă din sec. al II-lea d.Hr., de către Sfântul Clement Alexandrinul, şi în secolul al III-lea, de către Sfântul Grigorie Taumaturgul. Iniţial, în primele secole creştine, sărbătoarea era ţinută odată cu Naşterea Domnului, pe 6 ianuarie, ca o dublă sărbătoare numită Sfânta Epifanie. Această tradiţie s-a păstrat până astăzi în practica Bisericii ortodoxe ruse, a Bisericii Armene şi a celorlalte biserici necalcedoniene. Cele două sărbători s-au separat în jurul secolului al IV-lea, când a fost adoptată şi în Biserica apuseană, fiind cunoscută şi ca „Sărbătoarea celor trei magi“. Tot atunci au fost despărţite cele două mari sărbători: 25 decembrie fiind data stabilită pentru prăznuirea Naşterii Domnului, ca în Apus, şi 6 ianuarie pentru Bobotează.

„Kira Leisa!!!“

În Ajunul Bobotezei se ţine post negru. Nu se mănâncă şi nu se bea nimic până la lăsarea serii. Canoanele Bisericii învaţă că în ajunul Bobotezei se ajunează (se ţine post negru) în orice zi ar cădea (Canonul 1 al Sf. Teofil al Alexandriei), iar a doua zi se ia agheazmă pe nemâncate. Postul din ajunul Bobotezei a fost rânduit încă din vremea de început a creştinismului, când catehumenii se pregăteau prin post şi rugăciune pentru primirea Sfântului Botez a doua zi.

Tot în ajun preotul sfinţeşte casele cu agheazmă mare. Preotul este precedat de „vizita“ copiilor care sună din clopoţei şi strigă: „Kira Leisa“, adică pronunţarea românească a grecescului Kyrie Eleison (Doamne miluieşte!). Pe lângă Troparul Bobotezei, copiii cântă colinde despre Botezul lui Iisus în Iordan. De obicei, în întâmpinarea preotului iese gospodarul casei, având în mână o lumânare aprinsă. Preotul stropeşte cu agheazmă toată gospodăria, iar celor care au ţinut post negru le dă agheazmă mare.

Agheazma mare are darul nestricăciunii

În ziua de Bobotează, după Sfânta Liturghie, preotul împreună cu enoriaşii fac o procesiune spre un lac, râu sau izvor, pentru a face slujba Sfinţirii Apelor sau a Aghezmei mari. Dacă este frig, se pregăteşte o cruce de gheaţă. La sfârşit, preotul aruncă în apă o cruce de lemn, iar feciorii satului se aruncă să o scoată. Unde nu sunt asemenea posibilităţi, slujba se face în curtea bisericii.

Agheazma mare se săvârşeşte atât în ajunul Bobotezei, când se sfinţeşte apa cu care preoţii binecuvintează apoi casele credincioşilor, cât şi în însăşi ziua Bobotezei, când se face agheazma pe care credincioşii o iau la casele lor, pentru tot anul. Poartă denumirea de Agheazma mare, pentru că apa de la Bobotează are o putere deosebită, fiind sfinţită printr-o dublă epicleză şi pentru că sfinţirea ei are loc în ziua în care Hristos a sfinţit apele, prin botezul Său. Această apă sfinţită are darul nestricăciunii, în timp ce apa nesfinţită se alterează după câteva zile.

Până pe 14 ianuarie se ia Agheazmă mare

Efectele Aghezmei mari asupra credincioşilor le arată însăşi rânduiala slujbei: „Şi-i dă ei harul izbăvirii şi binecuvântarea Iordanului. Fă-o pe dânsa izvor de nestricăciune, dar de sfinţenie, dezlegare de păcate, vindecare de boli, diavolilor pieire, îndepărtare a puterilor celor potrivnice, plină de putere îngerească. Ca toţi cei ce se vor stropi şi vor gusta dintr-însa să o aibă spre curăţirea sufletelor şi a trupurilor, spre vindecarea patimilor, spre sfinţirea caselor şi spre tot folosul de trebuinţă...“

Credincioşii păstrează agheazma la loc de cinste, în vase curate. Gustă dintr-însa pe nemâncate, în zile de post şi ajunare, dar şi timp de opt zile de la Bobotează, până pe 14 ianuarie inclusiv, când se odoveneşte, adică se încheie praznicul cu slujbele şi cântările Bobotezei. Agheazma mare se mai poate lua după mai multe zile de post cu ajunare, cu binecuvântarea duhovnicului. Totdeauna se ia pe stomacul gol, înainte de anafură. Agheazma mică se ia în celelalte zile de peste an, tot pe nemâncate, dar după ce s-a luat mai întâi anafură, iar dacă nu este anafură, agheazma mică se ia şi singură. De asemenea, cu apa sfinţită la Bobotează, credincioşii stropesc casele şi ţarina pentru ca să dea bun rod, animalele ca să fie ocrotite, iar fântânile ca să se purifice apele.

Rufele se pot spăla după Bobotează

De-a lungul timpului au apărut mai multe tradiţii legate de Bobotează. Una dintre acestea este şi folosirea busuiocului din pămătuful preotului pentru a afla ursitul. Este un amestec de vrăjitorie şi evlavie, pentru că nu trebuie să ne punem nădejdea într-un fir de busuioc, mai mult decât în Dumnezeu. Nu busuiocul ne aduce jumătatea, ci noi trebuie să o căutăm prin post şi rugăciune.

O altă tradiţie este conştiinţa oamenilor de a nu spăla rufe în această perioadă. Deoarece, înainte, se făcea sfinţirea apelor la râuri, fântâni sau lacuri, aşa cum se mai întâmplă în unele locuri şi astăzi, această apă se sfinţea şi de aceea nu se spăla nimic câteva zile după. Dar, acum, având în vedere că se sfinţeşte doar apa din vasele din curtea bisericii, nu mai putem spune că toată apa este sfinţită. Aşa că se poate spăla cu apa obişnuită începând cu ziua de 8 ianuarie, adică după cele două sărbători, Boboteaza şi Soborul Sfântului Ioan Botezătorul, de pe 7 ianuarie.

Botezul lui Ioan nu era o taină, ci un ritual

Trebuie să facem o distincţie clară între botezul lui Ioan şi botezul instituit de Mântuitorul Hristos. În primul rând, ideea de botez nu a apărut la evrei până la Sfântul Ioan Botezătorul. Copilul primea numele la 7 zile de la naştere, atunci când era adus la templu, dar în această situaţie nu putem vorbi de un botez. Domnul Iisus a primit botezul lui Ioan, ca şi tăierea-împrejur, nu că ar fi avut nevoie personal, căci El era mai curat decât lumina soarelui, ci „ca să împlinească Legea şi proorocii“. Botezul lui Ioan era un botez de pocăinţă, care îi făcea pe oameni să-şi osândească păcatele. Acest botez nu era o taină, ci un ritual, pentru că nu ierta păcatele. Hristos nu avea nevoie de curăţirea de păcate, ci s-a lăsat botezat pentru a ne arata importanţa şi lucrarea botezului pe care îl va institui îndată după Învierea Sa din morţi, odată cu trimiterea apostolilor la propovăduirea Evangheliei către neamuri: „Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte Eu v-am poruncit vouă“ (Matei, 28, 19-20).

Locul în care Hristos a primit botezul

Arheologii iordanieni susţin că, în urma săpăturilor efectuate la Wadi al-Kharar, pe malul estic al Iordanului, au identificat „Betania de dincolo de Iordan“ şi adevăratul loc în care a fost botezat Iisus. Locul în care a fost botezat Mântuitorul se află la 200 de metri de râul Iordan care curge astăzi în Iordania. „Iordan, în traducere arabă înseamnă râul puternic care are un sens sinusoidal. Aceasta înseamnă că dacă râul era foarte puternic, botezul nu putea fi făcut în râu efectiv, ci pe un braţ al Iordanului, unde se întâlnea izvorul «Ioan Botezătorul» cu un braţ al Iordanului; în acest loc apa se întâlnea în formă de cruce; locul era numit «Biserica centrală a Botezului». De aici, unde vedem această bisericuţă (n.r.: acum sunt doar ruine) numită «Biserica Giulgiului», se spune că Iisus Hristos şi-a dat jos giulgiul şi a coborât în apă fiind botezat de către Ioan Botezătorul“, ne explică George Naber, ghid turistic în Iordania.

Lângă locul în care s-a botezat Mântuitorul nostru, creştinii au ridicat în secolele VI-VII o biserică pe care i-au închinat-o Sfântului Ioan Botezătorul. Biserica a fost reconstruită de trei ori (pe un nivel mai înalt decât celălalt), întrucât apele Iordanului, care aveau un debit foarte mare şi care veneau cu putere, au dărâmat-o.

În această biserică se făceau slujbe în comun, iar după rugăciunile specifice, oamenii coborau pe treptele din marmură pentru a primi botezul în râul Iordan, în public. (N.B.)


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!