An omagial
Fostul Penitenciar Pitești

„Au vrut să ne facă să nu mai ținem la țară...”

Maria Axinte, 12 Februarie 2017

Cunoașterea Fenomenului Pitești este cu atât mai impresionantă pe măsură ce ni se dezvă­luie expe­riențele supra­viețuitorilor acestui calvar. Puțini dintre cei care au trecut prin „reeducarea” de la Pitești mai sunt în viață astăzi, iar mărturiile lor directe tulbură și fascinează totodată. Gheorghe Plop este unul dintre cei care au supra­viețuit calvarului de la Pitești, asumându-și, la cei peste 90 de ani ai săi, datoria mărturisirii, cu gân­dul la folosul gene­ra­țiilor tinere și la memoria celor care au suferit alături de el.

Printre primii deținuți politic care au ajuns la Închisoarea Pitești se afla și Gheorghe Plop. Membru în Frățiile de Cruce, este arestat pe 9 ianuarie 1942, la 17 ani. Procesul i-a adus inițial o condamnare la moarte. Pedeapsa i-a fost însă comutată în muncă silnică pe viață și o execută în mai multe centre de detenție din țară. Din vara anului 1942 și până în 1944, Gheorghe Plop este încarcerat la Închisoarea Pitești. Într-un interviu din toamna anului 2014, acesta își amintește cum lotul său a trebuit să lucreze la finisajele interioare de la etajul I al clădirii, înainte de a fi găzduit în aceasta. În iunie 1944, este eliberat de la închisoarea din Alba Iulia.

Debutul Fenomenului Pitești

În 1948, Gheorghe Plop este rearestat și condamnat la opt ani de temniță grea. A doua condamnare o ispășește în închisorile Jilava, Pitești, Gherla, Colonia Peninsula Valea Neagră și Canal.

„În februarie sau sfârșitul lui februarie, s-a făcut primul lot de studenți către Pitești. În 1948 au fost arestările, condamnările, cu studenți de la Politehnică, de la Teologie, Litere. În sfârșit, tot corpul studențesc din București, care fuseseră arestați. Sute, eram sute…

Deci asta era acum în sfârșitul lui februarie 1949. Și ne-au cazat la etajul 1, pe T, pe partea lungă a T-ului (n.a. penitenciarul Pitești are forma literei T, capul T-ului fiind pavilionul corecțional, iar coada – celular pentru pedepsele mari, temniță grea și muncă silnică pe viață. Gheorghe Plop a fost dus inițial într-o cameră de pe celular).”

Gheorghe Plop ajunge deci în 1949 din nou la penitenciarul de la Pitești, unde va rămâne până în vara anului 1950. Regimul nu mai este același cu cel de la începutul anilor ’40, când, deși grele, condițiile erau suportabile. Acesta mărturisește într-un interviu:

„În 1949, toamna, deja au început regimul sever. Dacă până atunci ne mai dăduseră niște broșuri din astea, eu mai primisem chiar de acasă una (n.a. aceste broșuri și cărți foloseau elevilor la studiu în detenția de la începutul anilor ‘40, în perspectiva continuării școlarizării), cum au venit cei de la Suceava, cum totul s-a strâns. S-au strâns toate broșurile, toate cărțile, nu mai aveai voie să te uiți la geam, mâncarea, nu mai vorbesc. Mâncarea erau niște gogonele cu…, n-o să mă credeți, veți spune că exagerez, dar erau copite, nu erau carne. Nu mai aveam voie să vorbim, să primim pachete.”

Între timp, Gheorghe Plop fusese mutat într-o celulă din apropierea camerei 4 – spital. Fără a ști ce se întâmplă în camera respectivă, atenția i-a fost atrasă de zgomotele ce se auzeau din acea direcție.

„La camera 4 - spital, erau studenți aduși de la București, nu am înțeles de la început ce e cu ei, știam că sunt acolo, atât. De Crăciun, am auzit scandal, bătăi, strigături, a venit directorul acolo cu milițienii. Așa a început reeducarea. Deci la Crăciunul lui 1949. Unii spun că a început de Sfântul Nicolae. ”

Mărturiile foștilor deținuți indică începutul reeducării de Sfântul Nicolae, pe 6 decembrie 1949, la camera 3 – subsol, o altă celulă din Închisoarea Pitești. Este de remarcat faptul că aceste prime violențe dintr-un lung șir au fost izolate, s-au desfășurat în anumite celule și s-au extins treptat în toată închisoarea. Se încerca, în același timp, luarea prin surprindere a deținuților, care nu știau exact de unde se auzeau zgomotele și ce se întâmpla. De aici cele două date ale debutului Fenomenului Pitești.

În mijlocul bătăilor

„E un șoc puternic. Te întâl­nești cu un prieten și el începe să te ia la bătaie fără să spui nimic. E ceva frustrant, ceva care te dezechilibrează.”

Este descrierea începutului „reeducării” de care a avut parte Gheorghe Plop într-un interviu pe care îl dă chiar la Închisoarea Pitești, în timpul desfășurării Școlii de Vară Fenomenul Pitești, în 2014.

Gheorghe Plop trece prin torturile de la camera 4 – spital, în plină desfășurare a reeducării (cunoscută și ca Fenomenul Pitești sau Experimentul Pitești).

Camera 4 – spital, după cum indică numele, a fost proiectată ca infirmerie, însă în timpul reeducării a fost folosită ca principală "cameră de tortură”, fiind încăperea cu cea mai mare suprafață din penitenciar. Aceasta permitea ca un număr mai mare de deținuți să fie aduși în același spațiu, făcând mai ușoare intimidarea și controlul acestora.

Gheorghe Plop continuă cu descrierea propriei experiențe a acțiunii violente: „Pe 15 ianuarie 1950, i-au evacuat pe cei din camera 4 spital, și ne-au băgat pe noi, cei din camerele 2 și 3, plus un lot care venise atunci de la alte închisori. În cameră intră Țurcanu și ne întreabă:

- «Bandiților, care vreți să vă reeducați? Ia treceți pe prici, acolo (era un prici de lemn)». Țurcanu ne-a luat și ne-a pus pe priciurile acelea, fără să ne mișcăm și să ne gândim la reeducare.”

Deținuții, însă, nu erau dispuși să dezvăluie prea multe informații și nici să adopte convingerile comuniste, astfel că discuțiile se mutau din planul verbal în cel al violenței fizice.

«Ia veniți încoace să îi punem pe bandiți la ordine». Și au venit acoliții lui și a fost o bătaie neorganizată. În urma «discuțiilor» am rămas cu o arcadă spartă.
- «De ce mă bați, domnule? - Pentru că ești bandit».”

Demascările reprezentau etapa din reeducare în care se urmăreau obținerea de informații și compromiterea morală a deținuților. Gheorghe Plop își amintește cum demascările se făceau în mijlocul camerei, iar rezistența la demascări se răsplătea tot cu bătăi.

„Ne băteau ca să ne convingă. Să ne convingă, în primul rând, să renunțăm la credință. În seria în care am fost eu, nu au fost comportamente jignitoare la adresa religiei, dar au fost serii după mine în care au fost batjocoriți și Maica Domnului și Sfinții și Sfinții Apostoli…”

„Apoi au vrut să ne facă să nu mai ținem la țară, să fim internaționaliști. Că țara noastră nu mai există, că suntem într-o comunitate… Trebuia să preaslăvim Uniunea Sovietică, care ne-a salvat de cotropitorii nemți, de capitaliștii americani și francezi. În schimb rușii ne-au ajutat să scăpăm de foame, ne-au dat demnitatea de a fi oameni liberi.”

„Era o teroare extraordinară”

Inevitabil, întrebarea ce urmează după ascultarea acestui șir de evenimente, incredibil de violente, este: „Cum ați rezistat?”. „A contat foarte mult, pentru mulți dintre noi, faptul că am primit o educație morală. Eu personal am constatat că Divinitatea m-a ajutat în foarte, foarte multe ocazii. De aceea am și recomandat la început tinerilor (n.a. dl. Plop se referă la studenții participanți la Școala de Vară, unde a fost invitat să le vorbească acestora despre experiența Fenomenului Pitești) să citească în fiecare zi câte un capitol din Noul Testament. Și vor vedea acolo care sunt normele de conduită. Pentru că noi, când vom pleca de pe acest pământ, vom da un răspuns, va fi o judecată, noi trebuie să ne gândim ce vom răspunde când vom fi întrebați: „Ce ați făcut?” În ziua prăznuirii Sfântului Vasile cel Mare, din acest an, Gheor­ghe Plop a plecat la Domnul. Viața marcată de suferința detenției nu l-a oprit să zâmbească și să semene vorbe bune până la finalul vieții sale. În urmă el lasă o valoroasă moștenire - mărturia trecerii prin detenția politică. O mărturie vie și lucidă, pentru care trebuie să-i fim recunoscători. (În acest articol s-au folosit interviuri din 2014, acordate de Gheorghe Plop, în timpul desfășurării Școlii de Vară „Fenomenul Pitești”, autoarei, lui Alin Mureșan, pentru „The Epoch Times România” și Radio România Cultural – Marina Dumitrescu).


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!