Bătrâneţi fericite la parohia Precupeţii Vechi

Ciprian Bâra, 16 Iulie 2008

Sunt puţine locurile unde bătrânii care nu mai au pe nimeni şi care se află în neputinţă trupească sau materială au parte de dragostea şi de îngrijirea semenilor lor. Pentru cei mai mulţi pensionari, perspectiva internării într-un azil de bătrâni înseamnă începutul unei drame. Ei ajung aici din cauza singurătăţii şi a înstrăinării de familie, din cauza lipsei posibilităţilor materiale. Un loc aparte este Aşezământul „Acoperământul Maicii Domnului“ de la parohia Precupeţii Vechi, din strada Toamnei nr. 92. La Precupeţii Vechi, 20 de bătrâni au alături pe Dumnezeu şi nişte oameni extraordinari care îi îngrijesc cu atenţie şi cu multă dragoste.

Părintele Gheorghe Tudor a venit la Precupeţii Vechi în anul 1989. Gospodar din fire şi râvnitor slujitor al altarului, a început imediat lucrările de renovare a picturii şi a casei parohiale care se aflau într-o stare foarte precară.

„Atunci m-am hotărât să fac o cantină, o bucătărie“

Ideea organizării unui aşezământ i-a venit mai târziu, în toamna anului 1998, când, într-o dimineaţă, o bătrânică de 82 de ani a venit la părintele Gheorghe cu lacrimi în ochi şi l-a rugat să o primească să stea undeva, căci fusese evacuată din casă. Îl ia de mână pe preot, ca să-i demonstreze că spune adevărul, ducându-l pe noul paroh al Bisericii din strada Toamnei până pe strada Viitorului, unde toate lucrurile bătrânicii aşteptau, parcă şi ele triste, învelite într-un plastic ponosit.

„Ca să mă convingă, m-a dus pe strada Viitorului. I-am explicat că eu nu am decât trei camere şi că noi suntem cinci. I-am promis că o s-o ajut să o internez într-un cămin de bătrâni. A plecat şi mi-a spus să mă rog pentru dânsa. Trist că n-o puteam ajuta, m-am hotărât să fac o cantină, o bucătărie pentru cei pe care nimeni nu-i ajută. Mi-am dat seama că oamenii au nevoie de ajutor real şi imediat, iar Biserica trebuie să fie un sprijin al celor în nevoi şi în necazuri“, a spus părintele Gheorghe Tudor.

Acesta a fost începutul. Iniţial, preotul şi credincioşii binevoitori care susţin acest aşezământ au vrut să facă aici doar o trapeză, un loc unde să ofere hrană caldă oamenilor nevoiaşi care calcă pragul bisericii. Mai târziu, a venit ideea construirii unor camere pentru cei fără adăpost.

Aşa, încetul cu încetul, s-a ajuns ca aşezământul să aibă astăzi 30 de paturi şi 20 de „oaspeţi“, după cum le spune părintele, bătrânilor din centru. Cei de aici sunt asistaţi şi religios şi se roagă în fiecare zi în paraclisul cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului“.

Familie mică şi bucuroasă

Pe părintele Gheorghe l-am găsit într-o după amiază toridă de început de iulie, în Biserica Parohială cu hramul „Tuturor Sfinţilor“.

Slujba s-a terminat, dar părintele a mai rămas în biserică pentru a mai sfătui, pentru a spovedi şi pentru a alina durerea unuia sau altuia care vine aici. Printre toate acestea, mai dădea câte un sfat şi meşterilor care lucrau la consolidare.

Părintele se scuză, după câteva momente, faţă de cei prezenţi şi mă poartă spre aşezământul care se află în curtea bisericii, unde slujeşte de 19 ani.

Am mers cu părintele în curte, unde am întâlnit, mai întâi de toate, un frumos paraclis, în care bătrânii se roagă tuturor sfinţilor pentru a le mângâia bătrâneţile. Intrăm apoi în aşezământ. „Începutul a fost greu, dar acum aşezământul are tot ce trebuie: un paraclis de rugăciune, bucătărie, sală de mese, depozit de alimente. Dormitoarele sunt frumos mobilate şi găzduiesc în prezent 20 de persoane. Aceşti bătrâni beneficiază de cazare, de hrană, de medicamente, de asistenţă medicală, de îngrijire socială. Suntem o familie nu prea numeroasă, dar mereu bucuroasă“, ne-a spus părintele Gheorghe.

Intrăm în clădirea cu două etaje unde ne întâmpină, la parter, un miros plăcut de mâncare. Suntem aproape de sala de mese unde, peste puţin timp, bătrânii care se pot deplasa vor coborî să mănânce. Ne întâlnim cu inimoasa doamnă Florina, soţia părintelui. Bucuroasă, ea pregăteşte, alături de ceilalţi ostenitori ai aşezământului, masa pentru bătrâni. Atât doamna preoteasă, cât şi cei trei copii ai părintelui, un diacon şi doi tineri teologi, îl sprijină în toate acţiunile desfăşurate în cadrul aşezământului.

Mă conduce pe la fiecare din „oaspeţii“ aşezământului. Vorbeşte cu fiecare în parte. Îi ştie fiecăruia trecutul, darurile şi dorinţele. De la fiecare în parte părintele primeşte mulţumiri. Unele, exprimate discret, printr-o lacrimă sau două, scurse pe obrajii trecuţi de vreme.

„Pe părintele Tudor ni l-a adus Dumnezeu din Rai“

Prima cameră în care păşim este micuţă, dar cochetă. Pe peretele de la răsărit, icoana Sfântului Nectarie şi ale altor mulţi sfinţi aduc prezenţa dumnezeiască în încăpere.

Doamna Elisabeta are 77 de ani, a fost merceolog şi este în centru de 3 ani. Participă la slujbe în fiecare zi. Cărţile de rugăciuni îi sunt cei mai buni prieteni. Are tot timpul, pe pat, lângă dânsa, o carte mică cu acatiste, pe care le citeşte zilnic alături de „Patericul Românesc“. Îi place să meragă la Schitul Darvari şi la Mănăstirea Radu Vodă, bisericile ei de suflet din Bucureşti.

„Acuma, vara, îngrijesc la grădină. Nu plec foarte mult din cameră. Dacă mă duc des din cămăruţa mea, îmi pierd rostul la citit. Ne vedem la masă, ne vedem în curte, ne vedem la diferite evenimente. În ajunul sărbătorilor, se face Vecernie cu Litie şi, atunci, ne întâlnim cu toţii la biserică. Pe părintele Tudor ni l-a adus Dumnezeu din Rai. Dacă ar mai avea o pereche de picioare şi cu acelea ar alerga. Nu se poate să existe vreo problemă şi dânsul să nu o rezolve. Părintele îi cheamă mereu pe credincioşi să vină să stea de vorbă cu noi şi suntem tare bucuroşi când avem oaspeţi“, ne-a povestit, cu multă răbdare, doamna Elisabeta.

„Aici, avem aproape biserica, cărţile şi oamenii“

Doamna profesoară Coralia Moscopol are 85 de ani. Băiatul său a plecat în Canada cu toată familia, iar nepotul este împreună cu soţia în Italia. Îşi doreşte foarte mult un mic aparat de radio, căci cel vechi s-a stricat. În fiecare zi, vizitează biblioteca aşezământului, unde găseşte cărţi de toate felurile. De la manuale şi lucrări ştiinţifice care i-au fost atât de dragi în timpul vieţii, până la cărţi de teologie şi cărţi de rugăciune între care îşi găseşte mângâierea bătrâneţilor. „Aici avem aproape biserica, cărţile şi oamenii. Mă simt foarte bine aici şi sunt bucuroasă că am întâlnit aceşti oameni extraordinari care poartă grijă de noi cu multă dăruire, fie noapte, fie zi“, ne-a spus doamna Coralia.

Lipit de clădirea actuală a stabilimentului, se construieşte un alt corp care o să conţină un cabinet medical mai mare. În prezent, diverse cadre medicale vin şi consultă bătrânii şi le prescriu tratamentul. Fiecare „oaspete“ găseşte, în fiecare dimineaţă şi seară, pe noptiera patului, un pliculeţ cu medicamentele prescrise în reţeta personală. De toate acestea se ocupă, cu multă grijă, doamna asistentă şi doamna preoteasă.

Alături de cei din aşezământ, mai beneficiază de hrană unele familii nevoiaşe din parohia păstorită de părintele Gheorghe Tudor şi de părintele Dinu Lucian Popescu.

Bătrânii au acţiuni împreună, pentru a-şi petrece mai uşor timpul. Pregătesc hârtii pentru pomelnice şi lumânările pentru Sfânta Biserică. Doamnele brodează, croşetează şi merg împreună în pelerinaje organizate de parohie, la mănăstirile din Bucureşti şi din ţară.

„Ne-am străduit din 2000 să aducem o mică mângâiere celor ce sunt în singurătate, în neputinţă, în durere, în suferinţă. Deşi acest loc reprezintă doar o picătură de bucurie într-un ocean de suferinţă, cred că reuşim să readucem zâmbetul multor bătrâni, căci până acum au trecut pe aici în jur de 100 de bătrăni“, ne-a mai spus părintele Gheorghe Tudor.

Biserica Precupeţilor din Bucureşti

Într-o veche mahala de negustori, la intersecţia dintre Străzile Toamnei, Precupeţii Vechi şi Eminescu, s-a ridicat, în 1773, Biserica Precupeţii Vechi. Din pisania bisericii, aflăm oamenii credincioşi, nu doar precupeţi, care s-au învrednicit să ctitorească această biserică: Gheroghe Ieroschimonahul, Năstase Simionescu cu soţia, Minca, ajutat de Tudor, Ioana, Tudora, Petre şi alţi ostenitori, precum Popa Grigorie, Popa Gheorghe, Popa Radu şi Maria. Hramul bisericii este la „Duminica Tuturor Sfinţilor“. În 1898 a fost reparată, mărită, iar pictura a fost realizată de Gheorghe Zograf. Actuala pictură, datând de la 1930, îl are ca autor pe Iosif Keber. Întreaga biserică a fost consolidată şi renovată recent, inclusiv pictura.

Nicolae Onţanu: „Am făcut un parteneriat de suflet cu parohia Precupeţii Vechi“

Aşezământul social are un parteneriat cu Primăria sectorului 2. Salariul celor două infirmiere ale aşezământului este răsplătit de primărie. De asemenea, ambulanţa socială vine o dată pe săptămână sau de câte ori este nevoie, pentru a-i cerceta pe cei ce au nevoie sau chiar pentru a-i duce la spital.

„În spiritul ocrotirii şi alinării sufleteşti pe care biserica şi noi toţi, în calitate de creştini ortodocşi, le oferim omului, am făcut un parteneriat de suflet cu parohia Precupeţii Vechi, pentru a aduce alinarea şi bucuria celor singuri şi fără de ajutor. De asemenea, am încercat ca, în fiecare an, cu ocazia Sfintelor Sărbători creştine de Paşti şi de Crăciun, să oferim un ajutor bătrânilor din sectorul 2“, ne-a declarat domnul primar Nicolae Onţanu.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!