Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Banat „Binecuvântare prin fapte” - sprijin pentru elevi la început de an școlar

„Binecuvântare prin fapte” - sprijin pentru elevi la început de an școlar

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Banat
Un articol de: Ziarul Lumina - 02 Septembrie 2017

Noul an şcolar, care începe la data de 11 septembrie a.c., este întâmpinat de fiecare dată cu speranţă, cu bucurie şi cu emoţie atât de către elevi, cât şi de către părinţii şi bunicii lor. Festivităţile consacrate acestui moment important sunt frumoase şi impresionante, fiind însoţite pretutindeni de rugăciuni către Bunul Dumnezeu pentru luminarea minţii şi primirea cunoştinţelor folositoare sufletului, dar şi pentru dascălii care ostenesc cu `har şi cu dar” la formarea lor.

Din păcate, momentul binecuvântat al păşirii peste pragul şcolii este umbrit, nu de puţine ori, de grijile, de nevoile şi de lipsurile unor familii care, din cauza posibilităţilor materiale reduse, nu pot asigura minimul necesar de rechizite, obiecte de studiu şi articole de îmbrăcăminte. Confruntate cu astfel de probleme, unele familii nu-şi mai pot trimite copiii la şcoală, abandonul şcolar şi analfabetismul înregistrând cote cu adevărat îngrijorătoare. Faţă de atari situaţii, Biserica nu poate rămâne pasivă, mai ales că, de-a lungul istoriei, rolul ei în viaţa şcolii a fost esenţial. Aşadar, fără a aduce în atenţie şi alte aspecte legate de procesul instructiv-educativ, inclusiv cele privitoare la predarea religiei, este de datoria noastră, a slujitorilor Bisericii, să venim în ajutorul părinţilor nevoiaşi din eparhia noastră, pentru ca nici un copil să nu fie privat de acest drept fundamental al studiului în condiţii decente, simţindu-se inferior colegilor săi de clasă.

În acest sens, facem apel la părinţii parohi şi stareţi din cuprinsul Eparhiei Timişoarei să organizeze, duminică, 3 septembrie, şi vineri, 8 septembrie a.c., colecte băneşti în toate parohiile şi mănăstirile, iar din banii colectaţi, cu aprobarea consiliilor parohiale, să fie cumpărate rechizite şi haine pentru elevii cu posibilităţi materiale reduse. Dumnezeu, Cel în Treime preamărit, să binecuvânteze începutul anului nou şcolar, Familia şi Şcoala, să lumineze mintea şi sufletul elevilor şi al dascălilor, dăruindu-le duhul cel bun al înţelepciunii, al cunoştinţei şi înţelegerii Legii Sale dumnezeieşti şi a toată învăţătura cea bună şi folositoare! (Îndemnul IPS Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, cu prilejul începutului anului bisericesc)