Actualitate religioasă
Binecuvântări pentru credincioșii din Muntenia şi Dobrogea

Binecuvântări pentru credincioșii din Muntenia şi Dobrogea

Arhid. Ștefan Sfarghie, 21 August 2018

În Duminica a 12-a după Rusalii, credincioşii din Mitropolia Munteniei şi Dobrogei au participat la slujbe arhiereşti săvârşite în catedrale, aşezăminte mona­hale şi biserici de enorie. În cadrul slujbelor, ierarhii au rostit predici în care au reliefat învăţăturile ce se desprind din dialogul Mântuitorului Iisus Hristos cu tânărul bogat care dorea viaţa veşnică din Împărăţia cerurilor (Matei 19, 16-26).

Duminică, 19 august, IPS Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a săvârşit Sfânta Liturghie în Catedrala Arhiepiscopală „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Constanţa. Tot în această zi, IPS Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica Mănăstirii „Naș­terea Sfântului Ioan Botezătorul” din comuna Corbeni, se arată pe site-ul eparhiaargesului.ro. Înalt­preasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură, în care a subliniat necesitatea milosteniei pentru mântuirea omului: „Când nu avem bogății sau bunuri pămân­tești, milostenia se poate manifesta prin sfatul bun, prin rugăciunea pentru cel aflat în necaz, printr-un cuvânt de încurajare”, a spus ierarhul.

„Mântuirea și desăvârșirea sunt daruri ale lui Dumnezeu”

La Catedrala Voievodală „Adormirea Maicii Domnului” din Buzău, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de IPS Părinte Arhiepiscop Ciprian. În cuvântul de învățătură, ierarhul a subliniat: „Mântuirea și desăvârșirea nu se dau ca răsplată, ci constituie daruri ale lui Dumnezeu, oferite doar acelor oameni care au împlinit Evanghelia și, prin­tr-o luptă permanentă de cură­țire a sufletului, s-au unit cu El (...). Așa se explică faptul că nici unul dintre sfinții Bisericii nu a avut conștiința sfințeniei din timpul vieţii pământeşti. Ei s-au luptat toată viața cu propriile patimi și cu duhurile din afară, s-au străduit să se pocăiască, dar tot aveau conștiința că sunt la începutul drumului”, a evidențiat Înaltpreasfinția Sa. Cântările liturgice au fost interpretate de Corul psaltic-misionar „Sfântul Roman Melodul” al eparhiei și de psalții Catedralei Voievodale.

Slujire la Catedrala Arhiepiscopală din Galați

În Duminica a 12-a după Rusalii, IPS Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a oficiat Sfânta Liturghie în Catedrala Arhiepiscopală din Galați. La slujbă au fost prezenţi numeroşi credincioşi din municipiu, iar răspunsurile liturgice au fost oferite de corul Catedralei Arhiepiscopale. În cuvântul de învă­țătură, Înaltpreasfinția Sa a tâlcuit pericopa evanghelică. „Să dorești ca tânăr să ai viață veșnică înseamnă că ești un om foarte credincios și ești un tânăr care ai o viață frumoasă pe pământ, virtuoasă și morală. Prin faptul că noi căutăm în rezolvarea problemelor noastre un om bun demonstrăm că nu suntem întru totul buni și dorim ca bunătatea altuia să fie folosită în schimbul răutății noastre și să obținem pe nemeritat o favoare, un sprijin. Întrucât suntem fă­cuți după chipul lui Dumnezeu, atunci când intrăm în legătură cu El simțim că ce trăim aici pe pământ nu este o lume definitivă și nu trebuie să fim alipiți de lumea aceasta ca fiind lumea definitivă. Nu aici se rezolvă finalitatea existențială a vieții noastre, deși noi oamenii facem efortul pentru a arăta că aici este totul și nimic altceva”, a spus ierarhul. Ca în fiecare an, în prima duminică după praznicul Adormirii Maicii Domnului, numită în Patriarhia Română și Duminica migranților români, chiriahul Dunării de Jos a transmis celor prezenți mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la această sărbătoare și a evi­­dențiat efortul și jertfa multor conaționali de-ai noștri din această zonă a țării, plecați la muncă în străinătate, ne-a transmis pr. Rareș Bucur, consilier media.

PS Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, a fost prezent duminică în mijlocul credincioșilor din Parohia Coșe­reni I, Protopopiatul Urziceni, județul Ialomița. Ierarhul a să­vârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de slujitori din care au făcut parte consilierii eparhiali pr. Daniel Florin Enaș­cu, pr. Nicușor Silviu Dascălu și pr. Marius Gabriel Purcărea, precum și pr. Aurel Berbec, protopop de Urziceni, și alți preoți și diaconi. Alături de mulțimea de credincioși au fost prezenți și reprezentanți ai autorităților locale. După Sfânta Liturghie, Prea­sfinția Sa, împreună cu soborul de slujitori, a săvârșit Taina Sfântului Botez, creștinând astfel pe micuțul Nicolae, pruncul părintelui paroh Sebastian Marin.

Vizită arhierească la Chilia Veche

PS Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a săvârşit duminică, 19 august, Sfânta Liturghie în Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Parohia Chilia Veche, Protopopiatul Tulcea, județul Tulcea. În cuvântul de învățătură rostit, Preasfinția Sa a vorbit despre păzirea poruncilor, bogăția spirituală, ca și despre ajutorarea aproapelui. Biserica din Chilia a fost construită între anii 1897 şi 1925, fiind în proces de resta­urare.


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!