Memoria Bisericii
Biserica din Luncanii de Jos, judeţul Timiş, în perioada interbelică

Biserica din Luncanii de Jos, judeţul Timiş, în perioada interbelică

Adrian Nicolae Petcu, 02 Septembrie 2012

Pe drumul ce duce de la Deva spre Lugoj, până în Făget, se face la stânga pe calea ce şerpuieşte printre munţii Poiana Ruscă, ajungându-se astfel la vechile aşezări româneşti Tomeşti şi Luncani. În aceste locuri, de la limita judeţelor Timiş, Hunedoara şi Caraş Severin, românii au fost atestaţi documentar încă din cele mai vechi timpuri, fiecare stăpânire încercând să-i înrobească şi să-i convertească la confesiuni străine de neamul românesc. În contextul cruciadei târzii, însuşi Iancu de Hunedoara a încercat să-i convertească pe aceşti români la catolicism, pentru ca, mai apoi, în secolul al XVI-lea, calvinismul să devină o altă ameninţare confesională. După ocuparea Banatului în 1716 de către austrieci, acest ţinut a căpătat o altă administraţie, noii stăpâni fiind interesaţi mai mult pentru exploatarea minieră de fier şi de cea agricolă, care aduceau resurse importante în vistieria imperială. Astfel, din punct de vedere confesional, românii au fost lăsaţi în seama jurisdicţiei episcopale sârbeşti de Vârşeţ, care după 1726 a iniţiat chiar o campanie de refacere a lăcaşurilor de cult din această parte a Banatului. În acest context, pe la 1776, la Luncani, este menţionată o parohie de 38 de case, păstorită de preotul Alexandru Popovici, care canonic aparţinea de Episcopia sârbească de Vârşeţ, pentru ca biserica de lemn să fie atestată la 1794. Din această perioadă, situaţia confesională pentru românii ortodocşi din Banat capătă o altă turnură, mai ales după introducerea limbii române în cult (1790) şi înfiinţarea Epis-copiei de Caransebeş (1865), de care vor aparţine credincioşii din Luncani. Totodată, din cauza dezvoltării economice impuse de ocupanţii austrieci, mulţi români din Luncani au fost nevoiţi să coboare din munţi, construind o altă aşezare, numită Luncanii de Jos. La 1872, cu sprijinul lui Ioan Dumitrescu, care a cumpărat locul, luncănenii îşi ridică o frumoasă biserică de lemn, cu o turlă pe pronaos şi cu hramul "Adormirea Maicii Domnului". În această vreme, Parohia Luncanii de Jos era păstorită de preotul Nicolae Lupulescu. La 1910, Parohia Luncanii de Jos a fost vizitată canonic de episcopul Miron Cristea, cel care avea să devină întâiul patriarh al României. În 1940, la Luncani păsto-rea preotul Iuliu Stoica, parohia având 724 de credincioşi despre care se spunea că, "deşi luptă greu cu traiul, nu sunt vicioşi şi nici luxoşi". Între 1974 şi 1975, luncănenii şi-au ridicat o biserică din piatră, cea veche, din lemn, rămânând ca o mărturie a identităţii confesionale ortodoxe.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!