Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Oltenia Biserica din Motoci a fost resfinţită

Biserica din Motoci a fost resfinţită

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Oltenia
Un articol de: Pr. Ioniță Apostolache - 18 Noiembrie 2015

În cea de-a 25-a Duminică de după Rusalii, prima din Postul Naşterii Domnului, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a săvârşit slujba de resfinţire a bisericii cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae” din Parohia Motoci, Protopopiatul Craiova Nord, judeţul Dolj. La finele Sfintei Liturghii, IPS Părinte Mitropolit a rostit credincioşilor prezenţi cuvânt de învăţătură duhovnicească.

Câteva zeci de credincioşi au luat parte duminică, 15 noiembrie, la slujba de resfinţire a bisericii cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae” din localitatea Motoci, judeţul Dolj. În mijlocul acestora s-a aflat IPS Părinte Irineu, care a săvârşit aici Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie. După slujba euharistică, Mitropolitul Olteniei a tâlcuit pericopa duminicală despre Pilda samarineanului milostiv, vorbind totodată şi despre semnificaţiile postului în tradiţia ortodoxă.

Biserica „Sfântul Nicolae” şi „Cuvioasa Parascheva”, file de istorie

Parohia Motoci face parte din Protopopiatul Craiova Nord şi este alcătuită din satele Motoci şi Urecheşti, având două biserici, la Motoci, biserica cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae” şi „Cuvioasa Parascheva”, iar la Urecheşti, biserica-filie cu hramul „Naşterea Maicii Domnului”; este alcătuită din credincioşi ai satului Motoci şi Urecheşti, precum şi din câteva familii ale unui mic cătun Corbu. În anul 1969, atât biserica de la Motoci, cât şi cea de la Urecheşti aveau câte 150 de familii fiecare. Majoritatea locuitorilor acestui sat au fost urmaşii clăcaşilor, din diferite localităţi ale Olteniei, sau ai boierilor care au stăpânit moşiile din aceste hotare. Aici a fost la început o bisericuţă de lemn cu temelie de cărămidă, datată la începutul secolului al XVIII-lea, construită de Clement Monahul Belivacă şi închinată Mănăstirii Gura Motrului din judeţul Mehedinţi.
Biserica parohială a fost ridicată între anii 1901 şi 1905, pe temelia altei biserici vechi, de la 1850, din arenzile terenului în suprafaţă de 135 de pogoane, donat de Barbu Sterpu şi nepoata sa, moşiereasa Bălaşa Teodoru. Tot pe locul unde se afla actuală biserică, Barbu Sterpu a făcut o biserică de lemn, pe la anul 1834, de la care nu a rămas nici un document şi care a fost dăruită în 1850 comunei Urzicuţa-Dolj de Bălaşa Teodoru, moştenitoarea sa. Aceasta s-a dărâmat înainte de 1900, data construirii actualei biserici. Actualul locaş de închinare a fost restaurat prima oară în perioada 1928-1930. Atunci s-a consolidat temelia prin subzidire de beton la 2 m adâncime şi s-au făcut legături în fier de jur împrejur. Lucrările au fost finalizate în timpul preotului Ştefan Ionescu (1903-1960). În perioada 2011-2015, Biserica „Sfântul Nicolae” şi „Cuvioasa Parascheva” din Motoci a trecut printr-un amplu proces de restaurare, lucrările fiind coordonate de preotul paroh Paul Paraschiv.