Biserica mirelui din Cana Galileii

Augustin Păunoiu, 09 Mai 2008

Biserica Podeanu, situată în cartierul Griviţa, este singura din Capitală care păstrează moaştele unui apostol al Mântuitorului Iisus Hristos, Simon Zelotul. Astăzi, când în calendar este pomenit Sfântul Simon, credincioşii sunt aşteptaţi în număr şi mai mare la hram. Odoarele sfinte de la Biserica Podeanu, moaştele Sfântului Apostol Simon, au fost aduse de către episcopul Valerian Zaharia, care, iniţial, a dorit să le ducă la Biserica cu Lună din Oradea, dar au rămas aici, în Bucureşti.

La Biserica Podeanu, care mai are şi hramurile „Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de mir“ şi „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“, cele mai multe persoane vin să să ceară ajutorul în căsătorie. Aceasta deoarece tradiţia spune că Sfântul Simon Zelotul este mirele la care se face referire în episodul biblic al nunţii din Cana Galileii, la care Domnul a participat împreună cu Maica Sa, şi se crede, pe bună dreptate, că sfântul este grabnic ajutător celor care vin cu această rugăminte.

Drumul spre Ierusalim i-a adus un soţ

Mulţi oameni vin la această biserică să se roage pentru rezolvarea problemelor care se ivesc în căsniciile lor. Vin şi multe tinere care doresc să găsească un soţ potrivit pentru ele, dar vin şi bărbaţi şi femei de toate vârstele. „Eu vin aici de aproape patru ani. Cunosc cazuri de tineri care au fost ajutate de Sfântul Simon Zelotul să-şi găsească perechea. Îmi aduc aminte de o tânără, Roxana, care a venit aici regulat un an de zile, şi aflând de organizarea unui pelerinaj de către Patriarhia Română la Ierusalim, a mers şi ea. În acest pelerinaj, l-a întâlnit pe cel care avea să-i devină soţ. S-au cununat aici, la biserică, iar după un an, am zărit-o ţinându-şi copilul de mână. Era foarte bucuroasă şi m-a impresionat ceea ce i se întâmplase“, ne-a povestit doamna Luminiţa Gheorghe.

„Mamă, ne căsătorim!“

Silvia Ţiţeica, o credincioasă din cartierul Pajura, care frecventează de 14 ani Biserica Podeanu, ne-a spus: „De obicei, mulţimea umple biserica şi, de multe ori, oamenii stau aproape în stradă. Dar credincioşii nu vin aici să se roage doar pentru dobândirea unui soţ sau soţii cu frică de Dumnezeu, ci şi pentru sănătate. E cunoscut cazul lui Cătălin Teodor, un băiat care venea aici de la vârsta de şase ani. Avea probleme mari cu picioarele, nu putea merge. Părinţii se descurcau greu cu el. Părintele Ailioae l-a luat în altar şi a început să se roage pentru el, iar Teodor acum este cel care îi ajută pe slujitori ca ipodiacon. Are 11 ani, merge la şcoală şi viaţa lui a reintrat pe făgaşul normal“. De la aceeaşi interlocutoare am aflat că şi sora lui Teodor a simţit ajutorul pe care Sfântul Simon Zelotul i l-a dat. „Căzând dintr-o dată bolnavă, nimeni nu putea şti ce afecţiune are. S-a dus la trei-patru spitale, părinţii erau disperaţi. A fost anunţat părintele să se roage şi, cu ajutorul Sfântului Simon, s-a vindecat. Eu găsesc normale aceste vindecări, de vreme ce ne rugăm la Sfântul Simon, care a stat lângă lângă Domnul Iisus Hristos şi Maica Domnului. Nu mai îmi trebuie altă explicaţie. Eu, când mă apropii de icoana sfântului, mă înfior. A fost pictată de părintele Sofian Boghiu“. Silvia Ţiţeica a simţit ajutorul sfântului şi în familia sa: „Fiica mea avea de câţiva ani un prieten şi, când îi spuneam să se căsătorească, îmi replica: «Mamă, te rog frumos, nu complica lucrurile!». Atunci am început să mă rog intens la Sfântul Apostol Simon Zelotul. Dimineaţa veneam şi mă rugam, apoi când mai terminam treaba pe acasă mă repezeam iar la biserică. Iar ajutorul nu a întârziat să apară. Anul trecut, în vară, am primit un telefon de la ea: «Mamă, ne căsătorim!». Am venit la biserică şi am început să plâng înaintea icoanei. Şi acum sunt o familie fericită. Şi nu doar eu pot să dau mărturie de ajutorul pe care îl dă sfântul celor care se roagă lui. Mulţi mi-au spus că atunci când intri în această biserică simţi ceva deosebit. De când am venit aici, nici o boală nu s-a mai lipit de mine. Dacă participi la Sfânta Liturghie, nu îţi mai trebuie nimic. Şi armonia dintre preoţi creează o atmosferă extraordinară. Aici, mulţi tineri participă la slujbă“. Şi pentru că doamna Ţiţeica ştie lucruri şi din trecutul Bisericii Podeanu, ne-a mai povestit: „Episcopul Valerian Zaharia îi spunea părintelui paroh: «Vasile, tu nu ştii de ce se rezolvă aceste probleme, legate de reconstrucţia bisericii . E ceva cu mult har aici, lângă biserică.» Şi, cu câteva zile înainte de moarte, a dăruit aceste moaşte bisericii noastre“. Vorbea despre moaştele Sfântului Simon, pe care el, episcopul, le ţinea tăinuite în casa sa din spatele bisericii, pe vremea aceea comuniştii nedorind să mai fie la vederea oamenilor încă o probă care le-ar întări şi mai mult credinţa în Dumnezeu. Abia după căderea comunismului părticelele din moaştele Sfântului Simon au fost aşezate la loc de cinste în biserica Podeanu.

Lăcaşul din Groapa lui Ouatu

Biserica Podeanu a fost ridicată în anul 1930 de preotul Mihail Şerpoianu pe un maidan, la margine de Bucureşti. O menţiune despre slujitorul altarului făcea scriitorul Eugen Barbu în romanul său, „Groapa“, în care se aminteşte atât despre Groapa lui Ouatu, unde era biserica, dar şi despre preot. „Majoritatea celor de aici erau săraci lipiţi şi aflaţi în bezna necredinţei“, era o ştire în revista „Păstorul Ortodox“, la 1 ianuarie 1933. Părintele Şerpoianu era un om mic la stat, dar foarte inimos, fiind trimis aici de patriarhul Miron Cristea mai mult ca să i se satisfacă cererea îndrăzneaţă, de a face o biserică pe maidanul rău famat. A fost primit de mahala cu o batjocură zdrobitoare. Totuşi, părintele nu s-a descurajat. A pornit o muncă stăruitoare, începând să câştige pentru împărăţia lui Dumnezeu, unul câte unul, sărmanii mahalalei sale. După nouă ani, acest loc a devenit o vatră de lumină, numindu-se parohia Podeanu, după numele celui ce a donat terenul pe care a fost ridicată biserica. Pictura bisericii a fost realizată de renumitul zugrav Dimitrie Belizarie, cel ce a pictat şi Catedrala patriarhală din Bucureşti. În jurul bisericii, s-au construit casa parohială, dispensarul pentru bolnavi şi cantina pentru familiile sărace, toate făcute din contribuţia benevolă a enoriaşilor trecuţi „din moarte la viaţă“.

Crinul de pe maidan

Lăcaşul a devenit neîncăpător pentru mulţimea care, la fiecare sărbătoare, venea să asculte slujba şi predica părintelui mărunt la trup, dar cu o inimă mare. „Şapte-opt sute de bărbaţi şi femei, afară de copii, se împărtăşeau regulat la Paşti şi Crăciun, după săptămânile de pregătire ale posturilor“, aflăm tot din „Păstorul Ortodox“. Asistenţa socială avea în vedere cele patruzeci şi cinci de familii nevoiaşe, care mâncau zilnic două feluri de bucate în anii de după greva muncitorilor de la Griviţa. După ridicarea bisericii, patriarhul Miron Cristea a spus: „Astăzi, pe maidanul de altă dată, a înflorit un crin, biserica voastră, care înmirezmează această lume umilă şi muncitoare“. Tot aici s-a rugat de multe ori Regele Mihai al României, care a dat bani pentru uşile de la intrare.

Doar biserica a rămas în picioare la bombardament

Biserica Podeanu a îndurat multe vitregii începând cu anul 1940 când, în urma cutremurului, au avut de suferit zidurile. Au trecut numai patru ani, până când, în 1944, bombardamentele celui de-al Doilea Război Mondial au distrus complet cartierul Griviţa. Singura clădire care a rămas în picioare a fost biserica, deşi cele două turle situate deasupra pronaosului, fiind atinse, au căzut. Daune ale lăcaşului de cult s-au înregistrat şi la cutremurul din 1977, când a căzut turla centrală. Structura simplă, de cărămidă, pe care au fost aşezate cele trei turle construite din beton masiv, foarte greoaie, s-a şubrezit în urma mişcărilor seismice şi au început să apară fisuri mari în ziduri. Biserica cerea o reconsolidare serioasă. Când, în 1990, a venit actualul părinte paroh Vasile Ailioaei, a hotărât demararea lucrărilor de renovare a locaşului. În 1996, Nicolae Noica, ministrul cultelor de atunci, văzând cum arăta biserica, a dispus dărâmarea ei şi construirea alteia în grădina de alături. Părintele Ailioaei a căutat în arhive date privind biserica, pentru a arăta importanţa ei ca monument, şi a împiedica demolarea. A reuşit.

Un episcop cu domiciliu forţat

Pensionat forţat de autorităţile comuniste pentru că s-a opus decretului care viza închiderea mănăstirilor şi reducerea personalului monahal din acestea (410-1959), episcopul a primit interdicţia de a sluji, stabilindu-i-se domiciliul forţat în Bucureşti. Venind aici, a luat cu sine şi sfintele moaşte pe care le primise în urma unei vizite în Creta făcută împreună cu mitropolitul Tit Simedrea.

Episcopul Valerian Zaharia

Născut la Faraoane de Sus, judeţul Vrancea, în anul 1915, pe 26 octombrie, de ziua Sfântului Dimitrie, ca al zecelea copil al părinţilor săi, Valerian Zaharia este singurul episcop fiu de călugăr, după cum mărturisea el însuşi. Tatăl său s-a călugărit spre sfârşitul vieţii. Pentru că părinţii lui s-au despărţit, Vasile (numele de mirean al episcopului) a ajuns la orfelinat. Este singurul arhiereu provenit din orfelinat. După ce a urmat Seminarul Teologic la Brăila, a absolvit facultăţile de Teologie şi de Litere de la Bucureşti. Ca ieromonah, a fost ales ca stareţ al Mănăstirii Ghighiu, apoi a condus şi obştea Mănăstirii Antim. O vreme a fost director al Seminarului Teologic din Bălţi, Basarabia, apoi a fost detaşat la seminariile din Galaţi şi Iaşi. A fost un destoinic scriitor la ziarul „Universul“, unde i-au apărut peste 300 de articole. Tot el a editat cel dintâi compendiu biblic: „Flori alese din grădină Sfintei Scripturi“, care cuprinde citate biblice pe diferite teme.

Altarul din casă

Părintele Vasile Ailioaei ne-a povestit: „L-am cunoscut pe episcopul Valerian încă din perioada când eram seminarist. Deşi eu sunt originar din Humuleşti, am făcut Seminarul Teologic în Banat, la Caransebeş. Am fost înfiat de către episcopul Teoctist al Aradului şi la Seminarul de acolo l-a cunoscut pe episcopul Valerian. Aveam 12 ani de preoţie când l-am reîntâlnit la Biserica Podeanu, în 1990. Pentru că se opusese autorităţilor comuniste care doreau închiderea mănăstirilor în urma decretului 410, comuniştii urmărind desfiinţarea vieţii monahale în România, s-au hotărât să facă mai întâi un test cu Eparhia Oradiei, unde era arhiereu Valerian Zaharia. Protestul pe care ierarhul Oradiei l-a făcut faţă de autorităţi a atras mânia şefului Departamentului Cultelor de atunci, Emil Botnăraş, care a hotărât pensionarea forţată a lui. De atunci nu i s-a mai permis să slujească în public. A fost silit să vină în Bucureşti, iar, în casa din spatele Bisericii Podeanu, episcopul îşi făcuse un mic altar, unde săvârşea Sfânta Liturghie în duminici şi sărbători. Era un om tare ca o nucă. Un temperament vulcanic. Citea enorm. Făcea însemnări şi avea un comentariu pertinent la multe probleme teologice. După evenimentele din 1989, l-am invitat să oficieze Sfânta Liturghie în fiecare duminică şi să predice. Credincioşii erau foarte bucuroşi, îl iubeau mult. Sfătos, blând cu copiii, era ca un bunic pentru noi toţi. Îl ascultam ore în şir, iar uneori, pe când nu locuiam în parohie, casa parohială fiind ocupată de el, soţia mă mustra, spunându-mi: «Pierzi prea mult timp cu părintele». Eu i-am răspuns: «Lucrurile, experienţa pe care le-a adunat într-o viaţă, eu le primesc de la el într-o oră». Biserica Podeanu era după anii â90 o catedrală episcopală. Până la moartea lui, întâmplată la 15 martie, 1996 a slujit aici săptămânal“.

Viaţa mirelui din Cana, apostolul zelos

Sfântul Simon Zelotul a făcut parte din ceata celor doisprezece Apostoli care l-au urmat pe Hristos în propovăduirea lui în pământul Palestinei. Aşa cum mărturiseşte tradiţia bisericească, Dumnezeu a rânduit ca acest Apostol să aibă bucuria ca, la nunta sa, să fi prezent Însuşi Domnul Hristos, Preasfânta Sa Maică şi ucenicii pe care Mântuitorul îi avea la acea dată. Episodul din Cana Galileii, pe care îl găsim relatat în capitolul doi al Evangheliei după Ioan, ne prezintă momentul de bucurie al unei căsătorii în Iudea. Se crede că erau doi tineri puţin avuţi, slujitori ai unor oameni bogaţi, aceştia făcându-le hatârul de a le organiza nunta în casa lor. Faptul că erau săraci este confirmat şi de întâmplarea nefericită prin care au rămas fără vin la masă. Hristos însă salvează nunta care era să eşueze şi îi bucură pe mirii care, altfel, ar fi fost umpluţi de ruşine. Preschimbarea apei în vin este prima minune pe care a săvârşit-o Hristos şi pe care o găsim consemnată în Scriptură. Atent la gestul Domnului, mirele Simon a devenit ucenic al lui Iisus, pe care L-a slujit şi propovăduit toată viaţa. Chiar apelativul de „zelot“ ne atrage atenţia că Simon era o persoană foarte râvnitoare în ceea ce priveşte credinţa în Dumnezeu. Această grupare a zeloţilor socotea că timpul venirii lui Mesia este aproape, se împotriveau cu toată puterea romanilor şi credeau că dacă vor porni un război împotriva ocupantului străin, Dumnezeu îi va ajuta să învingă.

Strănepotul lui Ion Creangă

Parohul Vasile Ailioaei are o poveste interesantă. Mama părintelui, Ecaterina Apetrei, născută în Humuleşti, a fost verişoara stareţului de la Mănăstirea Sihăstria, părintele Caliopie Apetrei. „Tatăl meu era şi el humuleştean, deşi nu locuia în sat. În opera «Amintiri din copilărie» a scriitorului Ion Creangă se spune: «Iar pe dascălul bisericii noastre îl chema bădiţa Vasile Ailioaei…». Ion Creangă a avut un frate, Constantin, cu porecla Mamac, iar acesta a fost bunicul mamei mele. Moştenirea pe care am primit-o de la mama este exact aria de pământ unde Nică se ducea cu mâncare pentru lingurari“, a spus părintele Vasile.

Părintele paroh a absolvit Facultatea de Teologie din Sibiu în 1980, după care a făcut doctoratul, specializarea teologie morală. Studiile făcute timp de doi ani şi jumătate în Germania la Regensburg l-au ajutat mult. Aici a deprins bine limba germană şi a putut să se angajeze în 1992 ca translator la firma „Textila Dacia“, care avea sediul în Bucureşti.

„Banii pe care îi primeam aici, aproape 2000 de dolari lunar, erau o sumă foarte bună, cu care am demarat renovarea bisericii. Din salariu plăteam muncitorii, iar materialele erau luate prin intermediul firmei la care lucram. Zece ani, contribuţia lunară a sprijinit consolidarea bisericii“, mărturiseşte părintele paroh.

În anul 2000, părintele Ailioaei a primit, din partea preşedintelui de atunci al României, Emil Constantinescu, decoraţia Steaua României în grad de Mare Cavaler, pentru activitatea depusă în slujba bisericii şi pentru reuşita salvării lăcaşului de cult din parohia Podeanu.

Slujbe săvârşite zilnic

Alături de părintele Ailioaei, mai sunt doi slujitori, părintele profesor Constantin Drăguşin, dirijorul Coralei patriarhale „Nicolae Lungu“, şi preotul Constantin Strugariu, primul diacon pe care l-a avut episcopul Valerian Zaharia după 1990.

„În biserica noastră vin foarte mulţi tineri din întreaga Capitală. O parte dintre ei s-au căsătorit aici, şi-au botezat copiii la noi şi ne simţim ca într-o mare familie. Oamenii caută biserica noastră şi pentru slujbele pe care le săvârşim aproape în fiecare zi. Dacă în perioada Postului Mare săvârşim zilnic Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfinţite, după obiceiul pe care l-a statornicit primul preot care a slujit aici, Părintele Şerpoianu, în restul anului săvârşim lunea după-amiază Sfântul Maslu, urmat de Acatistul Sfântului Simon Zelotul, apoi miercuri seara, Acatistul Maicii Domnului, iar vineri dimineaţa, Sfântul Maslu şi seara, Acatistul Mântuitorului“, ne-a mai spus părintele paroh Vasile Ailioaei.

Moaştele Sfântului Simon Zelotul sunt acoperite de un baldachin construit după modelul celui aflat la Roma, într-una din catacombele unde se află moaştele Sfinţilor Chiril şi Metodiu.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!