La Biserica Podeanu din Capitală, fiecare zi este sărbătoare. Zeci de pelerini îi trec pragul zilnic pentru a aduce cinstire Sfântului Apostol Simon Zilotul, ale cărui sfinte moaşte se găsesc în sfântul lăcaş de închinăciune, salvat ca prin minune de la căderea în ruină.
Bucureştiul e clădit pe temelii de sfinte moaşte, spune o vorbă, iar dacă ai încerca să iei la pas doar câteva biserici din bătrâna capitală, ai vedea fără prea mare greutate că vorba nu e departe de adevăr. Dintr-un capăt în altul, pământul invadat astăzi de asfalt şi betoane este brăzdat de rămăşiţele sfinte ale unor oameni drepţi. Un exemplu greu de neluat în seamă este Biserica Podeanu, ridicată asemenea unui stâlp de lumină în cartierul Griviţa, pe strada Dornelor. Ea adăposteşte moaştele Sfântului Apostol Simon Zilotul, cel care, potrivit tradiţiei bisericeşti, a fost mirele de la nunta din Cana Galileii, unde Hristos a săvârşit prima Sa minune, prefăcând apa în vin. Văzând această minune, Simon a lăsat totul în urma sa şi-l urmează pe Hristos, propovăduind cuvântul Evangheliei din Egipt, până în Mauritania şi Libia şi întreaga Africă. Are parte de o moarte martirică, fiind răstignit în Britania. Este numit "Zilotul", pentru zelul său deosebit cu care a luminat sufletele atâtor oameni. Astăzi, mulţi credincioşi vin şi se închină la moaştele sale, sfântul fiind ocrotitor şi ajutător al îndrăgostiţilor şi al familiei.
Istoria lăcaşului, începe în anul 1928, când donatorul Nicolae Podeanu, alături de soţia sa Ecaterina, de la care vine şi numele bisericii, a reuşit să facă toate cele de trebuinţă pentru începerea construcţiei.
În vremurile de demult, parohia purta numele "Puţul lui Crăciun", probabil de la vechea fântână descoperită în timpul lucrărilor de renovare în faţa bisericii, acoperită cu o lespede imensă, vreme de aproape 70 de ani. Construcţia a fost gata în doi ani, astfel încât, pe 24 octombrie 1930, primul patriarh al României, Miron Cristea, a săvârşit slujba de sfinţire, paroh fiind preotul Mihail Şerpoianu. Au urmat apoi lucrările de pictură, realizate de marele zugrav bisericesc Dimitrie Belizarie, care este şi autorul picturii murale din Catedrala patriarhală. Totodată, părintele Mihail Şerpoianu s-a ocupat de construirea celor două case parohiale, una în partea dreaptă a bisericii şi una în spatele altarului, la subsolul căruia a înfiinţat şi o cantină pentru săraci.
"Ne-au spus să nu mai slujim!"
Odată cu trecerea anilor, timpul a început să lase urme adânci pe trupul bisericii. La cutremurul din 1940 turlele s-au prăbuşit. Însă lucrătorii care s-au ocupat atunci de reparaţii fără să ia în seamă alcătuirea construcţiei au ridicat noi turle de beton peste structura simplă de cărămidă. Greutatea enormă a turlelor, la care s-a adăugat forţa cutremurului din 1977, a făcut ca zidurile să şubrezească tot mai tare, măcinându-se sub propria greutate.
Din anul 1990 a fost numit paroh părintele Vasile Ailioaei, care a fost însărcinat şi cu misiunea de salvare a bisericii mirelui din Cana Galileii.
"Era atât de puternic degradată, încât fisurile erau suficient de adânci ca şoarecii să treacă prin pereţi. Biserica era în pericol să se prăbuşească, încât în 1996 ne-au spus să nu mai slujim! Ministrul lucrărilor publice din acea vreme, Nicolae Noica, mi-a spus: "Părinte, dacă se surpă biserica peste credincioşi, eşti răspunzător!" Iniţial s-a hotărât ca lăcaşul să fie demolat şi să înceapă o nouă construcţie", ne-a explicat părintele Vasile.
"Voiam să ridicăm o biserică nouă, dar căutând prin vechile documente am descoperit o fotografie cu chipul unei femei, iar pe spate era scris: "Această femeie, pe numele ei Pascalopol, era oarbă şi trecând prin dreptul unde acum se află biserica, a văzut o lumină şi o biserică. Pe acest loc s-a construit biserica de pe strada Dornei". Descoperind minunea din spatele zidurilor vechi şi dărăpănate, mi-a pierit dorinţa de a mai face o nouă biserică, conştient fiind că repararea celei vechi ar fi mult mai costisitoare", îşi aminteşte părintele paroh.
Renaşterea bisericii
Repararea zidurilor părea imposibilă, dar, spune părintele Ailioaei, totul a fost o minune a Sfântului Apostol Simon Zilotul. Subzidirea, armarea cu betoane şi stâlpi a bisericii au durat mai bine de doi ani din cauza lipsei de fonduri. Au fost refăcute turlele bisericii şi a fost restaurată pictura de către artistul Dimitrie Bănică. Oamenii veneau din ce în ce mai mulţi ca să vadă renaşterea Bisericii Podeanu, care a devenit astfel neîncăpătoare. Drept urmare, s-a hotărât extinderea bisericii până în stradă şi construirea la subsol a unei capele. Totul a însemnat opt ani de muncă grea şi cheltuieli enorme, încununate pe data de 24 octombrie 2004, când vrednicul de pomenire părinte patriarh Teoctist a resfinţit lăcaşul.
Prin sprijinul preoţilor şi al membrilor Consiliului şi Comitetului Parohial, aşezământului i s-a adăugat aer condiţionat, vitralii noi, mobilier şi strane noi, instalaţie de sonorizare şi o mulţime de alte îmbunătăţiri.
Episcopul de la Biserica Podeanu
De istoria lăcaşului se leagă şi numele episcopului Valerian Zaharia, fost chiriarh al Oradiei, pensionat forţat de regimul comunist şi al cărui loc de veci se află în curtea bisericii. "După ce a fost nevoit să se retragă, vreme de câţiva ani şi-a căutat un loc al său prin diverse biserici ale Capitalei, ajungând în final la biserica de pe strada Dornei în 1971, unde a locuit şi a slujit până în momentul mutării sale la Domnul, pe 13 martie 1996", a spus părintele Vasile, care l-a cunoscut şi îngrijit pe episcopul Valerian Zaharia în ultimii săi ani de viaţă. El a fost cel care a adus moaştele Sfântului Apostol Simon Zilotul de pe insula Creta şi le-a ţinut multă vreme în taină, de frica regimului. Înainte de a trece la cele veşnice, a descoperit sfintele moaşte părintelui paroh Vasile Ailioaei, care le-a adus în biserică, spre închinare, aşezându-le în frumosul baldachin de marmură care te întâmpină în faţa iconostasului.
