Cu mulți ani în urmă, aflându-mă într-o cameră a institutului care găzduiește marele radiotelescop de la Effelsberg, priveam prin fereastră la antena cu diametrul de 100 m, cea mai mare antenă mobilă din
Biserica „Sfântul Ilie“ din Craiova - mândria familiei Otetelişanu
Deşi vechea pisanie nu se mai păstrează, din cea aşezată în anul 1890 reiese că lăcaşul a fost ridicat pe locul celui vechi, zidit de „dvornicul Ilie Otetelişanu pe la anul 1751”. Biserica „Sfântul Ilie” a fost adoptată ca un simbol de cei ce locuiau în această zonă, hramul ei devenind şi numele mahalalei în mijlocul căreia îşi ducea existenţa. În timpul Revoluţiei de la 1848, la Biserica „Sfântul Ilie” au fost ţinute slujbele pentru armata rusă. În perioada 1892-1893 biserica a fost pictată de cunoscutul pictor bucureştean Ioanid, sub directa supraveghere a maestrului Gheorghe Tattarescu. Ctitoria Otetelişenilor este ultima biserică pictată de maestrul Tattarescu. Cu sprijinul financiar al parohiei „Sfântul Ilie”, a luat fiinţă şi a funcţionat Şcoala de fete Lazaro-Otetelişanu.
Nu departe de centrul oraşului Craiova, vizavi de sediul prefecturii, stă aşezată de mai bine de 280 de ani Biserica „Sfântul Ilie”. Veche ctitorie boierească, este a doua biserică de zid din Craiova, fiind construită după Catedrala mitropolitană „Sfântul Dumitru”. Ctitoria vornicului Ilie Otetelişanu datează de pe la anul 1720. În testamentul său descoperit ulterior la Mănăstirea Hurez, boierul îşi numea ctitoria: „a mea dulce nădejde, biserica mea din Craiova”, lucru care fixează în timp existenţa bisericii, arătând totodată şi ataşamentul ctitorului faţă de ea.
Punct de reper pentru târgoveţii Băniei
Referitor la data zidirii Bisericii „Sfântul Ilie”, au existat mai multe variante. Deşi vechea pisanie nu se mai păstrează, din cea aşezată în anul 1890 rezultă că lăcaşul a fost ridicat pe locul celui vechi, zidit de „dvornicul Ilie Otetelişanu pe la anul 1751”. Anul 1751 nu corespunde însă cu cel real. În testamentul ctitorului, descoperit la Mănăstirea Hurez, care datează din 11 decembrie 1732, apare pomenită şi Biserica „Sfântul Ilie” din Craiova, amintindu-se de unele reparaţii incomplete şi lăsându-se ca sarcină urmaşilor să „termine tâmpla bisericii şi să o acopere din nou cu şindrilă”. Istoricul Petre Gârboviceanu fixează ca perioadă de construcţie anii 1710-1725, ceea ce înseamnă că pe la anul 1720 biserica era aproape finalizată. Ilie Otetelişanu a ridicat mai întâi o bisericuţă modestă, cu un singur turn, aşa cum rezultă din cartografia anului 1838, privind stricăciunile suferite de biserici în urma unui devastator cutremur. El şi-a ridicat ctitoria în locul cel mai aglomerat al oraşului, între târgul permanent al Craiovei şi Târgul din Afară. În timp, Biserica „Sfântul Ilie” a fost adoptată ca un simbol de cei ce locuiau în această zonă, hramul ei devenind şi numele mahalalei în mijlocul căreia îşi ducea existanţa. Obiceiul ca oamenii să fixeze ca principale puncte de reper bisericile din mahalalele lor a devenit o obişnuinţă pentru locuitorii din cetatea Băniei, astfel luând naştere mahalalele: „Maica Precista”, „Sfântul Gheorghe” - Vechi, „Sfinţii Arhangheli”, Hagii Enuşi sau Dorobănţia. După moartea ctitorului, urmând obiceiului vremii, acesta a fost îngropat chiar în curtea bisericii, mormântul păstrându-se şi astăzi.
Una din cele opt mănăstiri ale Craiovei
Biserica „Sfântul Ilie” a fost înzestrată de boierul Ilie Otetelişanu cu numeroase moşii, fiind cotată printre cele mai bogate biserici ale oraşului. După moartea ctitorului „chiverniseala bisericii a lăsat-o pe seama a doi cinstiţi negustori care vor fi căpetenia târgului”. Boierii Crăciun şi Sava Iovanovici erau iconomi mai multor biserici din oraş, ei având în grijă, pe lângă Biserica „Sfântul Ilie”, şi averea bisericilor „Maica Precista de la Dud” şi „Sfinţii Apostoli”. Dionisie Fotino o trece în Istoria Daciei, alături de cele opt mănăstiri ale cetăţii: „Sfântul Dumitru, a Obedeanului, a Gănescului, Sfântul Serghie, Sfântul Nicolae, a Vlădoianulu , a Dudului şi a profetului Ilie”. Deşi nu există nici un document scris care să ateste statulul de mănăstire al Bisericii „Sfântul Ilie”, istoricul Nicolae Iorga o aminteşte din nou în rândul aşezărilor monahale, vorbind despre povestea unei femei care era găzduită în chiliile călugăreşti de la „Sfântul Ilie”. Se pare că biserica ctitorită de boierul Ilie Otetelişanu a funcţionat până în anul 1838, atunci când, datorită unui cutremur, vechiul turn a crăpat şi doi dintre stâlpii de rezistenţă din interior au fost avariaţi, lăcaşul devenind nesigur. În perioada Revoluţiei de la 1848, aici au fost ţinute slujbele pentru armata rusă, Biserica „Sfântul Ilie” îndeplinind şi rolul de Catedrală mitropolitană, pentru o scurtă perioadă de timp.
Ultima biserică pictată de Gheorghe Tattarescu
Până la cutremurul din 1838 Biserica „Sfântul Ilie” nu a suferit nici o reparaţie. În perioada 1840-1841, Iordache şi Grigorie Otetelişanu au refăcut în totalitate biserica, schimbându-i cu totul înfăţişarea. Singurul lucru care şi-a păstrat forma iniţială a fost clopotniţa, ea urmând să fie dărâmată abia în anul 1989. Clopotniţa de la „Sfântul Ilie” a fost, după părerile unor istorici, mai înaltă decât vestitul turn al Colţii din Bucureşti, ea fiind construită pe şapte etaje.
Printre meşterii care au lucrat la reconsolidarea şi refacerea cinstitului lăcaş regăsim nume celebre: Ioniţă Tâmplarul, Gheorghe Ocruţui fierarul şi marele pictor Constantin Lecca, el fiind cel care s-a ocupat în mod direct de zugrăvirea bisericii. În perioada 1892-1893 biserica a fost pictată de cunoscutul pictor bucureştean Ioanid, sub directa supraveghere a maestrului Gheorghe Tattarescu. Ctitoria Otetelişenilor este ultima biserică pictată de maestrul Tattarescu.
Prima şcoală centrală de fete din Ţara Românească
Cu sprijinul financiar al parohiei „Sfântul Ilie”, a luat fiinţă şi a funcţionat Şcoala de fete Lazaro-Otetelişanu, înfiinţată prin strădania boierului Iordache Otetelişanu, fiind totodată şi prima şcoală centrală de fete din Ţara Românească. Din îndemnul boierului, la 21 martie 1836, paharnicul Constantin Lazarie a lăsat prin testament casele sale din Craiova bisericii, pentru a se putea înfiinţa în ele un pension pentru fete. În 1837, fraţii Iordache şi Grigorie Otetelişanu pun în practică un proiect mai vechi prin care biserica urma să întreţină acest pension din fondurile proprii. La 18 martie 1841 epitropia bisericii obţine aprobarea domnitorului Alexandru Vodă Ghica pentru ca şcoala de fete să intre în legalitate. Tot din fondurile bisericii şi prin sârguinţa înţeleptului boier Iordache, s-a înfiinţat şi prestigiosul Colegiu de fete „Elena Cuza”. La 21 februatie 1921, un descendent al familiei Otetelişanu, Nicolae Cămărăşescu Otetelişanu, a lăsat prin testament Bisericii „Sfântul Ilie” şi Şcolii Lazaro-Otetelişanu mai multe proprietăţi, iar pe vărul său primar, Petre Otetelişanu, l-a investit cu drepturi ctitoriceşti, pentru a putea duce la îndeplinire toate cele hotărâte de el. Cu toate acestea, exproprierea a lipsit-o complet de moşii, cu greu mai putând face faţă cheltuielilor de întreţinere a Şcolii Otetelişanu.
Clădirea, care există şi astăzi, se numără printre cele mai vechi instituţii de învăţământ ale Craiovei, ea păstrându-şi de-a lungul timpului destinaţia pe care ctitorii i-au trasa-t-o, nesuferind schimbări importante.
Familia Otetelişanu şi Tudor Vladimirescu
În timpul mişcării revoluţionare de la 1821, membrii familiei Otetelişanu părăsesc cetatea Băniei pentru a se retrage în conacul de la Băneşti-Vâlcea, nu departe de satul Otetelişu. Deşi erau apropiaţi ai lui Tudor Vladimirescu şi simpatizanţi ai mişcării revoluţionare, boierii Otetelişeni s-au retras aici de frica arnăuţilor răsculaţi, care părăsiseră oastea pandurilor lui Tudor, dedându-se la jafuri şi la crime. Aici a fost ultimul bastion în care boierii au hotărât să lupte pentru a-şi salva vieţile şi averea. Nu a trecut mult şi arnăuţii dezertori conduşi de căpitanii Iova şi Ineciu au asaltat conacul de la Băneşti. Nemaiavând provizii de hrană şi de muniţie, boierii Otetelişeni s-au găsit în imposibilitatea de a continua defensiva, boierul Iordache Otetelişanu trimiţând o epistolă lui Tudor Vladimirescu prin care îi cerea ajutorul. Pandurii au ajuns la timp, iar răsculaţii au fost pedepsiţi cu decapitarea. Mai mult, familia boierilor a fost trimisă sub exscortă la Mănăstirea Hurez.
În biserica ctitorită de Otetelişeni din satul Otetelişu şi-a plecat genunchii şi marele Tudor înainte de a merge la Padeş pentru Proclamaţia de independenţă. Tot aici, la conacul boieresc de la Băneşti, a copilărit şi inventatorul stiloului, Petrache Poenaru, care avea îndatorirea de a vesti din clopotniţă atacurile arnăuţilor.
Legenda spune că sub conacul de la Băneşti era săpat un tunel prin care se ajungea din pivniţă la biserica aflată în apropiere. Prin acest tunel ar fi scăpat boierii de furia arnăuţilor, înainte de sosirea lui Tudor. Deşi Iordache Otetelişanu a fost personajul principat în cadrul evenimentelor de la Băneşti, el a recunoscut neputinţa condeiului de a relata tot, motiv pentru care a lăsat ca mărturie doar „o prescurtare din cele multe”.