„Biserica Sfântul Nicolae «Dintr-o zi» este pastila mea zilnică de spiritualitate“

Raluca Brodner, 08 Mai 2009

La 1702, din grija doamnei Marica Brâncoveanu, soţia lui Constantin Brâncoveanu, în centrul Capitalei se construieşte Biserica Sfântul Nicolae „Dintr-o zi“. Încă din 1915, lăcaşul de cult cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei“, este monument istoric, prin Înalt Decret Regal. Biserica - astăzi paraclis al Universităţii de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu“ - este reprezentativă pentru arhitectura brâncovenească. Aşezământul de închinăciune este deschis oricui doreşte să intre. În fiecare dimineaţă, cel puţin un preot este prezent în biserică, pregătit să primească pe oricine are nevoie de un sfat duhovnicesc şi, lucru îmbucurător, tinerii sunt o prezenţă constantă în viaţa lăcaşului de cult.

Când zgomotul oraşului devine greu de suportat, furnicarul de oameni tot mai agitat şi picioarele vor să zăbovească într-un loc liniştit - hrană pentru suflet - Biserica Sfântul Nicolae „Dintr-o zi“, din Capitală, poate fi o alegere în acest sens. Cum intri pe strada Academiei, la nr. 22, colţ cu str. Biserica Enei, lângă Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu“ (UAUIMB), biserica proaspăt primenită, cu flori la geam, lasă uşa deschisă oricui doreşte să intre. Şi nu puţini sunt aceia care păşesc pentru câteva clipe în lăcaşul de rugăciune. Pe cei îmbrăcaţi la costum, impecabili, îi remarci imediat - sunt angajaţii companiilor din apropiere. Restul sunt trecători sau enoriaşi ai parohiei - prezenţe constante. În timpul zilei, biserica nu rămâne niciodată singură. Să fi fost oamenii la fel de interesaţi de cele sfinte şi pe timpul Maricăi Brâncoveanu, soţia lui Constantin Brâncoveanu şi descendenta primului ctitor, Neagul Postelnicul, cea care, în 1702, găsind bisericuţa prea veche şi prea mică, o reface din zid?

Loc de închinăciune pentru domnitori, bărbieri şi albanezii ortodocşi

Ceea ce se ştie, conform istoricului sfântului lăcaş, este că Biserica Sfântul Nicolae „Dintr-o zi“ a servit ca loc de rugăciune domnitorilor până la 1830. Potrivit unui extras (Lucia Stoica si Neculai Ionescu-Ghinea - „Enciclopedia Lăcaşurilor de cult din Bucureşti“- vol. 1 pag. 23 , Ed. Universalia, 2005), domnitorii intrau din casele lor direct în biserică (aşezată în spatele reşedinţei de pe Podul Mogoşoaiei - Calea Victoriei - în care au locuit Caragea Vodă şi Grigore Ghica) printr-un coridor suspendat peste actuala stradă a Academiei, până în cafasul (n.r. balcon din care familia domnitorului asculta slujba religioasă) bisericii. Mai mult, în cursul veacului al XVIII-lea, biserica a fost a breslei bărbierilor, iar între anii 1911-1947 a servit ca loc de închinăciune Comunităţii Ortodoxe Albaneze din Bucureşti, pentru ca în 1915 lăcaşul sfânt să fie declarat monument istoric prin Înalt Decret Regal.

Perioade de grele încercări

După cum se mai arată în istoricul Bisericii „Sfântul Nicolae“ - „Dintr-o zi“, în 1825, un incendiu a distrus acoperişul acesteia, refăcut, însă, după mai bine un an, în timpul domniei lui Grigorie Ghica al IV-lea (1822-1828). Tot de atunci datează şi pictura interioară a bisericii, catapeteasma şi diverse obiecte de cult.

Cu această ocazie a fost refăcută şi vechea pisanie, pe cea nouă fiind încrustată următorul text: „Această sfântă biserică, ce se numeşte «Dintr-o zi», cu hramul „Sfântul Nicolae“, a fost mai întâi făcută de lemn şi, învechindu-se, luminata doamnă Marica a Măriei Sale Constantin Brâncoveanu VV la leat (n.r. an) 1702 de la Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos, îndemnându-se a făcut-o toată de zid şi a înfrumuseţat-o cu toate podoabele spre pomenirea Măriei Sale, ispravnic fiind dumnealui Enache Văcărescu, vel (n.r. mare) logofăt. În urmă, la leatul 1825, în zilele Măriei Sale Grigorie Ghica VV al patrulea, întâmplându-se de s-au ars, s-au preînoit şi s-au înfrumuseţat precum se vede, cu ajutorul Mării Sale Grigorie Ghica şi al altor pravoslavnici, prin stăruinţa Dumnealui vel stolnic Stanciu, epitropul acestei sfinte biserici, isprăvindu-se de preînoit la leatul 1827 sept 1“.

În 1909, biserica cade iarăşi în ruină. Este reparată în 1915, când se restaurează pictura, apoi în 1958. În 1997-1998 este văruită şi împrejmuită cu gard de fier.

Credincioşi şi schele

Momentan, la paraclisul studenţilor arhitecţi sunt aproape de finalizare o serie de lucrări de consolidare şi restaurare, coordonate de părintele paroh Vasile Ioana. Deja au fost finalizate lucrările la acoperiş, pardoseală, restaurarea picturii şi, de asemenea, clopotniţa a fost refăcută din zid, tencuită, după proporţiile şi profilele celei originale. Se lucrează încă la înlocuirea tâmplăriei actuale cu una din lemn de stejar.

Cât priveşte pictura interioară, aceasta a fost mult degradată în timp. Singură, icoana hramului, înfăţişându-l pe Sfântul Nicolae, mai era vizibilă pe peretele vestic deasupra intrării. Pictura actuală este realizată în tehnica fresco şi datează din jurul anului 1827, an în care a avut loc ultima restaurare a bisericii, după ce a fost distrusă parţial într-un incendiu în 1825. Stilul şi tehnica folosite au un rol important în studiul evoluţiei picturii murale (eclesiale) din România. Restaurarea începută în 2004 a scos la iveală frumuseţea acestei picturi, păstrată aproape integral, care poate fi admirată şi în zilele de astăzi. Ca urmare a săpăturilor arheologice în interiorul bisericii, s-au descoperit oseminte din perioada secolelor XVII-XIX, monede, vase şi fragmente de vase din aceeaşi perioadă.

Printre cele câteva schelele înălţate de muncitori, credincioşii îşi găsesc loc să se poată închina la icoane, chiar dacă biserica, în întregimea ei, nu este foarte spaţioasă. Oamenii sunt atraşi de interiorul luminos, nou-restaurat, de pictura împrospătată, plăcută ochiului. „Este un loc în care se creează o stare de rugăciune aparte. Poate şi sonorizarea are un rol important. Mă refer la cântecele bizantine care se aud în acest moment şi care îmi induc o stare de linişte nemaipomenită. Când pot să răpesc câteva minute, mai trec pe aici. Este pastila mea zilnică de spiritualitate“, spune Magdalena B., studentă în anul al doilea la Facultatea de Urbanism şi Peisagistică din cadrul UAUIMB.

„Sunt martor la felul în care Sfântul Nicolae îşi reconstruieşte biserica“

Pentru preotul Vasile Ioana, biserica este „o împletire de har şi o lucrare sfântă a Maricăi Brâncoveanu. Iar eu nu fac decât să fiu martor la felul în care Sfântul Nicolae îşi reconstruieşte biserica“. Ceea ce se poate remarca încă din primul moment când păşeşti în biserica de pe strada Academiei este buna ordine în care se desfăşoară activitatea în interiorul acesteia. Dovezi în acest sens sunt şi „activităţile filantropice, sociale în care suntem implicaţi şi la care tinerii din parohie, uniţi în Grupul de iniţiativă Sfântul Nicolae «Dintr-o zi», participă cu acelaşi interes şi aport, cu care se remarcă şi la întâlnirile de vineri seara, la «Convorbiri duhovniceşti». De săptămâna viitoare (n.r. perioada 11-17 mai), vom institui un program de rugăciune. Oricare credincios care va intra în biserică va putea citi Psaltirea. Este o altă modalitate de a fi alături de oameni, oferindu-le prilejul să se poată ruga în linişte, în afară de sfaturile duhovniceşti pe care le oferim, slujbele Sfântului Maslu şi vizitele pastorale la domiciliul credincioşilor“, adaugă părintele Ioana. Lucru îmbucurător - potrivit aceluiaşi preot - tinerii (în proporţie de cca. 60%), vin constant la Biserica Sfântul Nicolae „Dintr-o zi“, care este şi paraclisul Universităţii de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu“. Biserica este deschisă oricui doreşte să intre. În fiecare dimineaţă, cel puţin un preot este prezent în biserică, pregătit să primească pe oricine are nevoie de un sfat duhovnicesc.

Cât priveşte numele bisericii, inedit de altfel, acesta îşi găseşte două explicaţii. În primul rând, aşa cum confirmă şi documentele, numele „Dintr-o zi“ este moştenit de această biserică de la cea anterioară, din lemn, ctitorită de Neagul Postelnicul. Astfel, acea bisericuţă de lemn s-ar fi început şi terminat într-o singură zi. O a doua posibilă explicaţie, mai plauzibilă pentru unii istorici, e că punerea temeliei şi terminarea, implicit sfinţirea, ar fi căzut în aceeaşi zi, la un an interval.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!