Reportaj
Fotografii: Ovidiu Bocioagă

Biserica unicat de la Bălinești

Otilia Bălinișteanu, 25 Iunie 2016

Uitat la hotarul trasat de apele Siretului între județele Botoșani și Suceava, Bălineștiul își duce liniștit traiul de veacuri, înnobilat de silueta venerabilei biserici pe care logofătul Tăutu i‑a lăsat‑o moștenire. Caracterul unicat al ctitoriei se revendică din frumusețea arhitecturii de exterior, din decorația cu discuri de teracotă smălțuită, ștanțate cu stema breslelor care au lucrat la zidirea sa, dar mai ales din frescele de la interior, pe care doar cele de la Voroneț le întrec în număr și valoare artistică.

Din orașul Siret, doar 9 kilometri mai sunt de străbătut până la Băli­nești, sat despre care se vorbește extrem de rar și numai din întâmplare, deși păstrează o moș­tenire demnă de obârșia sa boierească: biserica unicat, de piatră, construită, la sfârșit de veac XV, de Ioan Tăutu, diplomat la curtea voievodului Ștefan cel Mare. Până în sat, ca să uiți de asfaltul nu prea prietenos, te înso­țește, pe o întindere considerabilă, luciul de apă al acumulării Rogojești. Fermecat de irizațiile unduite ale oglinzii lacului, ca­peți răbdarea de‑a mai străbate și ultimii kilometri. Prin Băli­nești drumul trece sprințar, lăsând în urmă, de‑o parte și de alta, gospodării îngrijite. Curând se sucește, urcând spre un platou de pe care, de mai bine de cinci veacuri, biserica lui Tăutu veghează apele zbânțuitului Siret.

Deși încadrat de arhitecți în stilul ștefanian al epocii din care vine și deși este particular sub aspectul tehnicii de construcție și al picturii de interior, monumentul a rămas, pe nedrept, în afara circuitului turistic și de pelerinaj al județului Suceava. Prin urmare, vizitatori ajung rar de tot pe‑aici. Așa că monumentala bisericuță nu‑i răsfățată de priviri curioase decât de câteva ori pe an. În restul vremii mai trec s‑o vadă doar sătenii, preotul satului și cei doi‑trei restauratori ce încearcă, de ani buni, să‑i oblojească rănile lăsate de timp și de uitare pe ziduri.

În 2002, un profesor de la Universitatea din Tokio (Japonia) a descoperit biserica Bălineștilor și, conștient de valoarea sa arhitecturală, a inițiat primul proiect de restaurare. Finanțarea și primele lucrări au fost asigurate de partea japoneză, în scurtă vreme fiind restaurat integral Altarul. Apoi, din cauza unor neîn­țelegeri, lucrurile au stagnat.

Lucrările n‑au ajuns nici măcar la jumătate, așa că monumentul e destul de degradat la exterior. „Cei care au făcut studiul de fezabilitate au spus că zidurile de structură au trei metri grosime. Zidurile sunt intacte. Așa că, în ciuda aspectului actual, de ruină, monumentul nu este afectat major, poate fi salvat. Este în paragină din cauza timpului și a indiferenței. Se lucrează cu bani puțini (fonduri de la stat), cu oameni puțini (lucrarea este subcontractată). Fiind un monument mai retras, într‑o zonă de frontieră (cu Ucraina), nu reprezintă un punct de interes major”, consideră părintele Vasile Diaconu , parohul de la Bălinești.

Din 2002 și până în prezent, restauratorii au lucrat mai mult în interior și numai sezonier, la diminuarea mucegaiurilor din zidărie și la recuperarea picturii. „Există o mulțime de tipuri de mucegaiuri, pătrunse adânc în structura peretelui, și mănâncă mult din aceasta. De aceea por­țiuni mari din pictură au căzut și de pe pereți, și de pe tavan. Așa că se încearcă atenuarea mucegaiurilor de perete și salvarea a ceea ce se mai poate salva sau reconfigura din pictură. Dar este o muncă de uzură, migăloasă și de aceea durează și foarte mult”, explică părintele Diaconu.

Patrimoniul bisericuței a fost mutat, rămânând la interior doar catapeteasma, și aceasta, destul de serios afectată. De la deschiderea șantierului și până în prezent, în jurul ctitoriei au fost descoperite mormintele ctitorilor, precum și un fragment dintr‑un deget al fratelui logofătului Tăutu, cu inelul său cu pecete. Azi, în curte se mai află doar două morminte, cel al jitnicerului Ieremia Bahrinescu, din 1815, și cel al unui fost preot al bisericii, Vasile Șandru, decedat în 1945.

Scurtă întoarcere în istorie

În Repertoriul bibliografic al localităților și monumentelor medievale din Moldova, istoricul Nicolae Stoicescu preciza că biserica a fost construită de Ioan Tăutu mare logofăt, în anii 1492‑1493, și că portretul ctitorului, „‑ primul de acest fel - se află pictat în biserică”, fiind executat de Gavriil ieromonahul, zugrav din epoca marelui voievod Ștefan, cunoscut ca înnoitor al modului de decorare a interiorului bisericilor. „Probabil, pentru serviciile aduse domniei, boierul Tăutu, originar din Boto­șani, a primit privilegiul de a‑și construi biserică pe moșia sa”, spune preotul paroh de la Băli­nești. Însă, influențat de con­strucțiile văzute în Polonia și Ungaria, țări prin care trecuse în calitate de diplomat al curții moldovene, Tăutu avea să‑și ridice cti­toria după propriul său gust. De aceea, azi biserica de la Bă­li­nești nu poate fi încadrată, din punct de vedere arhitectural, strict în rândul ctitoriilor de tip ște­fa­nian, având și influențe gotice.

Monumentul, declasat de UNESCO în lipsa restaurării

Locașul a fost refăcut prima dată în 1763, după cum arăta isto­ri­cul N. Stoicescu, iar acoperi­șul, re­înnoit în 1721 și în 1899, după ce austriecii au utilizat biserica drept spațiu de depozitare. „După forma arhitecturală, pictură și după bogăția elementelor cu care a fost ornată, este unică în rândul bisericilor moldove­nești. Însă, pentru că restaurarea nu a fost terminată, în 2012 ctitoria a fost scoasă de pe lista monumentelor UNESCO. Eram deja preot aici când am primit hârtia de la Ministerul Culturii”, spune pr. Vasile Diaconu.

Elementele de ceramică vizibile și astăzi la exterior au existat, se pare, de la început, ornamentele reprezentând efigii ale ghildelor de lucrători care s‑au ostenit la această biserică: unii au tencuit, unii au pictat, unii au sculptat piatra. Fiecare breaslă și‑a pus amprenta pe o astfel de plăcuță. Discurile smălțuite, întâlnite numai la ctitoriile de târg, sunt, de altfel, dovada grăitoare că logofătul Tăutu n‑a precupețit nici un efort în a da bisericii sale măreție și frumu­sețe, chiar dacă era construită într‑un sat de deasupra Siretului, la capăt de Moldovă.

De asemenea, tot la exterior monumentul a avut o impresionantă pictură. Până astăzi s‑au mai păstrat doar urme vagi ale scenei Judecății de Apoi pe peretele din stânga.Biserica de piatră a lui Tăutu a slujit comuni­tății necontenit, până în 2002, pentru că satul nu a avut altă biserică. Deși inițial a fost clasată drept monument istoric de categoria A (de interes național), în anii din urmă a fost declasată și încadrată în categoria monumentelor istorice de interes local (categoria B) din județul Suceava.


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!