Actualitate religioasă
Bisericile Sfântului Nectarie sunt astăzi în sărbătoare

Bisericile Sfântului Nectarie sunt astăzi în sărbătoare

Gheorghecristian Popa, 09 Noiembrie 2010

Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte astăzi pe Sfântul Nectarie Taumaturgul. În ţară, ca şi în străinătate, mai multe biserici care îl au ca ocrotitor organizează diferite manifestări religioase şi culturale.

La Mănăstirea "Radu Vodă" din Capitală, care îl are ca ocrotitor pe Sfântul Nectarie Taumaturgul din 2002, sărbătoarea a început încă de duminică dimineaţă. După slujba Utreniei, un sobor de preoţi slujitori, înconjuraţi de numeroşi credincioşi, au purtat în procesiune racla cu cinstitele moaşte ale Sfântului Nectarie, din biserica mănăstirii până la baldachinul special amenajat, unde au fost aşezate spre închinare. Ieri seară, a fost săvârşită Privegherea în cinstea sfântului ocrotitor, în prezenţa a numeroşi pelerini, veniţi din Bucureşti şi din împrejurimi. La Sfânta Liturghie de astăzi participă Înalt Preasfinţitul Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, Preasfinţitul Ciprian Câmpineanul, Episcop-vicar patriarhal, Preasfinţitul Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, şi Preasfinţitul Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

Mănăstiri transilvane închinate Sfântului Nectarie

Şi în Ardeal sunt câteva aşezăminte monahale închinate ierarhului din Eghina. Unul din acestea este schitul de la Şinca Veche din judeţul Braşov. Acolo, prăznuirea a început de luni seara cu slujba Privegherii. Astăzi, după cum ne-a precizat părintele arhimandrit Visarion Joantă, exarhul mănăstirilor din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului, are loc slujba sfinţirii apei, Taina Sfântului Maslu şi Sfânta Liturghie, oficiată de Preasfinţitul Andrei Făgărăşanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe a Sibiului. Schitul "Sfântul Nectarie" din Şinca Veche a fost ridicat în 2006, pe locul unde odinioară a fost o mănăstire distrusă de generalul Bukow, în timpul prigoanei din 1760-1762. În prezent, schitul este condus de monahia Serafima Antofe şi adăposteşte o părticică din moaştele Sfântului Nectarie Taumaturgul, dăruită de Mănăstirea Grigoriu din Muntele Athos.

Hram este astăzi şi la Mănăstirea Ponor din judeţul Alba. Înalt Preasfinţitul Andrei, Arhiepiscop al Alba Iuliei, va sluji Sfânta Liturghie la mănăstirea păstorită de părintele stareţ Irineu Curtescu. Ierarhul este însoţit de părintele Andrei Barbu, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Alba Iuliei, şi de părintele Zoica Iosif, consilier cultural al Centrului Eparhial, aflăm de pe site-ul reîntregirea.ro. Mănăstirea Ponor are o obşte de 10 călugări, iar biserica ce urmează a se ridica va avea hramul principal "Înălţarea Domnului". În prezent, mănăstirea are un paraclis cu hramul "Sfântul Ierarh Nectarie din Eghina".

Sărbătoare pentru românii din Spania

Hram este astăzi şi pentru românii din Parohia "Sfântul Nectarie Taumaturgul" din Coslada, Madrid (Spania). Românii de aici au avut prilejul să participe la mai multe manifestări dedicate hramului, ce au avut loc în tot cursul săptămânii trecute. Potrivit părintelui paroh George Cimpoca, în această perioadă au avut loc o serie de cateheze dedicate adulţilor din parohie, dar şi concursuri pe teme de cunoştinţe religioase. De asemenea, ieri seară a fost săvârşită slujba Privegherii, iar astăzi este săvârşită Sfânta Liturghie. La final, credincioşii din parohie care au participat la slujbă, participă şi la o agapă frăţească.

Părticele din moaştele sale, în mai multe lăcaşuri din ţară

Moaştele Sfântului Nectarie se găsesc la mănăstirea pe care a întemeiat-o în Insula Eghina din Grecia. Mâna stângă se află în catoliconul Mănăstirii Marea Lavră din Sfântul Munte Athos. Părticele din moaştele sfântului se mai găsesc şi la Biserica "Sfântul Nectarie" din Charlotte, Carolina de Nord. În România, părticele din moaştele Sfântului Nectarie se găsesc şi la Mănăstirea Putna, la Biserica "Sfântul Ierarh Nectarie" din Iaşi, la Schitul "Sfinţii Ioan şi Nectarie" din Brădetu, judeţul Argeş, la Mănăstirea Halmyris din comuna Murighiol, judeţul Tulcea, la Biserica "Sfinţii Voievozi" din satul Ghimiceşti, comuna Fitioneşti, judeţul Vrancea, la Biserica "Sfânta Treime" din localitatea Bucium, judeţul Braşov, la Biserica Spitalului TBC din Sibiu, la Biserica "Sfântul Ierarh Nicolae" şi "Izvorul Tămăduirii" a Spitalului Judeţean "Sfântul Ioan cel Nou" din Suceava, la Biserica "Naşterea Maicii Domnului" şi "Sfântul Nectarie" din cartierul ieşean Alexandru cel Bun, la Catedrala arhiepiscopală din Galaţi, la Capela "Sfântul Andrei" din cadrul Spitalului Judeţean Galaţi, la Biserica Memorială "Mihai Viteazul" din Alba Iulia.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!