Moldova
Fotografii: Constantin Ciofu

„Boala ca fenomen social. Patologia socială în cazul persoanelor instituţionalizate“

Constantin Ciofu, 20 Martie 2017

Sala Dotima a Casei de Cultură „Mihai Ursachi“ a municipiului Iaşi a găzduit vineri, 17 martie 2017, lansarea cărţii „Boala ca fenomen social. Patologia socială în cazul persoanelor instituţionalizate“. Evenimentul a făcut parte din Zilele Asistenţei Sociale 2017 în judeţul Iaşi.

Zilele Asistenţei Sociale 2017 în judeţul Iaşi au continuat vineri, 17 martie 2017, cu lansarea cărţii „Boala ca fenomen social. Patologia socială în cazul persoanelor instituţionalizate“, semnată de dr. Alina Frunză, coordonatoarea Centrului de Formare Profesională al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Iaşi. Manifestarea s-a desfăşurat la Casa de Cultură „Mihai Ursachi“ a municipiului Iaşi - Parcul Copou şi a fost moderată de dr. Roxana Necula, preşedinta Sucursalei Teritoriale Iaşi a Colegiului Naţional al Asistenţilor Sociali din România (CNASR). „Suntem la acest eveniment datorită profesorului universitar doctor Antonio Sandu, directorul Editurii Lumen şi cadru didactic la Universitatea «Ştefan cel Mare din Suceava», care ne susţine în toate activităţile Sucursalei Teritoriale Iaşi a CNASR. Din anul 2013, am cuprins în programul Zilelor Asistenţei Sociale şi o lansare de carte, ceea ce a conferit o nuanţă academică acestui simpozion“, a amintit dr. Roxana Necula. Prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“ din Iaşi a mărturisit că volumul „Boala ca fenomen social. Patologia socială în cazul persoanelor instituţionalizate“ „emană o empatie faţă de ceilalţi“. „Această empatie este foarte importantă în activitatea grea a asistenţei sociale, deşi oamenii o înţeleg foarte greu. M-a impresionat în această carte modalitatea în care sunt privite centrele medico-sociale. În aceste centre intervin două aspecte, cel social şi cel medical, iar omul începe să fie tratat ca pe un obiect. Această carte încearcă să ne întoarcă la umanismul care trebuie să ne convingă şi la empatia pe care trebui să o avem pentru cel ce se află în nevoie. O felicit pe dr. Alina Frunză pentru apariţia acestei cărţi“, s-a exprimat  prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae, care a avut aprecieri pentru Sucursala Teritorială Iaşi a CNASR, reprezentată de dr. Roxana Necula, pentru organizarea Zilelor Asistenţei Sociale 2017 în judeţul Iaşi.

Soluţii realiste şi eficiente în domeniul socio-medical

Prof. univ. dr. Antonio Sandu a explicat că o parte însemnată a lucrării este legată de etica serviciilor sociale şi de cum anume echipa de intervenţie ar trebui să lucreze cu pacienţii din centrele de îngrijire, iar prof. univ. dr. Nicu Gavriluţă de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi a precizat că scopul lucrării lansate este acela de a analiza anumite cauze precare ale sistemului socio-medical din România: „Autoarea reuşeşte o analiză convingătoare pe plan naţional, dar în mod special pe plan regional, urmărind trei instituţii medico-sociale. Rezultatele sociologice ale cercetării pot fi generalizate cu titlu de ipoteză. Are în atenţie valoarea opiniei publicului şi a specialiştilor din aceste servicii socio-medicale. De asemenea, urmăreşte elaborarea unor soluţii operaţionale realiste şi eficiente. Din punct de vedere metodologic, lucrarea este complexă, îmbinând cercetarea de timp calitativ cu cea de tip cantitativ. O felicit pe Alina Frunză pentru această reuşită şi îi doresc să aibă încredere în ceea ce a făcut“. Dr. Alina Frunză a mulţumit profesorului Mihai Dinu Gheorghiu, îndrumătorul lucrării de doctorat, pentru toată încrederea şi susţinerea, invitaţilor din prezidiu, familiei şi tuturor celor prezenţi la lansarea cărţii. „Citiţi această carte cu sufletul! Ea a fost scrisă cu suflet“, a îndemnat autoarea volumului. Amintim că partenerii evenimentului au fost Sucursala Teritorială Iaşi a CNASR, Editura Lumen, Casa de Cultură „Mihai Ursachi“ şi Clubul Fotografilor Iaşi.


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!