Reportaj
Bucuria de a redescoperi simplitatea frumosului

Bucuria de a redescoperi simplitatea frumosului

Ștefana Totorcea, 22 Decembrie 2018

Într-o lume tot mai grăbită, oamenii se specializează în munci tehnologizate și experte, iar obiectele devin „bunuri de consum” care pot fi oricând înlocuite. Dar munca meșterilor populari și obiectele pe care ei le fac ne descoperă o lume mai aproape de rosturile sale. Întâlnirea cu artizanii este cea mai bună lecție despre bucuria și sensul pe care le aduce lucrul propriilor mâini. Am stat de vorbă cu câțiva dintre ei la Târgul de Crăciun de la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București.

Progresul tehnologic ne-a adus hainele de serie, mașina de spălat și pe cea de călcat. În mod misterios, în ciuda confortului suplimentar, timpul ne oferă tot mai puțin răgaz pentru traiul în rânduiala de altădată. Poate pentru că tot ce facem acum este prea complicat. Pe vremuri, lucrurile se făceau simplu. Și ieșeau frumoase.

Împletește de zor la un ciorap de lână, din cei care se poartă în opinci (sau iarna în casă). Ciorapul este pus pe patru andrele, iar cu a cincea lucrează. Acum face modelul „brăduțul”, dar știe să facă și „fagure de miere” sau „două pe față, două pe dos”, din care poartă bărbații. Mâinile îi merg atât de repede, că nu poți să i le fotografiezi. „Lucrez tot timpul. Eu și dacă-s pe tren sau autobuz, sau dacă merg și la o vecină la o cafea, îmi iau andrelele. Am drag de lucrat”, spune Vera Andronic din Gura Humorului, Suceava.

Nu renunța la lucrul mâinilor nici în copilărie, când mergea cu vaca la păscut, iar seara făceau șezătoare la o vecină. „Lucram la lampă, fiindcă locuiam chiar sub pădure și, timp de câțiva ani, nu am avut electricitate”, își amintește ea.

„Fac și cămăși, că mi-a fost drag. Asta e altița, asta e rândul pe umăr, asta încrețeala. Uite aici, modelul acesta «coarnele berbecului» se cheamă. Am cusut pe niște pânză de casă rămasă de la mama”, spune suceveanca.

De când avea 10 ani, a învățat de la mama ei, Floarea, să coasă, să împletească, să croșeteze. Scoate din portofel câteva fotografii mici alb-negru păstrate cu sfințenie: „Uitați, mama, în stânga, cu o verișoară. Uitați ce frumos își împleteau părul! Dacă trăia, pe 24 decembrie împlinea 95 de ani... Amintiri...”, spune ea.

Cu gândul la gustul bucatelor tradiționale

Odată, a fost invitată la un târg în Germania. Tot românii au cumpărat de la ea. Băiatul ei locuiește în Italia, dar ea nu s-ar muta în ruptul capului: „În nordul Bucovinei avem pădure, mergem vara și culegem fragi, zmeură, mure, hribi. Cântă cucul când te trezești dimineața. Ai animale, mănânci mâncare de casă, un lapte, un ou… Așa era mai-nainte. Care suntem acum acolo păstrăm, nu mâncăm mâncare de la magazin”.

Și se lansează într-o incursiune în tradiția culinară bucovineană. Aflăm rețeta pentru gâscă cu măsline, dar și pe cea de tocinei: se dau cartofii prin răzătoare, se pune ou (dacă nu e post), un pic de sare, un pic de zahăr, un pic de ulei, scorțișoară și făină. Se pune ulei în pandelă (tigaie) sau în tavă și se prăjește. Dacă nu e post, se servește cu brânză și smântână. Și un pic de măr se poate pune. „Ați fost vreodată pe la noi? Veniți odată vara, că vă primesc!”, ne invită doamna Vera, meșter popular.

„M-am născut între pieile argăsite...”

„Eu și acum aș purta căciulă din asta, dar soția zice să mai amân până spre bătrânețe”, spune șugubăț Gheorghe Gânea, din Suhaia, Teleorman, punându-și pe cap o căciulă moale de astrahan, căptușită cu blăniță de miel de țigaie. Îi stă bine, pentru că o poartă cu mândrie și drag.

„Practic, m-am născut între pieile argăsite. Duc meșteșugul mai departe de la bunicul. Îmi plăcea să-l privesc lucrând”, spune argăsitorul, care lucrează tot în atelierul bunicului. Vinde blănițe decorative și căciuli de blană. La cererea publicului, a început să facă și modelul de căciulă vânătorească, în culoarea naturală a vulpii și cu coada animalului atârnată la spate. Ce le spune celor care îi reproșează că au murit animale pentru aceste căciuli? „Că au murit de bă­trâ­nețe… Trebuie să-l înțelegem pe fiecare!”, râde el.

O echipă de artizani

Pe vremea când avea și serviciu, Laura Chiper abia aștepta să ajungă acasă pentru a se dedica pictării obiectelor de artizanat. Acum își dedică tot timpul acestei activități. Lucrează în echipă cu Emil Ochea, creând obiecte decorative pictate pe lemn: cutii, linguri supradimensionate, cruci, siluete de îngeri.

Ochea arde lemnul de brad, îl curăță și apoi îl tratează cu ulei vegetal. Pe acest suport, ea pictează cu migală flori de mac, spice de grâu, flori de nu-mă-uita: „Încep din centrul obiectului, folosind culoarea roșie. Nu știu ce va rezulta la final. La fiecare îți dai seama ce-ți cere forma și textura obiectului respectiv”, explică ea.

Cei doi mai fac și siluetele de îngerași acoperite cu rochițe din floricele multicolore sau decorate minimal cu motive românești făcute cu vopsea acrilică pe bază de pulbere de aur. Pe lemnul ars, aceasta ia o nuanță arămie.

„Este o explozie de culoare și bucurie. Iubesc aceste obiecte și parcă îmi pare rău să le dau. Dar știu că vor înfrumuseța casa și viața cuiva”, spune Laura Chiper.

„M-am îndrăgostit de lemn”

Mama sa lucra în domeniul lemnului, la ILEFOR Târgu Mureș. „Din cauza ei m-am îndrăgostit de lemn: făceam fluiere, mașinuțe. Îmi plăcea să cioplesc”, ne mărturisește Sorin Maneasa-Burloiu din Brașov. Dar nu era o ocupație profitabilă la vremea aceea, așa că mama i-a tăiat elanul: „Dragu’ mamii, orice să faci în viață, numai în industria ușoară să nu lucrezi”.

S-a orientat către Facultatea de Mecanică-Autovehicule Rutiere din Brașov, Secția Motoare. Era pasionat și de mașini. A avut pe mână inclusiv motoare de mașini de raliu. Dar viața, pe căile ei misterioase, l-a adus cumva tot spre vechea pasiune: soția învățase să cioplească de la un meșter popular și făcea linguri tradiționale din lemn.

Și-a reluat și el vechea pasiune. „Am început să redescopăr fibra lemnului, frumusețea lui. Vezi scoarța, vezi cum crește trunchiul, vezi natura. Iar când îl tai, descoperi în inima lui și alte detalii”, spune Manesa, care în ultimul timp s-a specializat pe crearea de cercei și pandantive din lemn șlefuit. „Acesta este jugastru de la Provița, din Câmpina. Acesta este liliac din Schei, din spatele casei mele. Acesta este un acacia grecesc, din familia salcâmului. Acesta e măslin, acesta dud roșu, sau frăgar. Am și portocal, stejar...”

O picătură de natură imortalizată

Este singurul din țară care le fabrică: „Un cercel din lemn natur are 10 niveluri de finisare. Folosesc șmirghel cu granulație tot mai fină și, la final, un strat subțire de ceară”, explică el.

Mai face pandantive din marmură șlefuită foarte fin peste care pune flori presate. „Florile le culeg de pe munte sau din călătorii. Am permanent foi și forfecuțe la mine”. Le aplică pe marmură și le protejează cu șase-șapte straturi de lac foarte fin. „Aceasta este floarea dragostei, aici am nu-mă-uita. Aici e o floare de ghiveci, Lobellia. Acesta este iris de câmpie - cel mai mic pe care l-am descoperit până acum”. Odată a găsit în Grecia o floare pe care a luat-o cu pământ cu tot și o cultivă în fiecare an pentru florile pe care le folosește la pandantive.

Ne-am bucurat și noi că am privit mai atent către obiectele rafinate care prezervă fiecare câte o clipă și un strop din frumusețea Creației - dar și din delicatețea sufletului artizanilor care le-au făcut.


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!