C ă r ţ i l e p e m a s ă: Preotul Cornel Paiu - un poet în căutarea luminii Taborului

În „Ziarul Lumina” din 5 iulie 2011, Dumitru Manolache publica articolul intitulat „Cornel Paiu, preotul care însumează Existentul şi Existarea”, prin care schiţa un succint portret al preo­tului‑poet Paiu, cu prilejul prezentării volumului „Paz­nicii pereţilor - răstimpuri de poezie”, publicat la Editura Scrisul Românesc din Craiova în 2010, pentru care preotul romaşcan a obţinut, în 2011, Premiul pentru debut în poezie al Uniunii Scriitorilor din România - filiala Bacău. Cornel Paiu s‑a născut în anul 1973 la Adjud, a absolvit Seminarul Teologic „Sfântul Gheorghe” din Roman (1975), apoi Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Bucureşti (1999), în anul 2004 Academia de Arte „Luceafărul”, tot din capitală (Secţia Pictură de Şevalet, clasa prof. Th. Moraru), iar în prezent activează ca preot la Roman, în cadrul Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. Domnul Dumitru Manolache, el însuşi om de litere şi jurnalist creştin, îl prezenta în următoarele cuvinte pe autorul volumului de poezii „Paznicii pereţilor - răstimpuri de poezie”: „Tru­ditor la lumea din Cuvânt, slujind cu credinţă la altarul Creatorului lumii, părintele Paiu trăieşte împlinirea unei chemări care face cinste Bisericii şi artei, deopotrivă”. Între timp, părintele Paiu a publicat, printre altele, un volum impresionant de poezie intitulat „Tabor - liturghisire (2005‑2013)”, apărut „cu binecuvântarea Preasfinţitului dr. Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului”,- astăzi Arhiepiscopul acestei eparhii -, în anul 2013, la editura ieşeană Zona Publishers, în Colecţia Poesis, însumând 511 pagini. Cartea este prefaţată de prozatorul şi criticul literar Constantin Dram, iar postfaţa este semnată de filosoful eseist Tudor Ghideanu, ambii profesori universitari în cadrul Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi.

Acest volum nu reprezintă o simplă colecţie de piese mai mult sau mai puţin independente una de alta, ci mai curând un şir de mărgăritare înşirate după o ordine anume. Cele 413 poezii sunt grupate în următoarele patru categorii: I) de la 1 la 208, II) de la 1 la 107; III) de la 1 la 86, iar în categoria a patra sunt incluse 11 piese nenumerotate, completate cu un „Epilog” intitulat: „Sentinţă - Din vina mea”. Constantin Dram consideră că fiecare piesă „are unitate de sine şi este, totodată, parte integrantă egală într‑o alcătuire unică, reprezentând macro‑poemul Tabor, text cu mesaj determinant spiritual-creştin, orientat dinspre cunoaşterea omului modern către cunoaşterea totală, unică, marcată de experienţa singulară a Fiului”.

Cea mai frecventă temă din aceste versuri este ideea de „trup de pulbere”, cu multele lui variante de „trup de apă”, „trup de carne”, „trup de sânge”, „trup de oase”, „trup de sărăcie”, „trup de pământ” sau „trupul de oase”, în contrast cu „trupul din urmă” sau „trupul de lumină”. O a treia idee este cea a luminii, care străbate ca un fir roşu întreaga colecţie, ca un ţel spre care tinde autorul acestor poeme. Aceste idei centrale sunt reluate de nenumărate ori şi şlefuite până când ajung deodată transparente şi grele de sensuri noi. Poetul nu urmează însă logica unui discurs, nici măcar teologic, ci dă expresie unor sentimente sau viziuni poetice pe care se străduiește să le exprime cât mai adecvat. De aceea, prin strădania sa, poetul exprimă stări sufleteşti, caută răspuns la unele întrebări cu adevărat fundamentale, îşi asumă „trupul de pulbere”, căruia îi caută mereu noi sensuri şi rosturi şi se străduieşte să ajungă la „trupul din urmă”, la „trupul de lumină”. Trupul din urmă este chenotic, căci se deşartă „întreg/ în deşertăciunea deşertăciunilor/ trupurilor de sânge/ de pătimire şi moarte/ dar şi înviere/ la o vreme/ într‑o vreme/ pe care duhul trupului din urmă/ cuprins întreg în toate trupurile de păcat/ o cunoaşte/ clarvăzător/ atotştiutor/ cuvânt de lumină fiind/ rostindu‑se continuu în opacitatea trupului/ în care domnesc nodurile clipelor/ încâlcirea nopţilor/ scamele zilelor/ în care strigă peceţile nopţii” (1.6). Cornel Paiu face parte din pleiada autorilor de literatură care au îmbăcat haina preoţească, făcând cinste Bisericii pe care o slujeşte şi culturii româneşti în acelaşi timp, exprimând prin aceasta înaltul nivel cultural şi spiritual al clerului Bisericii noastre.

Geneva, 6 iulie 2015


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!