Calfele călătoare: pe drum, timp de trei ani şi o zi, cu o monedă în buzunar

06 Iulie 2007

▲ Peste 700 de calfe călătoare din toată Europa s-au întâlnit la Sibiu - Capitală Culturală Europeană în 2007 -, în cadrul primei manifestări dedicate breslelor şi calfelor medievale care au supravieţuit până acum ▲

O parte din aceste calfe au fost vizitate la Casa Calfelor, din centrul istoric al Sibiului, de preşedintele Germaniei, Horst Kohler, care a băut în mod simbolic o halbă de bere, halba fiind în formă de cizmă.

Marţi, la Muzeul de Istorie din Sibiu a fost vernisată expoziţia „Bresle sibiene şi calfe călătoare europene“, după care, cele 700 de calfe s-au reunit la Parohia Evanghelică din oraş.

Tradiţia calfelor călătoare s-a păstrat în ţări ca Germania, Austria, Elveţia, Franţa, Norvegia, Suedia. Aproximativ 700 de tineri cu o pregătire profesională - dulgheri, tâmplari, zidari, pietrari, sculptori, fierari - au ales să pornească la drum pentru trei ani şi o zi, purtând uniforma şi pălăria calfelor şi respectând normele impuse de frăţia lor.

Astfel, pentru a purta uniforma de calfă, tânărul nu are voie să fie căsătorit, să aibă copii, alte obligaţii sau datorii, trebuie să facă faţă cu cinste şi onoare angajamentelor pe care şi le asumă şi trebuie să respecte regulile şi tradiţiile frăţiei din care face parte.

Atât prezenţa lor în Sibiu încă din Evul Mediu, cât şi călătoriile calfelor sibiene au contribuit, de-a lungul timpului, la întărirea legăturilor cu centrele meşteşugăreşti europene. Din toate punctele de vedere, ei sunt o punte neconvenţională, dar cu atât mai vie, între Sibiu şi Europa. Expoziţia despre bresle şi calfe este completată de un program de animaţie, desfăşurat în curtea Muzeului de Istorie, care conţine demonstraţiile practice ale calfelor călătoare şi discuţii cu aceşti tineri din diferite ţări europene, care s-au decis să plece de acasă pentru trei ani şi o zi, pentru a dobândi experienţă profesională şi de viaţă.

La Sibiu, tradiţia s-a pierdut

Deşi Sibiul a fost un mare centru meşteşugăresc, aceste tradiţii s-au pierdut în ţara noastră la începutul secolului XX, dar au supravieţuit în ţările din care provin calfele călătoare contemporane. Pentru a revigora şi a susţine arta meşteşugărească tradiţională, dar şi pentru a colabora cu oameni experimentaţi în tehnicile tradiţionale, Parohia Evanghelică a pus la dispoziţia calfelor o clădire din vecinătatea bisericii, lângă pasajul scărilor, în piaţa Huet nr. 3, care este renovată, în prezent, cu ajutorul acestora. Această clădire a devenit, în ultimul timp, cunoscută sibienilor drept „Casa calfelor“. Istoria dezvoltării urbane a Sibiului este strâns legată de apariţia şi dezvoltarea breslelor. Prima atestare documentară a breslelor sibiene datează din anul 1367 şi se referă la breasla tăbăcarilor, iar în 9 noiembrie 1376, reprezentanţii celor Şapte Scaune şi ai meşteşugarilor au aprobat pentru breslele din Sibiu, Sebeş, Sighişoara şi Orăştie primul statut. El consemna reînfiinţarea breslelor, statutele „cele vechi şi rele“ fiind înlocuite cu altele noi, valabile „pentru toate breslele de meşteşugari care sunt ori vor fi“.

Breslele au avut un important rol economic prin reglementarea producţiei, a desfacerii mărfurilor, a procurării materiei prime, a înfiinţării de noi ateliere şi a combaterii concurenţei. Nu trebuie neglijată nici implicarea lor în plan social, întrajutorarea membrilor şi a familiilor acestora, şi în cel militar - fiecare breaslă avea obligaţia de a apăra un turn şi o porţiune din zidul de apărare al oraşului, iar în timp de pace, să asigure paza.

40 de bresle sibiene în 1780

Dezvoltarea oraşului, a breslelor şi a comerţului a fost o constantă pentru Sibiul secolelor XIV-XVIII, perioadă în care a fost cel mai important centru meşteşugăresc din Transilvania. Numărul breslelor sibiene a crescut de la 19, în 1376, la 26, în 1719, 34 de bresle, în 1724, 40 de bresle, în 1780. Dacă la început activitatea breslelor a stimulat dezvoltarea meşteşugurilor, după aproape 500 de ani, prin regulile rigide - care urmăreau menţinerea micii producţii, făceau dificilă intrarea în breaslă, limitau numărul calfelor şi ucenicilor - ele au devenit o frână în evoluţia economică a oraşelor. Ca urmare, prin decretul din 1872, breslele au fost transformate în cooperative meşteşugăreşti.

Un român, calfă călătoare timp de trei ani şi o zi

Parohia Evanghelică din Sibiu şi Asociaţia Calfelor din Europa caută primul român care doreşte să reînvie tradiţia meşteşugarilor din Evul Mediu, a declarat miercuri, Killian Dorr, prim-preot al Bisericii Evanghelice din Sibiu. „Acum nu există nici o calfă, dar noi am pregătit o insignă pentru prima calfă care o să plece de la noi în călătorie. Oricine din România poate să plece în această călătorie iniţiatică, însă trebuie să plece la drum cu această insignă specială. Acea persoană va fi primită şi iniţiată de Asociaţia Calfelor din Europa“, a precizat prim-preotul Killian Dorr. Pentru a deveni calfă călătoare în Europa, doritorul va trebui să îndeplinească unele condiţii: fie fată, fie băiat, viitoarea calfă trebuie să fie un român necăsătorit, fără copii, sub 30 de ani, care să aibă o educaţie completă, să ştie şi o limbă de circulaţie internaţională, dar mai ales să cunoască bine un meşteşug. Înainte de a pleca, îi vor fi croite haine speciale, la un atelier vechi de secole din Europa, unde se mai păstrează tradiţia calfelor. Costumele calfelor sunt alcătuite de regulă din pantaloni evazaţi, vestă şi haină de culori diferite- negru, crem sau albastru- cămăşi albe, o pălărie specială şi bocanci negri. Cei interesaţi trebuie să creadă în tradiţia calfelor, pentru că ei vor pleca de acasă, din România, pentru o călătorie iniţiatică de trei ani de zile şi o zi. A fi calfă nu presupune un câştig material uriaş, de regulă calfele pleacă la drum cu o monedă şi sunt obligate să se descurce în lume, unde îşi caută lucrări de făcut, primind astfel bani şi mâncare, dar cunosc şi obiceiuri şi mentalităţi diferite. Candidaţii pentru statutul de calfă călătoare medievală, trebuie să se adreseze fie prim-preotului paroh, Killian Dorr, care poate fi găsit la Biserica Evanghelică din Sibiu, fie calfelor europene care există deja în oraş, la Casa Calfelor, situată în Piaţa Huet. „Principala problemă este în suflet şi în inimă, pentru că oamenii care doresc să devină calfe, trebuie să creadă cu adevărat în asta. Această călătorie este una iniţiatică“, a adăugat Killian Dorr. Deocamdată, nu există nici un român care să fie calfă călătoare, cum sunt sute de tineri din ţările membre UE şi nu numai, dar care preferă să trăiască potrivit unor obiceiuri din Evul Mediu.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!