Fotografii Mihnea Păduraru

Căluiu, mănăstirea care vorbește de primul unificator al țării

Dumitru Manolache, 11 Februarie 2018

Una dintre cele mai reprezentative mănăstiri ale Olteniei este Căluiu, din Episcopia Slatinei și Romanaților, ctitorie a boierilor Buzești, oameni de seamă care au stat de-a dreapta marelui voievod Mihai Viteazul în împlinirea visului unirii tuturor românilor sub același sceptru. Istoria acestui așezământ, cu urcușurile și coborâșurile ei, este una a rezistenței și unității de credință, a trecerii biruitoare prin secole.

Abia când ajungi în fața mănăstirii, începută la 1516, pe vremea Sfântului Neagoe Basarab, isprăvită în 1588 și zugrăvită în 1594, pe vremea banului Mihai, ridicat pe tronul Țării Românești, realizezi măreția acestei zidiri care, la 1657, îl uimea și pe Paul de Alep, secretarul Patriarhului Macarie al Antiohiei, care o vizitase. Și tot în acel moment înțelegi în ce lumină au lucrat ctitorii și monahii pentru desăvârșire, de ce au pus ei drept temei al începutului sacralitatea, într-un „loc sfințit de frumusețe... ascuns de nemila oamenilor”, cum remarcă părintele protosinghel Macarie Drîmbă, actualul stareț al mănăstirii. Și nu te miri, ci numai te minunezi și te închini în fața acestei mărețe realizări, finalizată de frații Radu, Preda și Stroe Buzescu, boieri îndrăzneți, mânați de neliniști, dar viteji, iubitori de neam și de Ortodoxie.

Începutul unei istorii

Reînviată astăzi, după secole de uitare, restriște și înstrăinare, prin osârdia arhimandritului Corneliu Miroslav, starețului Macarie și a micii sale obști, întregită de protecția „marelui stareț”, Sfântul Ierarh Nicolae, Mănăstirea Căluiu își înde­pli­nește cu smerenie menirea, întărește credința și spiritualitatea ortodoxă.

Istoria acestei vetre monahale, greu de cuprins în câteva cuvinte, se împletește cu perioada de apogeu a puterii și influenței boierilor Buzești, în vremea domniei lui Mihai Viteazul (1593-1601). Perioadă în care încep campaniile antiotomane și de unire a țărilor române sub sceptrul marelui voievod, iar cei trei ctitori îndeplinesc importante funcții politice, misiuni diplomatice și militare în marile bătălii purtate de domnitorul lor, căruia i-au rămas loiali până la sfârșit. Apoi, s-au retras, cu trupurile lor de țărână, sub lespezile de piatră din biserica mănăstirii spre a veșnici acolo.

Dacă despre ctitori și faptele lor vorbesc cronicile, despre osteneala egumenilor și monahilor de peste timp ai acestui așe­zământ nu se mai știe mare lucru, căci peste tăcerile lor au trecut pustietoarele oști dușmane, cutremurele, incendiile și celelalte multe răutăți omenești. Cei cunoscuți s-au retras și ei cu numele spre neuitată pomenire în triptice pomelnice din lemn. Strălucesc însă sfinții și chipurile marilor ctitori și domni, zugrăviți neasemuit de frumos, cu lumile lor cerești în care s-au ridicat, de către mâinile unor meșteri autohtoni, conduși de Mina zugravul, a cărui inscripție autografă se vede lângă portretul lui Mihai Viteazul. Chip „înfipt” în varul peretelui, împreună cu cel al lui Petru Cercel, după ce meșterii au zugrăvit ansamblul Patimilor, în anul bisericesc 1593-1594.

Portretul Viteazului

Apariția surprinzătorului și originalului portret al lui Mihai Viteazul și cele ale membrilor familiei lui în pronaos dovedesc, cum spun specialiștii, că legătura Buzeștilor cu marele domn era una trainică, deopotrivă de familie, de credință și de prietenie. Iar inscripția „Io Mihai Voievod, fiul marelui și preabunului Io Petrașcu voievod”, așternută lângă capul încoronat al domnitorului, extrem de concisă, măr­tu­ri­sește exact ceea ce interesa: ori­ginea lui autentică de „os domnesc”.

Astăzi, „aspectul unei fortă­rețe în timpul unui bombardament neterminat”, cum remarca Ștefan Demetrescu-Gârbovi, un vizitator al mănăstirii în al doilea deceniu al secolului XX, a dispărut. Programele de restaurare din 1968, lucrările din anii de după această dată și cele din zilele noastre, săvârșite sub îndrumarea Preasfințitului Sebastian, Episcopul Slatinei și Roma­naților, au redat Mănăstirii Căluiu demnitatea, prestigiul și frumusețea de odinioară. Ele sunt completate de ridicarea noii biserici, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, construită în partea de nord-vest a vechiului ansamblu monastic, și de slujirea micii obști de călugări care poartă mai departe în timp spiritul și duhovnicia locului. Cu cu­vioșiile lor am vizitat mănăstirea și am discutat despre prezentul celor din spatele zidurilor, și al nostru, al celor care troienim veacul acesta cu multele și feluritele noastre rătăciri.

Liniștea ca taină

„Obștea Căluiului este formată din șase viețuitori: patru ieromonahi, un monah și un frate. Săvârșim zilnic, Vecernia, Pave­cernița, Miezonoptica, Utrenia, Ceasurile III și VI, Sfânta Liturghie, apoi Ceasul IX. Ne întâlnim cu pelerinii care ne trec pragul, ale căror vieți nu mai au parcă așezarea pe care o aveau cu ceva vreme în urmă. Tumultul acestei lumi ajunge și la noi, mai ales prin ceea ce ne mărturisesc oamenii. Dar în mănăstire liniștea este o prezență tainică și lucrătoare, care ne oferă o oarecare detașare de ce se întâmplă dincolo de ziduri. Pentru această lucrare vin și credincioșii la noi. Să se simtă și ei protejați de Bunul Dumnezeu și de sfinți împotriva încercărilor la care lumea de astăzi îi supune. În acest mod fac față cu mai multă ușurință valurilor de provocări.

Încărcătura istorică a locului lucrează și ea. Fiecare metru pătrat a fost călcat de membrii marii familii a boierilor Buzești și de marele voievod unificator Mihai Viteazul. De aceea ne simțim nu numai onorați, ci și foarte răspunzători pentru slujirea la care suntem chemați aici, unde simțim protecția lor, dar și a Sfântului Nicolae, ocrotitorul nostru spiritual, «starețul» nostru dintotdeauna. Cred că gene­ra­țiile mult anterioare nouă au fost mult mai înțelepte decât cele de astăzi. Dacă privim numai zidurile mănăstirii, forma bisericii, care după 500 de ani nu și-au schimbat prea mult aspectul, și ne dăm seama de lucrul acesta. Nu au cedat nici războaielor, nici cutremurelor, nici ereziilor timpurilor. Începuturile ei au pășit în legende. Una spune că armăsarul lui Mihai Viteazul ar fi bătut cu copita în pământ aici și ar fi răsărit un izvor de apă, de unde și numele mănăstirii: Călui, de la «Calul lui» . Alta zice că numele ar veni de la cuvântul grecesc «kalos», care înseamnă «frumos». Mănăstirea ar fi fost locuită de călugări greci, cărora le-ar fi plăcut zona. Nici una însă nu este acoperită și de dovezi istorice. Se mai spune că peste ­deal, la trei kilometri, în comuna Iancu Jianu, există o ctitorie a lui Dumitru Buzescu, frate cu Vlad Banu, care ar avea legătură cu mănăstirea noastră printr-un tunel, lucrat în cărămidă de meșteri nemți cunoscuți pe vremea pribegiei Buzeștilor dincolo de munți, în Transilvania”, ne mărturisește părintele protosinghel Macarie Drîmbă.

Marea absență

Părintele ieromonah Maxim, duhovnicul mănăstirii, crede că în sufletele multora dintre noi, „trăitorii acestui timp”, absentează „dragostea pentru Dumnezeu”. Chiar dacă El ne bate mereu, ca un pribeag, la ușa inimilor noastre. „El este dintotdeauna acolo”, spune părintele Maxim. „De aceea, când se mărturisesc, credincioșii se simt mai ușurați, mai apropiați de Creator. Noi, ca preoți de mănăstire, încercăm să le oferim «vitamina» de care au nevoie pentru a le întări credința în puterea Lui, în ajutorul pe care ni-L dă, pentru depășirea marilor ispite care ne macină astăzi existența: desfrâul generalizat și destrămarea familiilor, din cauza cărora apar alte necazuri, multe suferințe pentru copii, pentru soți”.

Am părăsit Mănăstirea Căluiu purtând „lipite” de retina inimii cuvintele părinților de aici și chipurile sfinților din icoane și din zugrăveală, care dau „glas” mănăstirii. Și, precum într-o Sfântă și Dumnezeiască Liturghie descoperim lumina cea călăuzitoare în deșertul pe care îl numim viață, tot așa ne-am primenit la suflet, pregătindu-ne, cu smerenie, să pregustăm și noi din potirul nemuririi, cum au făcut-o marii bărbați ai acestui ­neam, rânduit de Dumnezeu a trăi în unitate și dreaptă credință.


Galerie foto:

Lasa un comentariu
Articole asemanatoare
Momentan nu exista articole asemanatoare!

Arhivă ediții

Contactează-ne!