Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Banat Campania „Ghiozdanul cu bucurii” la Anina

Campania „Ghiozdanul cu bucurii” la Anina

Galerie foto (4) Galerie foto (4) Banat
Un articol de: Ziarul Lumina - 15 Octombrie 2018

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, peste 40 de elevi proveniți din familii nevoiașe din orașul Anina, județul Caraș-Severin, au primit, săptămâna trecută, ghiozdane complet echipate pentru școală în cadrul campaniei „Ghiozdanul cu bucurii”, derulată la nivel local de Asociația Tinerilor Ortodocși Români (ATOR), filiala Anina, alături de Protopopiatul Reșița.

Acțiunea s-a desfă­șu­rat la cele patru școli din oraș, structuri ale Liceului „M. Hammer” din Anina, respectiv școlile din cartierele: Celnic, Anina-Centru, Steierdorf și Brădet, și a reunit, alături de voluntarii de la ATOR Banatul de Munte din Anina și de la Centrul de tineret „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare”, preoții și profesorii coordonatori ai tinerilor, reprezen­tanți ai școlilor, oameni de bine, părinți, precum și delegați ai Protopopiatului Reșița și ai Departamentului de tineret al eparhiei.

În cadrul întâlnirilor desfă­șu­rate în școli, elevii beneficiari ai campaniei au primit, pe lângă „ghiozdanele cu bucurii”, îndemnuri și încurajări din partea organizatorilor să-și continue studiile, să învețe o meserie, să-și construiască viitorul frumos și, desigur, să-și trăiască viața după voia lui Dumnezeu și învățătura Bisericii.

Fondurile necesare pentru achiziționarea celor 43 de ghiozdane distribuite au provenit din donațiile strânse de voluntarii atoriști din localitate, precum și din partea Protopopiatului Re­șița, în cadrul colectei organizate la nivel eparhial.

O mare parte din cei 5.000 lei necesari derulării campaniei la nivel local a fost strânsă de tinerii ortodocși din localitate, coordonați de preoții Marius Negoiță și Horia Mailat, alături de profesorul de religie Marius Simion. Implicarea deosebită a tinerilor voluntari în această campanie se observă și din câteva mărturii ale acestora, redate în cele ce urmează.

 „Ceea ce am vrut cu toții să arătăm a fost iubirea necon­di­ționată, fericirea de a fi cu adevărat om. Am ales să ne gândim la cei care au nevoie și, astfel, am ales să ne gândim la noi, să realizăm frumusețea de a ajuta, de a trăi deodată cu fiecare suflare în parte. Am transformat măcar o parte de noapte în zi”, a spus Medeea Prața, vicepre­ședinte ATOR Anina.

La rândul său, tânăra Lorena Grosu, președinta filialei din Anina a ATOR Banatul de Munte, a mărturisit: „Ne bucurăm ne­spus de mult că am putut ajuta acești copii nevoiași. Am fost uniți și asta a contat, sperăm să ne implicăm în continuare în astfel de campanii și să putem face în continuare bine. Campania «Ghiozdanul cu bucurii» este preferata noastră, ne face mare plăcere să ne exprimăm liber și să ne putem da cu părerea despre ceea ce ar putea face fericit un copil aflat într-o situație nu tocmai bună”.

„Campania «Ghiozdanul cu bucurii» a trezit în mine foarte multe emoții pentru că am reușit să redăm speranță, să înțelegem cât de frumos e să dăruiești, dar mai presus de orice am reușit să împărtășim bucuria noastră cu ceilalți. M-au impresionat spiritul de echipă și devotamentul de care s-a dat dovadă în cadrul acestei campanii. M-a bucurat în mod deosebit să văd cum radiau de fericire copiii atunci când le-am oferit ghiozdanele”, a mărturisit, la rândul ei, tânăra ­voluntară Ana-Maria Pünkösdy.

„A fost o zi minunată pentru noi, cei mari, văzând copiii defavorizați zâmbind, probabil după mult timp și asta ne-a făcut și mai împliniți sufletește că munca noastră nu a fost în zadar și că am reușit să facem ceva frumos”, a spus o altă tânără voluntară de la Anina - Delia Pünkösdy.

În semn de recunoștință și prețuire pentru implicarea lor deosebită în campania umanitară, părintele Mihai Ciucur, coordonatorul Departamentului de tineret al eparhiei, a oferit filialei ATOR din Anina cinci locuri gratuite în viitoarea tabără pentru tineret pe care Episcopia Caran­sebeșului o va derula în luna februarie a anului 2019. Campania „Ghiozdanul cu bucurii” se derulează, în această perioadă, cu binecuvântarea chiriarhului locului, la nivelul întregii eparhii, până în prezent fiind oferite deja peste 300 de ghiozdane cu rechizite elevilor aflați în dificultate din tot județul Caraș-Severin.