Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Actualitate socială Campanie pentru promovarea școlilor tehnice

Campanie pentru promovarea școlilor tehnice

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Actualitate socială
Un articol de: Oana Nistor - 30 Decembrie 2016

Avantajele învățământului profesional dual şi al şcolilor tehnice vor fi promovate în 2017, la nivel național, printr-o amplă campanie ce va fi derulată de Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice și Centrul Național pentru Dezvoltarea Învățământului Profesional și Tehnic. Ministrul educației, Mircea Dumitru, a subliniat că firmele trebuie să se implice în formarea profesională a tinerilor.

Anul care vine va fi anul învăță­mân­tu­lui dual şi tehnic în România, iar im­por­tan­ța dezvoltării acestei forme de învățământ, care funcționează cu succes de ani buni în țările dezvoltate din Europa, va fi împărtăşită părinților şi elevilor în cadrul unei campanii naționale derulate de Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice (MENCS) și Centrul Național pentru Dezvoltarea Învățămân­tu­lui Profesional și Tehnic (CNDIPT), aprobată recent printr-un ordin al ministrului edu­cației, Mircea Dumitru.

Miza campaniei, potrivit Ministerului Educației, este schimbarea percepției în legătură cu acest traseu de educație și formare profesională, întrucât educația și formarea profesională inițială au un rol esențial pentru dobândirea de abilități, cunoștințe și atitudini necesare integrării pe o piață a muncii dinamică și competitivă. De altfel, ministrul a subliniat recent, pentru site-ul republica.ro, că intenția este de a transmite viitoarei echipe de la Ministerul Educației necesitatea susținerii acestei forme de învăţământ. „Trebuie să le explicăm mai bine oamenilor care este avantajul acestei forme de șco­la­ri­zare, pentru a nu rămâne cu ideea greșită că este un gen de școa­lă inferior școlii obișnuite din România. Toate aceste lucruri trebuie explicate astfel încât părinții copiilor și copiii să capete încredere în acest sistem”, a afirmat Mircea Dumitru. În acelaşi timp, ministrul a precizat că succesul acestui demers este reprezentat de implicarea firmelor „care în momentul de față acuză că nu au suficientă forță de muncă calificată”.

Campania urmărește, totodată, atragerea unui număr semnficativ de elevi și companii în învățământul profesional și tehnic, prin evenimente de diseminare a beneficiilor pe care părțile implicate le pot obține. „Programul activităţilor din cadrul acestei campanii vizează atât specialiștii din domeniul educației și al formării profesionale inițiale (inspectori școlari, cadre diactice din unitățile de învățământ profesional și tehnic şi din unităţile de învăţământ gimnazial), cât și elevii de clasa a VIII-a şi părinţii acestora, reprezentanții structurilor parteneriale consultative pentru învăţământul profesional şi tehnic și operatorii economici”, arată MENCS.

La nivelul fiecărei unități de învățământ gimnazial va fi organizată „Săptămâna meseriilor”, iar cu acest prilej elevii de clasa a VIII-a și părinții lor vor putea obține informații utile și relevante despre modul de organizare și func­ționare a învă­ță­mântului dual, condițiile de acces la învăță­mân­tul profesional şi tehnic sau beneficiile formării profesionale prin învățământul profesional și dual.

La nivel național, în prezent, acest tip de şcoală duală face paşi timizi în Arad, Bucureşti, Braşov, Timişoara datorită implicării unor ambasade ale ţărilor europene, cum ar fi Austria sau Germania, şi respectiv unor companii care au dorit să formeze specialişti din rândul elevilor români.

Termenul de pregătire duală provine de la programa de învăţământ care cuprinde atât însuşirea de cunoştinţe teoretice generale şi de specialitate, cât şi ore de practică în laboratoarele şcolii şi în atelierele fabricilor. Ponderea orelor de teorie şi practică variază pe durata celor trei ani, pe cât se întinde un ciclu de pregătire, şi ajunge, în ultimul an, la 72% practică.