În seria documentarelor dedicate istoriei medicinei, evocăm azi o figură care a avut contribuții substanțiale la devoltarea medicinei balneare din zona Iașilor: medicul reumatolog Vlad Bejan (1922-2018). Născut
„Când te ridicau nu știai dacă te vei mai întoarce acasă”
O lovitură grea a primit comunitatea ortodoxă din Medgidia, județul Constanța, în noaptea de 15 spre 16 august 1952, când preoții Teodor Voineagu și Dumitru Rogoveanu de la Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” au fost ridicați de acasă de Securitatea statului. Pentru preotul Teodor Voineagu nu era prima arestare. Tot pe 15 august, dar în anul 1949, pentru „răspândire de știri false”, fusese ridicat din locuința sa din Medgidia și, timp de un an, familia nu a mai știut nimic de el.
Motivul real al reținerii a fost faptul că era membru în Partidul Național Țărănesc. Fiica lui, Mazilu Coralia Liliana, își amintește cum s-a desfășurat prima arestare a tatălui ei: „La prima arestare, în 1949, avea 18 ani de preoție la Medgidia! Nici nu ne așteptam! L-au luat așa cum l-au găsit noaptea acasă. Au venit cu mare tam-tam, ca să ne impresioneze. La percheziție au găsit multe cărți care nu au fost pe placul lor. Îmi amintesc că spuneau: «Ia uite ce cărți are, ia uite pe cine citește!». După ce au plecat cu tata, îmbrâncindu-l, mama a ars majoritatea cărților... Tata a fost înscris la țărăniști, iar fratele lui, care a murit într-un final deportat la Râmnicu Sărat, la liberali”. După două luni, preotul Dumitru Rogoveanu îl înștiința pe Episcopul Chesarie al Constanței că „preotul Teodor Voineagu de la Parohia Medgidia a fost ridicat în noaptea de 15 spre 16 august a.c. de organele Securității, pentru unele cercetări. De la acea dată și până în prezent, sub nici o formă, nici familia și nici noi nu cunoaștem și nici nu am aflat unde se găsește”. A fost eliberat pe 16 octombrie 1950 din Penitenciarul Constanța și s-a reîntors la parohie.
„Nu ne dădeau voie să-l vedem dacă nu-și făcea norma...”
După cum am amintit la început, în noaptea de 15 spre 16 august 1952, de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, organele Securității îi arestează pe cei doi preoți de la Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Medgidia, cumnații Teodor Voineagu și Dumitru Rogoveanu. După cercetările obișnuite la Securitatea din Constanța, au fost duși la Colonia de muncă Midia. Nadia Rogoveanu, fiica preotului Rogoveanu, își amintește cu greu de acele momente: „Într-o noapte, pe la 12, au venit securiștii acasă și, după ce au percheziționat toată casa, l-au arestat pe tata, nevinovat. El politică nu a făcut, dar așa pățeau intelectualii atunci... erau arestați. A fost dus în Colonia de muncă Midia, unde, din cauza condițiilor, s-a îmbolnăvit. Acest fapt i-a adus într-un final decesul în anul 1971, în urma complicațiilor unei hernii dobândite acolo. Și pentru noi a fost foarte greu. Toți cei patru frați am avut probleme la școală, a trebuit să ne găsim de muncă, pentru că mama nu lucra, să putem întreține familia, dar și pentru a putea să îi ducem tatălui pachete la închisoare. Îmi amintesc că am așteptat, odată, o zi întreagă, în frig, până l-au adus de la Ecluză. Muncea la 30-40 de metri adâncime. Ne temeam pentru viața lui. Când te ridicau nu știai dacă te vei mai întoarce acasă. După eliberare a avut nevoie de o perioadă îndelungată de recuperare pentru a-și putea relua munca la biserică”. A fost eliberat pe 26 aprilie 1953.
Deși nu a fost prezentă la cea de a doua arestare a tatălui ei, Mazilu Coralia Liliana își aduce aminte de vizitele pe care i le-a făcut la Canal: „În vizită am putut să mergem doar cât a fost închis la Colonia de muncă Midia. O dată pe lună mergeam cu pachetul. Cu greu reușeam să îi facem pachet. Vă mărturisesc, i-am zis și tatălui meu, erau zile când ne bucuram că nu ne lăsau să îi dăm pachetul, pentru că ne întorceam acasă și mâncam noi marmelada și brânza pe care reușea mama să i le cumpere... De multe ori mă trimitea pe mine, copil, să îi rog să ne lase să îl vedem pe tata, uneori îi impresiona, dar alteori ne spuneau că nu și-a făcut norma... Ce normă să facă? Era atât de slab că îl sufla vântul. Când ne lăsau să îl vedem îl întrebam cum e, și niciodată nu se plângea, deși era slăbit și vorbea greu”. A fost eliberat pe 10 octombrie 1953.
Odată cu condamnarea a venit și confiscarea casei
Dar chinul preotului Voineagu a continuat, deoarece după șase ani a fost arestat din nou. Mazilu Coralia Liliana povestește: „Mă frapa faptul că întotdeauna era arestat pe 15 august. Am întrebat după 1989 de ce de Sfântă Marie Mare? Devenise pentru noi o zi de chin. Mi s-a spus că în apropierea zilei de 23 august trebuiau adunați și chinuiți acești dușmani. Când se apropia această sărbătoare tata își făcea bagajul și aștepta. Era lucru mare dacă nu îl arestau în acea noapte”. Așa a fost și în vara anului 1959, doar că, potrivit documentelor din Arhiva Arhiepiscopiei Tomisului, de data aceasta, a fost arestat pe 22 august, judecat și condamnat de Tribunalul Militar Constanța la 2 ani și 10 luni închisoare corecțională, pentru „delictul de uneltire contra ordinii sociale”. „A treia oară când a fost arestat - continuă doamna Mazilu - a avut parte de un proces la care am putut lua parte și noi. A fost judecat cu un lot de șapte-opt oameni. Noi, copiii, cu soțiile lor stăteam în sală și i-am văzut când i-au adus. Nici nu au ridicat capul din pământ să se uite la noi. Cred că așa au fost instruiți. Erau atât de slabi și de amărâți... Deși a fost arestat în 1959, procesul a avut loc în iunie 1962, fiind condamnat exact pentru perioada cât a fost reținut. A fost eliberat în iulie același an. Odată cu condamnarea ne-a fost confiscată și casa”.
În dosarul scos de la CNSAS de fiica sa, preotul Voineagu era considerat „dușman desăvârșit”, fiind condamnat pentru faptul că „s-a manifestat ostil la adresa regimului democrat popular, afirmând că actualul regim se va schimba. Interogat, inculpatul a negat totul”. Într-adevăr, și după eliberare, într-o adresă către Patriarhul Justinian, în care preotul Voineagu (numit între timp la Parohia Tufani) îi cerea sprijinul pentru a reveni în postul de preot la Medgidia, acesta nega acuzațiile. Deși rezoluția Cancelariei Patriarhale este pentru rezolvarea cererii preotului Voineagu, Episcopia Dunării de Jos nu i-a putut satisface această dorință, deoarece Departamentul Cultelor a refuzat înființarea unui post nou de preot la Medgidia. Fiind trecut de 60 de ani și bolnav, a slujit la Tufani până în anul 1967. Din acest an, a revenit, în sfârșit, la parohia pentru care în anul 1931 fusese hirotonit. Și-a continuat activitatea la Medgidia până în anul 1980, când, la vârsta de 77 de ani, a ieșit la pensie.
Conform datelor din Arhiva Arhiepiscopiei Tomisului, preotul Teodor Voineagu s-a născut pe 23 iunie 1903 în comuna Pantelimon, județul Constanța. A absolvit Seminarul Teologic „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Constanța și Facultatea de Teologie din București. A fost hirotonit preot pe 23 mai 1931, pe seama Parohiei Medgidia. Cumnatul său, preotul Dumitru Rogoveanu, s-a născut pe 23 ianuarie 1905. A absolvit Seminarul Teologic din Galați și Facultatea de Teologie din Cernăuți. A fost hirotonit preot pe 19 aprilie 1929, pe seama Parohiei Murgeanca, județul Ialomița, fiind transferat la Medgidia pe 1 aprilie 1937.
În noaptea în care au fost arestați preoții Teodor Voineagu și Dumitru Rogoveanu, 15 spre 16 august 1952, din Eparhia Dunării de Jos - Galați, din care făceau parte din 1950 și județele Constanța și Tulcea, au mai fost arestați preoții: Constantin Coadă (Biserica „Sfinții Împărați” din Constanța), Constantin Popescu (Biserica „Sfântul Apostol Andrei” din Constanța), Emil Doicu (Parohia Mavromol, județul Galați), Victor Capus (Parohia Beștepe, județul Tulcea) și Constantin Bandrabur (Parohia Tudor Vladimirescu, județul Tulcea). Dintre aceștia, preotul Constantin Popescu nu s-a mai întors acasă niciodată.